Asaltul asupra pensiilor private

Într-o emisiune de televiziune, ministrul Muncii, Olguța Vasilescu, a afir­mat, în trea­căt, în contextul discuției pri­vind in­troducerea opțiunii de a mai contribui sau nu la fon­durile private de pensii, că „statul nu poate da faliment, dar com­pa­nii­le private, da“. Tehnic vor­bind, ministrul Ol­guța Va­silescu dezinformează grav. În primul rând, pentru că, de-a lungul timpului, au fost destule situații în care sta­tele au intrat în fa­li­ment. Că falimentul s-a nu­mit in­ca­pacitate de plată nu înseamnă mare lucru. Că statele res­pective, împreună cu creditorii și cu instituțiile financiare internaționale, au gă­sit soluții pe termen mediu, este o altă dis­cu­ție. Dar, a afirma că statul nu poate da fa­li­ment este fie necunoaștere, fie încer­care de manipulare.

În al doilea rând, în cazul evocat, cel al pen­siilor administrate privat, nu este rea­lă nici afirmația că „firmele private pot da faliment“. Pentru că legea funcționării pilonului doi pre­vede clar că, în cazul în care un ad­mi­nis­trator intră în insolvență, contribuabilii și par­tici­pa­ții­le lor sunt transferate către un alt fond de pen­sii.

De fapt, ne apropiem de momentul în care gu­vernarea va cere celor care con­tribuie la pilonul doi de pensii să facă o opțiune: vor să își păstreze contribuția la pi­lonul ad­mi­nis­trat privat sau doresc să re­nunțe și să ră­mână doar cu pi­lonul public. Corect ar fi, da­că tot se de­clan­șează un ast­fel de „re­fe­rendum“, ca op­țiunea să fie simetrică, adică să se poată opta pentru re­nun­țarea la contribuția la stat și acu­mu­larea numai în pilo­nul doi.

Anul tre­cut, a fost pre­gă­tită această mișcare. Anul aces­ta, va fi aplicată. Mo­ti­vul real este că bu­ge­tul asi­gurărilor sociale este în su­ferință, adi­că are deficit. Numai anul tre­cut, 10% din fon­dul de pensii a fost alimentat de la buget, adică, din banii con­tribuabililor.

Așadar, adevărata intenție a introducerii op­țiu­nii pentru fondurile administrate privat este dorința de a consolida bugetul public de pensii. În esență, este o eroare. Pe de o par­te, pentru că pune în con­cu­rență sectorul pri­vat cu cel public, ceea ce nu este o surpriză. Au fost crescute sala­riile și au fost angajați oameni. Sectorul privat a fost, pur și simplu, ignorat.

Pe de altă parte, obsesia bugetară dău­nează în cazul pensiilor. De ce? Pentru că măsura op­țiunii de a mai contribui sau nu la pilonul doi de pensii este populistă. Logica reformării sistemului de pensii, respectiv desprinderii din pilonul public a unui al doilea pilon, ad­mi­nistrat privat și finanțat prin mutarea unei părți din contribuția publică, a fost aceea de a crea o arhitectură nouă, care să răspundă pre­siunii tot mai puternice care există asupra sistemului public. Nu doar în România, ci și în Europa. Statul a acceptat să renunțe la o par­te din contribuții tocmai pentru binele vii­to­rilor pensionari.

Există diferențe majore între cei doi pi­loni. Primul, cel public, funcționează du­pă modelul clasic, în care sumele încasate astăzi sunt plătite tot astăzi pensionarilor actuali. Este un sistem imaginat de can­celarul german von Bismarck, în secolul XIX, care în ultimele de­cenii s-a încercat să fie modernizat.

În pilonul doi contribuțiile nu sunt deper­so­nalizate, ci sunt contorizate individual, pentru fiecare contributor. Pe de altă par­te, contribuțiile nu sunt plătite astăzi, ci sunt acumulate în conturi individuale și oferă randamente. Discuția despre randa­mentele oferite de adminstratorii fon­du­ri­lor private poate fi făcută, dar principiul este important.

În fine, sistemul a fost completat cu un al trei­lea pilon, în care contribuțiile sunt facultative. Întreaga arhitectură a acestui sistem este aceea de a muta centrul de greutate de la sistemul public și de a oferi un echilibru prin două ramuri construite după principii radical diferite de bugetul public.

Pentru generația care în anul 2007 avea 35 de ani și care a început să cotizeze obli­gatoriu la pilonul doi de pensii private, ideea unei opțiuni (a păstra sau nu această con­tribuție) este fundamentală. Este interesant de văzut care vor fi răs­pun­surile. Putem an­ti­cipa că generația tânără și cea de vârstă mij­locie care lucrează în sectorul privat vor opta pentru păstrarea contribuției. Ce vor face, în­să, angajații din sectorul bugetar? Vor merge exclusiv pe mâna statului sau își vor păstra și contribuția către pilonul privat?

De fapt, suntem în fața unui test pe care îl dau două generații. Vor „vota“ pentru stat sau vor păstra și opțiunea pentru sectorul pri­vat? Nu știm, încă. Dar cert este că opțiunea va exprima o anumită viziune și va avea re­percusiuni în viitor. Măcar peste 15 sau 20 de ani nu vor avea dreptul să se plângă. Și-au ales viitorul cu propria mână.  //