De același autor
O tânără filoloagă și poetă de 26 de ani, Ruxandra Gîdei, are un canal de YouTube „4 fără 15”, vlog unde vorbește, cu talent și seducție de câțiva ani buni, despre cărți. Din câte citesc pe internet, lucrează acum la European Cultural Foundation (Amsterdam), în calitate de coordonator de programe.
Ruxandra s-a gândit zilele astea că nu strică să se uite înainte de alegerile prezidențiale peste ceea ce propun candidații pentru domeniul cultural, acel domeniu de la punctul 33 din Constituția României față de care orice viitor președinte are, nu-i așa, o responsabilitate. Foarte bine a făcut.
Comentator informat, Ruxandra face parte din generația care înțelege și folosește inspirat rețelele sociale. Ea știe cât de important este să faci conținutul accesibil, dar și valoros pentru educație și cultura generală, și nu pot decât să constat, cu prilejul ăsta, că totul nu este (deși uneori pare) pierdut, pentru lumea umanistă, din ce în ce mai minoritară, din care fac parte.
Ce am aflat de la ea ascultând înregistrarea de pe YouTube este că: Programele pentru cultură ale primilor cinci candidați la prezidențiale, conform sondajelor (Nicușor Dan, George Simion, Crin Antonescu, Elena Lasconi, Victor Ponta) conțin, majoritar, generalități călduțe. Singurul care declară că ar face din cultură o prioritate națională este Crin Antonescu și singurii ai căror program nu face nicio referire la domeniu sunt Victor Ponta și Elena Lasconi. Așa cum putem bănui, există și note specifice: George Simion consideră că vorbim despre cultură la „capitolul protejarea identității” care pare, din punctul său de vedere, amenințată. Un program prezidențial pentru cultură va include, firește, o formă de, citez liber: întărire a demnității naționale și preocuparea pentru istoria românilor și valorile românești. De asemenea, cultura română trebuie să se impună în lume, crede George Simion, iar promovarea patrimoniului presupune consolidarea culturii marilor evenimente, susținerea artiștilor relevanți… etc. Accesul la cultură - atât de important pentru educarea societății și a cetățenilor – nu este o prioritate explicită în acest program prezidențial, notează RG.
Antonescu oferă plaja cea mai extinsă - prin comparație - programului său pentru domeniul cultural. Sunt prezente nu doar afirmații legate de importanța strategică prioritară a culturii, ci și declinări ale acestei strategii prin încurajarea exportului cultural, diplomație culturală, industriile creative competitive, încurajarea colaborării între mediul academic, comunitatea culturală și administrație sau digitalizarea patrimoniului.
Nicușor Dan nu consideră neapărat cultura un domeniu prioritar, conchide Gîdei, dar „bravo lui” pentru că îi acordă un capitol prezentat simplu, clar și concis, pe câteva direcții principale, care includ accesul la cultură, creația contemporană, digitalizarea patrimoniului, interesul pentru publicul tânăr, încurajarea sezoanelor culturale bilaterale și reformarea prin consultare directă a sectorului.
Comentariile critice aduse fiecăruia dintre aceste programe sunt bazate, la Ruxandra Gîdei, în primul rând pe absența unei direcții strategice puternice dedicate accesului la cultură prevăzut în Constituție (notat explicit doar în programul lui Nicușor Dan care, pe de altă parte, are un istoric problematic, spune ea, privind menținerea interimatelor la teatrele Capitalei mult peste expirarea termenului legal). Neîncrederea Ruxandrei e manifestă față de declarațiile aparent extraordinare în favoarea culturii ale lui Crin Antonescu, ele fiind în contradicție cu faptul că același Crin Antonescu este unul dintre cei care au participat la aneantizarea ICR-ului în 2012 și la aruncarea acestei instituții românești, care efectiv reușise miracole în câțiva ani sub președinția lui Horia-Roman Patapievici, în derizoriul absolut în care se află până azi. În fine, ea observă inconsecvența afirmațiilor programatice și incoerența dintre ambițiile suveraniste și legitimarea prin recunoaștere externă, evidente în programul lui George Simion.
Aș adăuga la comentariile foarte bune de mai sus următoarele: viziunea despre domeniul cultural a candidaților la președinție (atunci când e prezentă în programele lor, ceea ce vedem că nici măcar nu este cazul la Victor Ponta și Elena Lasconi) dovedește că este definitiv instalat în conștiința politicianului român faptul că acest domeniu e secundar. Limbajul e vag, stereotip sau formulat în limbă de lemn.
Or, dintre toate domeniile vieții publice și ale serviciului public, cultura este și ar trebui să fie cel mai aspirațional. Ne amintim (adică politicienii își amintesc) de asta doar atunci când Mircea Cărtărescu ia un mare premiu literar internațional sau când Sebastian Stan este pe lista de la Oscar, când Adrian Ghenie vinde foarte scump un tablou la o licitație sau când Alexandra Badea primește premiul pentru teatru de la Academia Franceză și Andra Ursuța este artista aleasă pentru a expune pe soclul de la Trafalgar Square. De asemenea, accesul la cultură garantat prin Constituție, în lumea de azi, e dublat de necesitatea imediată, provocată de tehnologii, de participare la cultură. Arta are nevoie de laboratoare de creație, de locuri susținute constant, serios și vizionar, pentru ca în fiecare generație să apară un Ghenie și o Alexandra Badea, și un Cărtărescu. Ca în orice ecosistem, ceea ce devine valoros și legitim a fost cândva o încercare, un experiment, o fragilitate plină de potențial, care a putut să își manifeste în siguranță talentul, până a deveni artă și a fi legitimată ca atare. Și asta nu este ceva nou. Este victoria modelului benefic al excepției culturale pe care l-au teoretizat francezii în politica lor publică. Și este un model profund european, dedicat protecției și promovării subvenționate generos a sistemului cultural în ansamblul său - de la emergență la confirmare.
Acest model nu se opune nici pieței, nici competitivității. Dimpotrivă, tocmai acest model le hrănește pe amândouă, în Europa. Ce ar fi Netflix pe continentul nostru fără avalanșa de filme care îi construiesc enormul conținut, constant, și pe care (pe cele europene) le produc sau le-au produs în studiouri susținute de consilii naționale ale audiovizualului. Cine ar putea să își permită să meargă la operă sau la teatrul public dacă nu ar exista principiul culturii ca bun public?! Accesul la cultură ar fi condiționat exclusiv de capacitatea financiară. Iar acest acces este esențial nu pentru că oferă distracție, ci pentru că este un liant între oamenii unei societăți, este un transmițător - de altfel, singurul - de valori, prin emoție, și este principalul creator de conștiințe democratice. Deoarece, da, democrația se educă și se apără, ea nu apare spontan și definitiv și nu poate fi educată exclusiv prin mecanismele pieței libere. Educația pentru valorile democratice o reușește cel mai bine cultura - așa cum tot cultura schilodită de propagandă poate închide mințile în prizonierate ideologice periculoase.
Ideea că produsul cultural e un bun sacru, spiritual, nu doar unul economic este și ea veche, și faptul că în acest moment statul nu știe cum să își mai joace eficient și convingător rolul de vector de echilibru între divertisment și artă e o consecință a superficialității pur mercantile și tranzacționale care a invadat și cucerit universul nostru global. Tocmai de aceea, pentru România, investiția strategică și vizionară în cultură ar fi esențială. Un nou președinte ar putea fi campionul acestei investiții. Fiindcă e vorba despre unul dintre domeniile în care suntem cu adevărat competitivi și vizibili pe plan internațional. Iar acest articol este o pledoarie, de fapt, în favoarea atenției față de cultură pe care viitorul președinte ar trebui nu doar să o enunțe, ci să o și dovedească. Fiindcă doar conținuturile culturii și libertatea deplină a formelor creației sunt singurele care determină ca o societate să fie deschisă sau închisă, democratică sau autoritară, umană sau robotică. Aceste conținuturi trebuie să fie susținute efectiv și durabil, ca să se dezvolte cât se poate de divers. E un privilegiu de a moșteni modelul european și o șansă de a-l putea consolida prin voință și acțiune politică, mai ales în contextul internațional de acum.
În rest, felicitări și mulțumiri, Ruxandra Gîdei! Ne-ai ajutat să ne clarificăm înainte de alegeri orizontul de așteptare și să ne moderăm iluziile, acelea pe care încă le aveam.
