De același autor
Ca locuitor al Bucureştiului, am şi eu un of. M-am săturat de primari care, imediat ce sunt aleşi, nu mai vor să fie primari, vor să fie altceva. Mi-aş dori şi eu un primar care să vrea să fie primar. Atât. Primar bun. De la cap la coadă. Toată ziua. Patru ani, măcar.
Pare o boală naţională de neoprit. Primarul Oprescu a anunţat recent că ia în considerare o posibilă candidatură la preşedinţie. Nu importă dacă, până la urmă, va candida sau nu. Am tot votat primari care vroiau să fie miniştri, prim-miniştri, preşedinţi sau mai ştiu eu ce. Toţi sunt la promoţie: doi într-unu’! Votezi unul şi al doilea răsare după prima ploaie. Oameni publici care nu se pot achita de obligaţiile curente, pentru care sunt învestiţi şi plătiţi, deoarece sunt măcinaţi de agende ale unor perpetue sinecuri viitoare. N-am nimic împotriva dorinţelor de promovare, dar m-aş bucura dacă aceste planuri s-ar pune la cale ca rezultat al activităţii prezente şi nu în dauna ei.
În aceeaşi linie de ambiguitate ineficientă mi se pare că intră şi numirea miniştrilor din rândul parlamentarilor. Îmi vine greu să cred că un ministru-parlamentar îşi poate îndeplini cu maximum de eficienţă ambele seturi de atribuţii. Dacă e aşa, înseamnă că atribuţiile respective sunt insuficiente. N-ar trebui să poată fi acoperite doar cu jumătate de normă. Şi atunci de ce să nu alegem sau să numim oameni politici care să umple cum se cuvine o funcţie publică? Adică pe de-a-ntregul?
Când mă tem că e o boală naţională, mă gândesc la faptul că acest tip de comportament al clasei politice e reprezentativ pentru comportamentul nostru, aşa cum clasa politică în sine e reprezentativă pentru populaţia României. Întâlnesc adesea oameni care vor să fie altceva decât sunt. Iar asta îi apasă atât de mult încât nu se pot desfăşura defel în ceea ce sunt, în profesie, în familie, în viaţă.
De multe ori, problema cu acest altceva e că e foarte departe. Nu e doar ceva mai bun, ci cu totul altceva. Atât de diferit încât e aproape de neatins. Şi cu cât e mai de neatins, cu atât consumă mai mult imaginaţia şi energia de a visa cu ochii deschişi, de a tânji îndurerat. Iar singurul rezultat palpabil e acela al unei autoescaladate frustrări, nemulţumiri şi neîmpliniri. Pare a fi ceva, în educaţia multora dintre noi, care ne seacă inutil resursele. Nu ne putem împlini în ceea ce facem, dar nici nu avem puterea şi determinarea de a comuta în mod decisiv pe o altă direcţie. Fundu-n două luntri pare a fi una dintre caracteristicile dominante ale brandului României.
Prin contrast, dacă e ceva ce admir fără rezerve la civilizaţia occidentală e tocmai această capacitate de a decide şi de a asuma schimbarea: la nivel personal, familial, comunitar. Ca să aibă succes, aceste schimbări au fost însă, de cele mai multe ori, incrementale. Din aproape în aproape. Ele nu au exclus revoluţiile autentice, mutaţiile sociale sau alte schisme majore, însă, per ansamblu, numeric vorbind, acestea au fost mai degrabă excepţia decât regula. Oamenii au fost obişnuiţi să construiască pe ceea ce ştiau deja.
Întorcându-mă la civilizaţia noastră latino-orientală, aici schimbarea are un singur deziderat: tunul. Totul, dintr-o dată, pentru mine, acum! Altminteri nu merită efortul. Să construieşti, bucată cu bucată, o carieră, o avere, o reputaţie pare lipsit de sens. Nu câştigi respectul nimănui. Pentru că cei care ar trebui să te respecte nu te măsoară cu criteriul profunzimii sau al temeiniciei, ci doar al vitezei. Cât de repede ai ajuns unde visează ei să ajungă.
Nu ştiu cum poate fi oprit tunul Oprescu să tragă ţeapă după ţeapă. În loc să viseze preşedinţi, m-aş bucura să scoată Bucureştiul de la reanimare. În loc de băşcălie de mahala, aş prefera o seriozitate de capitală europeană. Străzi pe care maşinile să poată parca, trotuare pe care pietonii să poată merge, semafoare care să fluidizeze traficul, şantiere care să nu mai inunde cu noroi pe o rază de un kilometru.
Chestiuni banale, nespectaculoase, nesenzaţionale, care m-ar face să-l votez peste patru ani preşedintele preşedinţilor. // (www.cosminalexandru.ro)
