În căutare de valori

Atâta vreme cât sistemul care conduce România rămâne unul închis, bazat în cea mai mare măsură pe votul și dependența de stat a celor mai săraci membri ai săi, valorile societății vor rămâne ancorate tot acolo, în relația bolnavă între cel furat și cel care îl fură.

„Valoarea cea mai importantă nu este pia­ța liberă, ci este o societate deschisă, transparentă și liberă, unde corupția e considerată un dușman, guvernul e răs­punzător și cinstit, iar oa­menii pot reuși, indiferent de poziție, și sunt tratați cu demnitate.“

Dacă citim cu atenție fraza de mai sus, rostită de vice­președintele american Joe Biden în discursul de la Co­troceni, constatăm lesne că, la 25 de ani de la re­vo­luție, România arată exact pe dos. Singurul lucru care ne-a mânat cu adevărat, care ne-a dictat constant evo­luția a fost dorința de a avea o piață li­beră. De a putea cumpăra și vinde orice. Asta ni s-a părut esența și totodată ex­presia supremă a capitalismului.

Biden zice explicit că nu e așa. El vorbește în primul rând de transparență, răs­pun­dere și echitate. Toate, în mare suferință în România, dacă te uiți dinspre Vest, dar în armonie, dacă te uiți de aici. Pentru că PSD, partidul care de 25 de ani obține cel mai mare procent de voturi la fiecare alegeri, a promovat sistematic exact con­trariul: lipsa de transparență, lipsa de răs­pundere în fața legii și a cetățenilor și o totală inechitate în felul în care oamenii au putut reuși sub guvernările lui.

Asistăm la o provocare mare. Probabil cea mai mare din ultimul sfert de veac. Biden ne-a transmis cu subiect și predicat că NATO și UE, alianțele în care ne-am dat de ceasul morții să intrăm, așteaptă de la noi să ne schimbăm sistemul de valori, ca societate. Să nu mai alegem în fruntea noas­tră mincinoși, corupți și aroganți. Să nu-i mai considerăm pe ei cei mai buni dintre noi, pentru că asta poate pune în pe^­­ricol nu doar statul de drept, ci exis­tența însăși a statului.

Aproape că-mi vine să zic că asistăm la un ex­pe­ri­ment social. Conform prin­cipalelor teorii în vigoare, valorile și cultura unei so­cietăți se schimbă foarte, foar­te greu, înspre deloc. Nu întâmplător, texte des­pre metehnele și apu­că­tu­rile locuitorilor de pe aces­te meleaguri scrise acum 100, 200 sau 300 de ani ne izbesc prin asemănarea până la identitate cu ce vedem azi în jur. Deși în­tre timp au trecut peste țară toate re­gi­murile politice posibile și imposibile și toate și-au propus și au încercat din răs­puteri să schimbe valorile și obiceiurile supușilor. Până la urmă însă, la nivelul larg al societății, omul nou a fost tot omul vechi, doar ceva mai apatic și mai confuz despre cine și de ce e el.

În același timp, Occidentul a încercat în repetate rânduri să influențeze sistemul de valori al societăților aflate la est de el. Și n-a prea reușit. Turcia, încercarea care a fost cel mai aproape de izbândă, își arată în zilele astea, din nou, adevărata față. Deși e membră a NATO din 1952 și a tre­cut prin ani buni de prosperitate și de­mocrație apropiată de înțelesul occidental al termenului, asta nu împiedică ma­jo­ritatea tradiționalistă a turcilor să voteze acum, cu convingere și entuziasm, un dic­tator corupt, mincinos și antiprogresist.

Irak, Libia, Afganistan, Egipt sunt alte exemple de culturi diferite care au rezistat cu brio asaltului transparenței, ant­ic­o­rupției și echității occidentale. Ca să nu mai vorbim de mamaie Rusia, unde apă­rarea acestor valori te poate băga zilele astea ușor la închisoare sau în mormânt.

România, pe de altă parte, pare a avea pro­filul ideal de experiment. Noi nu sun­tem nici Occident, nici Orient, nu vrem prea ta­re, dar nici nu ne opunem. Avem as­pi­ra­ții vestice, dar rădăcini adânci es­tice. În­să, după cum au demonstrat și ale­gerile de duminică, societatea românească e foar­te rezistentă la schimbare. Multă lu­me spu­ne că vrea altfel de politică, dar sin­gu­rele partide politice cu adevărat noi, For­ța Civică și Noua Republică, nu au tre­cut pra­gul electoral. Construcțiile de jos în sus rămân jos. Sus rămâne cum am stabilit.

Atâta vreme cât sistemul care conduce România rămâne unul închis, bazat în cea mai mare măsură pe votul și dependența de stat a celor mai săraci membri ai săi, valorile societății vor rămâne ancorate tot acolo, în relația bolnavă între cel furat și cel care îl fură. Întovărășirea asta contra naturii ne va ține blocați în continuare, iar lumea se va schimba fără noi.

Al treilea război mondial nu va mai fi în­tre imperii, ci între societățile bazate pe „the rule of law“ și cele bazate pe „the law of the ruler“. Pe noi o să ne prindă, ca de obicei, la mijloc, pentru că suntem cu gura într-o parte și cu urechile în cealaltă. Palma dată Ucrainei de către Ru­sia nu pare să ne fi mișcat deloc. //