De același autor
Din momentul caderii regimurilor comuniste, Europa postcomunista s-a confruntat cu problema serviciilor secrete. Cu exceptia Germaniei de Est, unde arhivele STASI au fost deschise relativ repede dupa unificare, in celelalte state ale fostului bloc comunist procesul a fost lung, inflamand spirite de ambele parti ale baricadei in arena politica si in spatiul public. Tergiversarea a facut ca acest subiect sa pluteasca mereu asupra elitei politice postcomuniste, iar acuzatii si zvonuri sa fie constant fluturate, spre beneficiul sau dezavantajul unuia sau altuia dintre actorii politici ai momentului. Urmasele partidului comunist reformat (si rebotezat in marea majoritate social-democrat) au cautat sa conduca discutia pe teren neutru, intr-un spatiu impersonal si nedeterminat, o lume gri, in care toti cetatenii tarii respective sunt responsabili si, prin urmare, nimanui nu i se poate imputa vina. Subiectul a fost, de asemenea, trivializat si minimalizat ca fiind neimportant si neinteresant pentru populatie, in general, si, prin urmare, nesustinut de mandat popular, guvernele, ca si parlamentele facand mai bine sa se preocupe de politici economice si integrare europeana. Reprezentantii societatii civile, fostii disidenti (desi nu toti, unii preferand sa promoveze teza unui nou inceput, care are nevoie de pace cu trecutul ca sa poata merge inainte) si partidele plasate in opozitie cu social-democratii au cautat, si cauta, in diferite grade, diferite variante si din motive diferite, forme de justitie retroactiva.
Legile referitoare la deschiderea arhivelor serviciilor secrete sunt, prin urmare, produse de compromis, cautand sa obtina deschiderea dosarelor si, in acelasi timp, sa protejeze informatia prin restrangerea accesului (arhivele nefiind publice) si asigurarea prezentei actorilor politici prin principiul reprezentantei parlamentare. In tarile in care rezistenta la comunism a fost minima si in care partidul, mai mult sau mai putin reformat, a fost capabil sa se repozitioneze in politica postcomunista ca actor politic cu greutate, aceste legi au fost subiect de negociere prelungita si animata. In final, compromisul s-a gasit asupra unor provizii mult diluate si mai ales nesustinute de o lege a lustratiei, transformand legea, dintr-un instrument de justitie retroactiva, intr-un instrument de umilinta publica, de scurta durata, fara alte urmari. Exista multe elemente comune intre legea romaneasca si cea bulgara. Ambele intarziate, prin comparatie cu cele central-europene (cea romaneasca in 1999, cea bulgara in 1997, amendata in 2006), ambele nesustinute de Legea lustratiei, ambele subiect de controversa si invaluite de o retea de zvonuri mult mai dezvoltata decat numarul de dosare pe care au reusit sa le deschida.
Ca si legea romaneasca, legea bulgara prevede crearea unei institutii independente (comisie), responsabila cu investigarea documentelor si a declaratiei de apartenenta a cetatenilor bulgari la serviciile secrete ale statului si serviciile de inteligenta ale armatei nationale bulgare. Cunoscuta in public dupa numele presedintelui sau (Comisia Bonev, Comisia Andreev), componenta comisiei a trecut prin diferite faze atat in privinta numarului membrilor, cat si a metodei de selectie (de exemplu, in 1997, Comisia Bonev, creditata cu investigarea dosarelor magistratilor, a fost numita si ii includea pe actualii sefi ai servicilor de informatii). 
Legea din 2006 prevede 9 membri numiti de grupurile parlamentare pentru un mandat de 5 ani, reinnoit o singura data. Comisia este responsabila in fata parlamentului si trebuie sa prezinte doua rapoarte pe an (in iulie si in decembrie). Comisia beneficiaza de acces liber la informatia din arhivele serviciilor de informatii. Functiile comisiei includ depistarea, colectarea si analiza dosarelor, denuntarea numelor cetatenilor bulgari care detin oficii publice. Toti cetatenii bulgari sunt obligati sa se ofere in fata comisiei cand li se cere sa prezinte informatii. Verdictele comisiei sunt facute publice pe website-ul acesteia. Ele nu au urmari penale, dar Codul Penal a fost amendat prin introducerea de referinte la verdictele comisiei. Urmari penale apar atunci cand declaratiile functionarilor publici care neaga relatii cu serviciile secrete inainte de 1989 sunt invalidate de verdictele comisiei.
Ca si in Romania, legea si aplicarea ei nu au multumit pe nimeni. Cei care au dorit o lege "cu dinti" sunt dezamagiti de faptul ca legea ii protejeaza pe cei care au ramas sa lucreze pentru serviciile de informatii si de faptul ca ambasadorii nu sunt clasificati de lege in categoria persoanelor publice de rang inalt, astfel incat dosarele lor nu vor fi verificate in viitorul apropiat. Politicienii de stanga au acuzat legea de "cinism", comparand-o cu represiunea din 1944, iar pozitia oficiala a partidului socialist a fost pana in 2006 ca aceste dosare sa fie arse. Ca si in Romania, accesul la informatie al comisiei este restrictionat de faptul ca arhiva serviciilor secrete bulgare contine doar o parte dintre dosarele existente inainte de 1989. Ca urmare a inchiderii fostului departament al serviciilor secrete, pe 5 ianuarie 1990, s-a ordonat distrugerea dosarelor active. In consecinta, 20.000 de dosare au fost distruse. In 1992, sub guvernarea de centru-dreapta, fostul ministrul de Interne al lui Jivkov si unul dintre generalii din subordinea sa au fost acuzati in instanta de distrugerea a 144.235 de dosare inainte de 10 noiembrie 1989 si in general de distrugerea a 40% din arhiva serviciilor secrete. Condamnati la 4 si, respectiv, 2 ani de inchisoare, verdictele au fost anulate de Inalta Curte de Casatie in 2003 din viciu de procedura. Actuala componenta a comisiei este contestata de partidele de centru-dreapta, mai ales de fostul partid de guvernamant, Uniunea Fortelor de Dreapta, in cadere libera in fata electoratului, dar inca reprezentat in parlament. Cu doua exceptii (Valeri Kuznetov, profesor la Universitatea Sofia, si Ekaterina Boncheva, fost jurnalist la Europa Libera), membrii comisiei sunt reprezentanti ai partidelor actualei coalitii la guvernare (partidul socialist, partidul etnic turc si partidul fostului rege). Unii dintre candidatii propusi initial au trebuit sa fie retrasi dupa ce s-a descoperit ca aveau dosare. Actualul presedinte al comisiei, reprezentant al socialistilor, Evtim Kostadinov, a lucrat in Ministerul de Interne si in 2006 propunea ca dosarele sa fie tinute secrete timp de 120 de ani. Verdictele de colaborare ale comisiei nu au fost urmate de retrageri din functii, neexistand lustratie. In septembrie 2007, comisia a publicat o lista cu 139 de parlamentari din 1990 incoace care au avut dosare, dintre care unii sunt inca in parlament.
Desi deocamdata neatacata ca neconstitutionala, este putin probabil ca legea bulgara sa nu fie alterata in viitor. Incepand cu 2007, folosind ca pretext insistentele unui parlamentar al Fortelor de Dreapta care solicita un reprezentant in comisie, atat presedintele Parvanov, cat si liderul partidului turc, Ahmed Dogan (ambii suspectati de colaborare cu serviciile secrete ale regimului comunist), sustin amendarea legii. Exista deja un grup de lucru al partidului socialist care lucreaza la amendamente sustinut de actualul ministru de Interne si de presedintele Parvanov.
Cazul Bulgariei arata ca Romania nu este o exceptie. In cazul asta insa, nu ar fi fost rau sa fim.
