De același autor
După invalidarea referendumului de demitere a preşedintelui Traian Băsescu, singura soluţie raţională de limitare a prejudiciilor pe care le-a suferit România în această „vară neagră" a statului de drept ar trebui să fie una bipartizană. Taberele ar trebui să declare un armistiţiu, să convină asupra unui minimum de reguli de conduită care să dezintoxice climatul politic astfel încât să poată fi asigurată o guvernare de avarie până la alegerile care vor conferi legitimitate deplină unei tabere sau alteia. În schimb, Victor Ponta forţează hoţeşte, prin şantaj, numirea Monei Pivniceru la Justiţie cu scopul de a destabiliza Parchetul General şi DNA, iar Crin Antonescu cheamă la jihad împotriva lui Băsescu prin orice mijloace şi foloseşte limbajul lui Mahmoud Ahmadinejad pentru a submina relaţia cu Germania într-un moment în care Angela Merkel a făcut unul dintre cele mai importante gesturi de prietenie faţă de poporul român şi de cele două state care îl reprezintă.
Nu există câştigător al bătăliei politice din ultimele două luni. USL a pierdut, deşi a dispus de toate pârghiile politice şi administrative pentru a forţa demiterea preşedintelui Traian Băsescu şi a beneficiat, în plus, şi de impopularitatea preşedintelui confirmată la referendum, pe de o parte, precum şi de o atitudine favorabilă confirmată la alegerile locale, pe de alta. Preşedintele Băsescu nu a câştigat pentru că, indiferent câtă dreptate a avut în privinţa faptului că procedurile suspendării şi demiterii au fost abuzive şi antidemocratice, cele 7,4 milioane de voturi pentru demiterea sa rămân totuşi ca o sarcină grea în bagajul său politic, pe care va trebui să o poarte cu mai multă responsabilitate în perioada de mandat pe care o mai are de îndeplinit. Nici PDL nu a câştigat, pentru că, urmând erorile lui Băsescu, nu a reuşit să se înfăţişeze în această bătălie ca un stăvilar al raţiunii şi domniei legii în faţa viiturii useliste care riscă să măture în cale toată agoniseala democratică din ultimii 22 de ani, ca o alternativă responsabilă, democratică şi modernizatoare la barbaria distructivă dezlănţuită de Voiculescu, Antonescu, Iliescu şi Ponta.
Democraţia, fie ea şi una „pur electoralistă" cum este cea românească, a fost şi ea şubrezită serios de eşecul acestui referendum. Degeaba se chinuie corul USL să arunce anatema asupra Curţii Constituţionale pentru invalidarea referendumului! Ei - Voiculescu, Antonescu, Ponta, Iliescu - sunt cei care trebuie să dea socoteală alegătorilor - mulţi dintre ei oneşti şi sinceri, chiar dacă aflaţi într-o profundă eroare - pentru situaţia ridicolă în care i-au pus, ca voturile lor să fie anulate. Ei sunt cei datori moral să-i convingă pe aceşti alegători dezamăgiţi că voturile lor mai contează.
Statul de drept nu a fost salvat de hotărârea Curţii Constituţionale, ci i s-a prelungit agonia. Loviturile primite în ultimele două luni - începând cu destructurarea ICR, înlocuirea Avocatului Poporului şi a şefilor celor două Camere, înstăpânirea Guvernului asupra Monitorului Oficial şi lunga trenă de hârtii „acoperitoare" (de fapt, acte normative ad-hoc menite să legalizeze ilegalitatea) care au însoţit suspendarea şi terminând cu efortul ridicol, dar revoltător, de a schimba cifrele referendumului după încheierea acestuia - au fost atât de grele şi au creat precedente atât de periculoase încât nimic din ceea ce consideram până acum ca fiind bunuri democratice imuabile, drepturi câştigate odată pentru totdeauna, sunt departe de a fi eterne. Tentativa de lovitură de stat a USL ne-a demonstrat tuturor că, într-adevăr, „tirania nu este decât la o generaţie distanţă" de noi.
Fragilizarea statului de drept a aruncat în aer credibilitatea externă a României. Este adevărat, mitul „izolării internaţionale" a lui Traian Băsescu pe care l-au propagat asiduu adversarii săi în ultimii ani (sfârşind prin a-l crede ei înşişi) a fost spulberat, dar distrugerea reputaţiei României este un preţ mult prea mare de plătit pentru infirmarea unui mit. România şi-a distrus, prin acţiunile cuplului Ponta&Antonescu, bruma de respectabilitate şi predictibilitate construită cu greutate în ultimii opt ani şi trebuie să se aştepte pentru mulţi ani de-acum înainte la o atitudine rece şi circumspectă din partea prietenilor şi aliaţilor noştri.
În condiţiile acestei ruini cvasigenerale a instituţiilor, a legilor, a statului de drept şi a poziţiei ţării în lume, soluţia de bun-simţ ar trebui să fie o încetare imediată a focului şi, dacă nu o conferinţă de pace, măcar un armistiţiu politic până la alegeri. Concret, Guvernul ar trebui să renunţe la legiferarea ad-hoc prin ordonanţe de urgenţă şi la asaltul asupra instituţiilor statului de drept, în primul rând la adresa Justiţiei, iar preşedintele să renunţe la interferenţa în actul guvernamental dacă Ponta - care, din nefericire, nu pare să aibă atâta onoare încât să demisioneze - se va abţine de la măsuri împovărătoare pentru economie. În plus, cele două tabere ar putea declanşa măcar un început de dialog asupra unei reforme constituţionale bipartizane care să prevină derapajele din ultimele două luni. În felul acesta, norul toxic care a învăluit România în ultimele două luni s-ar mai risipi şi atmosfera ar deveni mai respirabilă. „Soluţiile revoluţionare" gen „Să plece şi Băsescu, şi Ponta, şi Antonescu!" nu merită nici măcar discutate pentru că, pe de o parte, nu există o altă clasă politică, mai bună, în stand-by, care să-i ia locul celei actuale, iar pe de alta, nici unul dintre actualii protagonişti ai scenei politice nu are de gând să se lase dus.
În schimb, liderii USL au ales să continue războiul total împotriva lui Traian Băsescu şi a statului de drept. Şantajul la care a recurs public Victor Ponta - nu facem cvorumul în Parlament dacă CSM nu deschide calea Monei Pivniceru spre Ministerul Justiţiei - este un act de laşitate din partea USL, care încearcă, în fuga sa de pe câmpul de luptă, să dea o ultimă lovitură urmăritorilor. Într-un stat de drept, un preşedinte interimar care ştie că trebuie să-şi părăsească funcţia deţinută vremelnic ar trebui să se abţină să facă numiri în funcţii atât de importante precum aceea de ministru al Justiţiei titularului de drept. Graba cu care USL încearcă s-o impună pe Pivniceru până la reinstalarea lui Băsescu la Cotroceni dovedeşte că destructurarea instituţiilor independente ale Justiţiei, în special a Parchetului General şi a DNA, dar şi subminarea independenţei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au rămas principalul obiectiv al războiului politic declanşat de USL. Cu mult mai gravă este însă atitudinea (încă) preşedintelui interimar Crin Antonescu, care poate fi caracterizată fără ezitare drept antinaţională.
Începând din 2009, în fiecare an pe 23 august Europa comemorează Ziua Victimelor Totalitarismului, în amintirea semnării, în 1939, a Pactului Ribbentrop-Molotov de către Germania nazistă şi Uniunea Sovietică. De atunci, victimele acestui pact - Polonia şi Ţările Baltice - şi-au regăsit locul în lume şi destinul în interiorul Uniunii Europene şi al NATO. Cu o singură excepţie: Moldova, rămasă, din nefericire, prizoniera sferei de influenţă în care a fost înglobată cu forţa acum 83 de ani. Miercuri, 22 august, în ajunul acestei comemorări, cancelarul Angela Merkel a ţinut un discurs în faţa Parlamentului de la Chişinău în care a reafirmat angajamentul Germaniei faţă de destinul european al Moldovei, într-un gest de deschidere şi de prietenie fără precedent făcut de Germania faţă de românii de pe ambele maluri ale Prutului.
Marţi, 21 august, preşedintele interimar al României, Crin Antonescu, declara la Antena 3: „Nu are nici o obligaţie România să fie rezervaţia în care se poate întâmpla orice, pentru că aşa le convine unora, care nu trăiesc în România, care nu plătesc impozite în România şi care nu suferă abuzurile pe care le suferă românii, începând cu batjocorirea acestui vot. Să îl ia în Germania doamna Merkel, Germania este o ţară mare, prosperă, să îi dea o bucăţică de pământ acolo lui Băsescu şi PDL-ului, să se joace acolo de-a Băsescu. În România, nu". Declaraţia lui Antonescu este aproape identică cu o declaraţie similară dată de preşedintele Iranului, Mahmoud Ahmadinejad, în 2005: „Dacă europenii sunt oneşti - spunea Ahmadinejad - atunci ţările europene, precum Germania sau Austria, ar trebui să le ofere sioniştilor nişte provincii din ţările lor astfel încât să îşi facă statul lor sionist în Europa".
Când eşti preşedintele fie şi interimar al României şi când rişti să arunci în aer interesele fundamentale ale ţării utilizând limbajul extremiştilor islamişti doar pentru a alimenta jihadul tău personal împotriva lui Băsescu, atunci este limpede că te-ai descalificat definitiv pentru orice demnitate a statului român. Ne temem, astfel, că „gâştele" Ponta&Antonescu evocate de Andrei Pleşu - apropos, La mulţi ani, domnule Profesor! - s-au metamorfozat în nişte creaturi mult mai sinistre.
Articol publicat si pe site-ul romanialibera.ro.
