Cazul Dumbrava este despre falimentul statului

Nu există niciun dubiu că Viorel Pașca nu avea licențele de funcționare și autorizațiile legale pentru a găzdui persoane vulnerabile, că nu avea medici și asistente în stabilimentele sale și că utiliza banii acestor persoane pentru a menține funcționarea adăpostului. Dacă este să fie condamnat împreună cu membrii familiei sale este singurul lucru pentru care ar putea fi condamnat. Pașca a știut de la bun început că se află în afara legii și nici nu a vrut să obțină autorizațiile necesare, pentru că, dacă ar fi intrat în legalitate, nu ar mai fi putut, pur și simplu, să mențină adăpostul în stare de funcționare. Condițiile birocratice pe care le cere statul sunt prea costisitoare pentru asta.

De altfel, tocmai aceste condiții birocratice imposibile au dat naștere „fenomenului Dumbrava”, în care Viorel Pașca a preferat să acționeze pe persoană fizică pentru a asigura un pat și o masă celor mai nenorociți dintre semenii noștri. Dacă instituțiile de asistență socială ale statului român ar fi avut posibilitatea să cazeze aceste persoane și să le asigure asistența medicală corespunzătoare, atunci nu ar mai fi fost nevoite să trimită ele însele bolnavii și bătrânii la Dumbrava, așa cum au făcut-o în nenumărate rânduri. Peste 90% dintre persoanele sosite la azilele de la Dumbrava și din alte câteva sate din împrejurimi au fost aduse cu ambulanțele statului de la spitale de stat, centre sociale de stat și de către poliție, dacă vorbim de persoane fără adăpost, se arată într-un raport al Avocatului Poporului publicat anul trecut. Cu alte cuvinte, nu Pașca a „racolat” aceste persoane cu scopul unic de a le exploata, așa cum susține DIICOT, ci acei oameni i-au fost aduși „ca ultimă plasă de siguranță”, cum a declarat reprezentantul unui spital care a recunoscut că recurgea des la această ultimă soluție.

Or, această practică răspândită în toată țara dă seama despre falimentul statului, al instituțiilor sale și al persoanelor din sistemul social care nu au fost în stare să le asigure acestor oameni nevoiași – mulți, bolnavi psihic, persoane fără aparținători, oameni ai străzii – condițiile de supraviețuire. Acest trafic cu persoane vulnerabile nu-i poate fi imputat doar lui Pașca. Comunicatul DIICOT susține că singurul scop pe care l-a avut Viorel Pașca a fost să adune banii rezidenților, precum și banii din donații pentru a-i folosi în scop personal. Această afirmație are dublu scop: pe de o parte, servește încadrării juridice de „trafic de persoane” așa cum este ea definită în Codul Penal și, pe de alta, exonerează de orice răspundere instituțiile statului. De altfel, despre acestea din urmă, DIICOT se mulțumește să spună că au dat dovadă de „pasivitate”. Dar acest narativ este din start fals, indiferent de probele pe care le-au adunat și de mărturiile doamnei aflate sub acoperire. O abordare nepărtinitoare ar fi trebuit să aducă în fața Justiției nu numai familia Pașca care a acționat ilegal, ci și instituțiile care au alimentat cu bolnavi și bătrâni azilele numite de televiziuni „ale groazei”. Dacă există ceva de groază în această poveste este tocmai incompetența cu incapacitatea sistemului de asistență socială de a integra persoane cu probleme reale, adesea fără venituri din care să-și plătească șederea în azile private sau de stat.

Așezământul lui Pașca de la Dumbrava funcționa de aproape 20 de ani, timp în care i-au trecut pragul mii de oameni. Unii au plecat, alții și-au găsit sfârșitul aici. Toată țara știa de acest loc și de ce se întâmplă acolo. Atunci de ce a fost nevoie de un asemenea desant cu sute de polițiști, mascați, ambulanțe? De ce acest spectacol al unui stat care își folosește întreaga putere de reprimare pentru a aresta o familie ca și cum ar fi vorba de niște mafioți deosebit de periculoși? Niciodată nu a folosit DIICOT un asemenea arsenal pentru a aresta și destructura clanurile interlope, niciodată nu a folosit atâta forță brută. Cei 409 rezidenți au fost smulși din cămine și împrăștiați peste tot prin țară în condiții care nu sunt întotdeauna mai bune, dar pretenția DIICOT a fost că acești oameni au fost, de fapt, eliberați din ghearele traficanților de ființe umane și redați instituțiilor legitime. Că este foarte posibil să fi ajuns mai rău și că respectivele instituții sunt tocmai cele care i-au lăsat la poarta lui Pașca nu mai este problema DIICOT.

Ceea ce a deranjat în cel mai înalt grad opinia publică a fost atât maniera brutală în care s-a produs intervenția, cât mai ales cantitatea enormă de ipocrizie care a înconjurat întreaga desfășurare de forțe. Crima Organizată este de neoprit în România, corupția este generalizată și, cu toate acestea, cel mai mare pericol pentru țară pare să fie o activitate, în esența sa, filantropică.

În final nu putem să nu ridicăm întrebarea dacă nu cumva a fost o acțiune cu încărcătură politică. Insistența cu care televiziunile au vorbit despre torturi și tratamente inumane în „azilele groazei”, pentru ca apoi să facă imediat legătura cu Ilie Bolojan, în al cărui fief s-ar fi produs, chipurile, oroarea sugerează premeditare din partea adversarilor prim-ministrului, mai precis, din partea celor ai căror oameni au fost plasați la conducerea parchetelor. //