Criza prețurilor la energie. Ce poate face (dar nu face) România

Președintele Consiliului Concurenței are dreptate. Trebuie să învățăm să trăim cu energie scumpă pentru că actuala criză nu se va încheia prea curând.

Cristian Campeanu 28.09.2021

De același autor

Cauzele actualelor majorări de prețuri din Europa sunt complicate, dar în esență este vorba de o creștere a cererii pe piețele mondiale pe fondul unei oferte limitate.

În Europa, unde direcția „de sus”, de la Comisia Europeană, este spre un „green deal” care ar trebui să ducă la „zero emisii” de gaze cu efect de seră, cele care au cedat primele au fost tocmai sursele de energie regenerabilă. Când presiunea crește, statele, mai ales cele occidentale, trec pe gaze naturale. Dar, anul acesta, principalele surse de gaz natural, Rusia și Norvegia, au furnizat mai puțin, astfel încât europenii nici măcar nu au reușit să își refacă stocurile golite iarna trecută. În același timp, marii producători mondiali de gaz natural lichefiat (LNG), Statele Unite sau Qatar, produc la capacitate maximă pentru a face față în special cererii din Asia, prețurile la gaz au explodat în Europa și au intrat într-o spirală care cu siguranță nu va putea fi oprită iarna aceasta. Cum ajustarea prețurilor se face în Europa la cel mai mare preț, prețul la gaze fiind enorm, au urmat, firește, majorări scăpate de sub control la energia electrică chiar și în țări ca Franța, care este cel mai mare producător de energie nucleară. Când și gazele devin prohibite din motiv de ofertă redusă sau de preț mare, statele recurg la cea mai urâtă sursă de energie la Bruxelles, cărbunele, declarat de Comisie „mort” din punct de vedere energetic. Gazul și, în mult mai mare măsură, cărbunele generează emisii poluante. Or, undeva pe la începutul verii, CE a anunțat o serie de politici care să combată mai agresiv poluarea cu gaze cu efect de seră, inclusiv majorarea prețurilor la certificatele de emisii, pe care producătorii le cumpără în schimbul dreptului de a emite gaze poluante. Ca urmare, prețul certificatelor s-a dublat, ceea ce determină creșterea prețului la cărbune, ceea ce crește prețul certificatelor și tot așa. De furie, guvernul polonez (țara cea mai dependentă de cărbune din UE) a decis să treacă pe facturi cât din prețul la energie îl reprezintă politica verde europeană, ca să se disculpe în fața populației și să dea vina pe UE. În consecință, și prețul cărbunelui a atins cele mai mari niveluri din ultimii ani. Și cum Comisia și Parlamentul European par să fi ajuns împreună, acum câteva zile, la concluzia că actuala criză se datorează lipsei mai multor surse de energie verde și că răspunsul este și mai multă energie regenerabilă, este clar că atâta vreme cât țările europene vor avea nevoie în continuare de cărbune și gaz pentru a-și satisface nevoile energetice, singurul mod de stabilizare a prețurilor este undeva sus.

Peste toate acestea se suprapun și rațiuni (geo)politice, care joacă un rol însemnat cel puțin în cazul gazoductului Nord Stream 2. De exemplu, în acest moment, rușii livrează mai puțin gaz decât au nevoie europenii și nici nu este clar că pot, sau mai curând că vor, să livreze mai mult pe vechile căi prin Ucraina. Cum lucrările la Nord Stream 2 abia au fost încheiate, Kremlinul vrea să deschidă cât mai curând robinetul și, mai mult, vrea ca europenii să primească cu aplauze și recunoștință acest gaz. Rușii sunt încântați de perspectiva ca Germania și Europa să ajungă la concluzia că nu mai au încotro și sunt obligate să recurgă la ei. Iar factorul chinez, țară unde cererea de gaze și cărbune este în creștere, nu poate fi niciodată neglijat.

Ce se întâmplă în România? Am menționat deja că în Europa prețurile se raportează la cel mai mare preț, cel al gazelor. În România se întâmplă același lucru, dar prețul cel mai mare nu este cel al gazelor, ci al cărbunelui. Asta înseamnă, de exemplu, că Hidroelectrica (regenerabilă), deși produce ieftin, va vinde la un preț apropiat de cel al energiei produse de CE Oltenia (cărbune). Degeaba minte ministrul Virgil Popescu că Hidroelectrica nu vrea să vândă ieftin. Adevărul e că nici nu poate, pentru că nu ar fi în interesul companiei. Dar certificatele de emisie se scumpesc la fel în Germania, în Polonia și în România, deci, la momentul scrierii acestui articol, prețurile sunt în creștere și nu există o cale de a le opri.

Măsurile de compensare anunțate de guvern sunt binevenite din punct de vedere social și pot ușura presiunea, dar o plafonare a prețurilor, deși am fost anunțați că este luată în calcul de premierul Cîțu, este complicat de impus. România importă aproape jumătate din sursele de energie și o plafonare a prețurilor ar presupune finanțarea diferenței de la buget, ceea ce înseamnă subvenție de stat. O soluție ar putea fi reduceri țintite de taxe și impozite care să ușureze povara fiscală asupra consumatorilor.

Marea problemă a României este însă structurală. În România nu s-au făcut investiții nici în producția, nici în infrastructura energetice. Nu suntem nici pe aproape de deschiderea unor unități noi la Cernavodă, iar de la companiile naționale a fost „confiscat” întregul profit sub formă de dividende la buget. Romgaz extrage tot mai puțin și nu a descoperit zăcăminte noi, iar investitorii din Marea Neagră nu sunt lăsați să investească.

O strategie de investiții publice masive în energie ar fi cel mai bun răspuns la criza actuală, dar nici actualul guvern, nici opoziția nu au curajul să le facă. //

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2021 Revista 22