De același autor
Administratorul a fost pus sub control judiciar și, potrivit procurorilor, există alte opt persoane vizate în acest dosar de evaziune fiscală în care paguba s-ar ridica la 9 milioane de euro. Un dosar de evaziune fiscală este un pariu cu șanse foarte mari de câștig pentru că evaziunea fiscală este sport național, iar patronii cu legături guvernamentale solide (în cazul nostru chiar la Fisc) au tendința să devină campionii acestui sport. Dragnea știe că, dacă procurorii reușesc să creeze această breșă, asaltul care va urma va fi de neoprit. Ca și în alte cazuri celebre, un dosar va conduce la altul, de la Salcia se va ajunge la Belina și într-un final la Teldrum, iar imperiul construit din corupție, interese economice și conexiuni politice construit de Dragnea la Teleorman și extins ulterior la nivel național se va prăbuși. Liderul PSD este foarte conștient de pericol și de aceea a lansat avertismentele privind declanșarea războiului cu „instituțiile”, avertismente reluate cel mai recent de protejata sa, Carmen Dan, în interviul acordat duminică Antenei 3. Interviul doamnei Dan, care funcționează ca om de paie pentru Dragnea, a fost precedat sâmbătă de un articol al lui Dan Andronic în care, după ce reia tezele bine cunoscute privind „statul paralel” și condamnările pentru corupție obținute prin „șantajarea judecătorilor cu dosarele furate din arhiva SIPA”, lansează o acuzație criptică la adresa majorității PSD-ALDE și a Guvernului cărora le-ar fi frică să recurgă la „singura soluție corectă, cea legislativă”.
Comisia Parlamentară de Anchetă, arma diversiunii
Cum și de ce s-a ajuns la concluzia că numai „o soluție legislativă” poate tranșa o dată pentru totdeauna lupta între clasa politică și procurori, când o soluție administrativă pare mai la îndemână? Mă refer, desigur, la o decizie foarte probabilă a ministrului Justiției, Tudorel Toader - un personaj mai versatil și mai periculos decât se crede -, de a recomanda demiterea procurorului general Augustin Lazăr și a procurorului șef DNA, Laura Codruța Kövesi, în urma controlului activității manageriale declanșat în luna iulie și care ar fi trebuit să se încheie pe 11 august. În toate luările sale de poziție recente (din 4 august, 7 august, 11 august), Toader a legat în mod direct și incorect, dincolo de verbiajul legalist, chestiunea prezenței Laurei Codruța Kövesi la audierile Comisiei de Anchetă de rezultatele controlului inspecției judiciare. Cum Kövesi nu s-a prezentat și nici nu pare să aibă de gând să se prezinte și cum Toader a declarat deschis că aceasta este obligată de deciziile Curții Constituționale să se prezinte la Comisie, singura opțiune pe care o are la dispoziție ca să nu se facă de râs în fața majorității care l-a făcut ministru este să recomande fie sancționarea severă, fie revocarea atât a lui Kövesi, cât și a lui Lazăr din funcție pentru „management defectuos.”
Lupta cu Macovei
Voi reveni mai jos la această pretinsă comisie de anchetă, la rolul ei profund autoritar și nedemocratic și la scopul ei real dar, deocamdată, mă rezum la faptul că orice recomandare de revocare va duce la un conflict deschis între Puterea PSD-ALDE (Parlament+Guvern) și președintele Iohannis în cazul în care acesta din urmă va refuza să îi revoce pe cei doi, așa cum ar trebui să o facă. În acel moment Dragnea va avea războiul pe care îl anunță de o lună. Blocajul subsecvent poate fi rezolvat la una din limite prin înfrângerea lui Dragnea și retragerea PSD din acest conflict înainte de a suferi pierderi grele, iar la cealaltă prin suspendarea președintelui, care ar duce tot la înfrângerea coaliției la putere pentru că PSD nu va putea convinge alegătorii să îl demită pe Iohannis ca să îl salveze pe Dragnea de procurorii care vor să îl trimită la închisoare pentru corupție. Singura situație în care PSD și Dragnea pot câștiga este una intermediară în care în fața refuzului prezidențial, vor proclama că nu au altă soluție decât să modifice legea, adică să recurgă la „soluția legislativă” evocată cu atâta urgență și nervozitate de Andronic. Obiectivul modificării legii trebuie să fie anihilarea independenței procurorilor și punerea parchetelor sub control politic sub o formă sau alta. Pentru atingerea acestui scop, președintele va trebui scos definitiv din jocul numirilor și revocărilor din funcție în Justiție și, în mod convenabil, Tăriceanu are la dispoziție o propunere legislativă în acest sens încă de anul trecut pe care a încercat să o lanseze chiar din primele zile ale preluării puterii. Același Tăriceanu se plângea încă din martie că „DNA este o instituție scăpată de sub orice control civil”. Acum este momentul ca acest control să fie reafirmat prin lege. Ca să fie foarte clar despre ce este vorba, controlul „civil” la care visează Tăriceanu și Dragnea este de fapt politic și se referă la posibilitatea ca puterea politică, cel mai probabil prin intermediul ministrului, să controloze nu numai „eficiența managerială” și „modul în care își îndeplinesc sarcinile de serviciu”, cât le permite legea acum, ci controlul efectiv asupra deciziilor de declanșare a urmării penale și a modului în care este efectuată urmărirea penală de către procurori. Ce îl împiedică acum pe ministrul Justiției și pe șefii lui politici să facă acest lucru? Același act normativ care stabilește că șefii Parchetelor și Judecătorii sunt numiți de președinte: Legea 247/2005, cunoscută ca „Legea Macovei a reformei Justiției” pe care la un moment dat un alt șef PSD, Victor Ponta, a calificat-o drept „cel mai mare rău făcut vreodată României”. „Soluția legislativă” la care face referire Andronic, singura care îi poate salva pe Dragnea și pe politicienii cu dosar penal este un act masiv și brutal de restaurație care să anihileze reformele realizate din 2005 până azi.
Conspirația împotriva procurorilor
Motivul pe care l-am adus pe Andronic în discuție este că acest personaj a jucat un rol important în ofensiva anti-procurori. Comisia Parlamentară de Anchetă a alegerilor din 2009 s-a format în urma articolului acestuia despre reuniunea care a avut loc acasă la Gabriel Oprea în seara turului al doilea al alegerilor prezidențiale din 2009, la care ar fi participat, între alții, directorul SRI, George Maior, adjunctul acestuia Florian Coldea și procurorul-general Laura Codruța Kövesi. Andronic susține că a asistat la un conclav al unui stat paralel care încerca să îi asigure un al doilea mandat lui Traian Băsescu. Inițial povestea a fost preluată de Comisia de control SR, dar pentru că Dragnea considera că este insuficient, a fost creată această comisie de anchetă a celor două camere și a fost schimbat regulamentul de funcționare astfel încât persoanele invitate sau convocate să fie obligate să se prezinte în fața comisiei, Curtea Constituțională a dat dreptate PSD iar când Parchetul a ripostat prin deschiderea unei anchete, aceeași CCR a confirmat că anchetele parlamentare pot avea loc în același tip cu cele ale Parchetului. În scurt timp,după refuzurile repetate ale lui Kovesi de a se prezenta la audieri, întreaga activitate a comisiei s-a transformat într-o confruntare cu Parchetul General și cu DNA iar scopul inițial a fost uitat devenind în mod evident o încercare de afirmare a autorității politicului asupra Parchetelor cu sprijinul activ Curții Constituționale și a unei părți a CSM. și al Ministrului Justiției, care a uitat să își apere oamenii și a îmbrățișat slugarnic toate aberațiile care i-au fost servite.
Toader a afirmat undeva că amintita comisie ar fi trecut de controlul de constituționalitate al CCR și că prin urmare activitatea ei este legală și constituțională. Formal este adevărat dar în fond este o mare mistificare. În motivarea Deciziei 430 din 21 iunie publicată o lună mai târziu, se fac o serie de considerații filozofice de o calitate foarte proastă (un păcat tot mai des al CCR) despre Parlament și binele comun dar se face o precizare foarte importantă : „Curtea retine ca scopul anchetei parlamentare nu este acela de a verifica numai aspecte care intra in competenta autoritatilor publice aflate sub control parlamentar, ci, din contra, de a lamuri, de a clarifica imprejurarile si cauzele in care s-au produs evenimentele supuse cercetarii. Prin urmare, aceste comisii ancheteaza/verifica fapte sau imprejurari, si nu persoane.”. Cerința ca aceste comisii de anchetă să verifice fapte este fundamentală și esențială în toate statele democratice. În Franța bunăoară, de unde președinta Comisiei Consuela Florea vrea să împrumute puterile excepționale ale comisiilor de anchetă, acestea au obligativitatea să identifice cu precizie faptele pe care urmează să le ancheteze. Ca atare, în Franța nu ar fi niciodată legală și constituțională o comisie care să ancheteze „posibilul grad de implicare a unor instituții sau persoane în posibila viciere a rezultatului scrutinului” din 2009, pentru că în Franța comisiile nu pot ancheta „posibilități” ci fapte bine determinate. La fel stau lucrurile și în Statele Unite unde Comisiile Congresului sunt obligate să identifice clar faptele pe care le anchetează și, în plus, relevanța lor pentru actul legislativ. Bunăoară, ancheta Comisiei de Informații a Senatului SUA privind implicarea Rusiei în alegerile de anul trecut are drept obiect nu „posibilele acțiuni ale Rusiei”, nici „posibilul sprijin pentru Trump” ci date concrete provenite din rapoartele FBI, care are propria anchetă și din rapoartele și informările CIA și NSA și ale altor agenții guvernamentale. O eventuală concluzie privind o relație ilegală între Trump și ruși nu poate reieși decât în urma examinării faptelor anchetate și nu poate în nici un fel constitui obiectiv de anchetă câtă vreme faptele relevante lipsesc sau nu au fost identificate.
Or, din ancheta Comisiei privind alegerile din 2009 lipsesc tocmai faptele și de aceea, în trei luni de anchetă, inclusiv, în vacanța parlamentară singurul fapt de care dispun este că acasă la Oprea a avut loc o petrecere/reuniune la care au participat mai mulți oficiali ai statului. Restul, fraudarea alegerilor, celula de criză, statul paralel, binomul etc nu sunt decât ficțiuni nesusținute de nimic, nici de martorii chemați, nici de vreun singur document emis de vreo agenție guvernamentală. Comisia de anchetă nu anchetează fapte ci reprezintă o modalitate de a forța Parchetele să se supună autorității politice. Știu acest lucru și Tudorel Toader și judecătorii CCR dar și Parchetele care încearcă să scape din această capcană întinsă în mod cinic. CCR i-a întins chiar o mână de ajutor lui Toader vorbind despre refuzul audierii, care nu poate fi sancţionat de Parlament, ci doar de către „titularul acţiunii disciplinare”, respectiv instituţia sau persoana de care depind ierarhic. CCR a justificat în acest fel o eventuală cerere de revocare, ceea ce sugerează coluziunea dintre CCR și puterea PSD-ALDE împotriva Parchetelor și independenței acestora.
