De același autor
Iar tot ceea ce face Gazprom zilele acestea în Europa nu este decât un mod agresiv de a reaminti țărilor Uniunii Europene că depind în continuare de gazul rusesc în mod covârșitor și că, vorba lui Putin, „relații politice bune înseamnă relații bune în materie de gaz”.
Dar ce face, de fapt, Gazprom? Una din politicile constante ale rușilor pentru a-și asigura facil această dependență este să favorizeze contractele pe termen lung. Un contract pe termen lung înseamnă că: ai n-ai nevoie de el, cumperi gazul livrat de Gazprom la preț constant, indiferent dacă prețurile scad sau cresc. Dezavantajele unui astfel de aranjament sunt evidente, dar există un mare avantaj. Ai furnizarea asigurată în momente de mare volatilitate, cum sunt cele prin care trece Europa. De exemplu, Ungaria a semnat recent două contracte pe termen lung și nu are nicio problemă de aprovizionare. Și nu este vorba doar de Ungaria, pentru că, de fapt, Gazprom a onorat prompt toate contractele pe termen lung. Din acest punct de vedere, nimeni nu are ce le reproșa rușilor.
Problema este că politica acestor contracte pe termen lung se află în contradicție cu politica europeană de liberalizare a piețelor de energie. Într-un contract pe termen lung, gazul este transportat de la punctul A la punctul B pe baza unui acord bilateral între părți, fără nicio legătură cu piața. Acest aranjament funcționează câtă vreme ești prietenos politic cu Rusia. Când nu ești sau când rușilor nu le place ce politică faci tu la tine în țară, atunci pățești ca Moldova, care s-a trezit, la încercarea de a semna un nou contract, cu o creștere a prețului cu aproape o treime pe mia de metri cubi, prohibitiv pentru Chișinău. Practic, ești la mâna Rusiei, care, ca principal furnizor, pune ce preț vrea Kremlinul să pună.
Uniunea Europeană mizează în schimb pe contractele pe termen scurt pe piețele spot, unde cererea și oferta se întâlnesc în mod transparent. Piața funcționează atâta vreme cât există un echilibru sau există perspectiva unui echilibru. Când se întâmplă ca acum, când cererea depășește în mod constant oferta fără perspectiva unui echilibru viitor, prețul crește necontrolat. Dacă rușii ar deschide conductele și ar livra pe piața liberă, prețul s-ar echilibra rapid. Europa depinde în proporție de 43% de gazul rusesc și a rămas foarte repede fără alternative. Din diverse motive, Uniunea Europeană nu-și poate asigura rezerve nici din Norvegia, nici din Olanda, nici din transporturile de gaz natural lichefiat din SUA și Qatar, care pleacă preponderent spre Asia. În aceste condiții, singura sursă disponibilă este Rusia, numai că rușii refuză să livreze în cantități suficiente, ținând continentul în șah. Europa este prinsă așadar între cererea în creștere pe măsură ce se apropie iarna, propriile reglementări și jocul geopolitic al Rusiei. Încântat, Putin a declarat că Europa se află în situația ursului păcălit de vulpe, care și-a prins coada în gheață.
Aceasta nu este doar o situație de conjunctură nefavorabilă. Lunea trecută, la o licitație pentru luna noiembrie considerată cheie pentru evoluțiile ulterioare, Gazprom a rezervat numai 30 de milioane de metri cubi pe zi, furnizați prin conducta Yamal, și niciun metru cub prin conductele care traversează Ucraina sau prin conducta care traversează Polonia de la est la vest. Pe lângă faptul că această strategie reprezintă o dovadă a geopoliticii conductelor la lucru, cantitatea este una ridicol de mică, având în vedere că Yamal are o capacitate de 86,5 milioane de metri cubi pe zi. Rezultă că Gazprom nu are nicio intenție să crească livrările și că va continua să mențină o ofertă săracă inclusiv în lunile de iarnă.
Unii analiști s-au trezit să susțină că, în pofida declarațiilor, Rusia nu are, de fapt, atâta gaz cât să-și refacă propriile rezerve și să mai și exporte pentru a asigura necesarul european. Cum contractele pe termen lung sunt onorate, nu e nimic de făcut. Această teorie ar fi demnă de luat în seamă dacă Putin însuși nu ar fi declarat că „dacă mâine Germania aprobă deschiderea gazoductului Nord Stream 2, poimâine începem livrările la capacitatea maximă”. Or, dacă există suficient gaz pentru a-l livra prin Nord Stream 2, atunci există și pentru a-l livra prin Ucraina și Polonia. Dacă piața nu se stabilizează – și fără gazul rusesc există șanse minime să se stabilizeze –, atunci este posibil ca Europa să cedeze șantajului rusesc și să dea drumul Nord Stream 2, izolând astfel Ucraina și Polonia. Europa se află acum aproape complet la mâna rușilor.
În ceea ce privește România, lucrurile sunt simple. Dacă nu vine gaz prin Ucraina, nu vine nici în România. Furnizorii români s-au plâns că nu au primit niciun răspuns la solicitările către Gazprom. Nici nu au șanse să primească. Dar, odată cu scăderea producției interne din pură prostie politică, dependența de importuri, în special de la ruși, a crescut. Cu cât e mai ger, cu atât importurile cresc. Or, acum rușii livrează prin Yamal, Turk Stream și posibil Nord Stream 2, nu prin Ucraina. În acest caz, este foarte posibil ca România să rămână fără gaz la iarnă, în condițiile în care rezervele sunt la 75% din capacitate. //
