Mass-media la fundul prăpastiei morale

Fostul președinte Traian Băsescu a de^­cla­rat duminică seara la România TV că Lau­ra Codruța Kövesi este obligată să răs­pun­dă la patru întrebări: „dacă a plagiat sau nu, dacă a știut și s-a im­plicat în falsificarea ra­por­tului privind teza sa de doc­torat, faptă penală, da­că a avut celebra adresă de e-mail falsă «cu­cu­vea­ua mov» de unde trimitea informații din dosarele pe­nale și dacă a fost prietenă cu Sebastian Ghiță“. Ce anume ar obliga-o pe Kö­ve­si să răspundă acestor acuzații? Singurul lucru care ar justifica o asemenea obligație este verosimilitatea acuzațiilor pe care le conțin implicit cele patru întrebări. Cu cât „informațiile“ provin din surse multiple și independente unele de altele și cu cât ele sunt mai coroborate, cu atât acestea de­vin mai verosimile, iar presiunea mo­ra­lă asupra celui/celei în cauză crește. Aceas­ta este o regulă simplă, minimală și fun­da­mentală a eticii jurnalistice, pe care însă presa română pare s-o fi uitat în mod con­venabil. În cazul amintit, niciunul dintre criteriile de credibilitate nu se aplică: 1) Toate informațiile amintite provind dintr-o singură sursă - Sebastian Ghiță -, chiar da­că acuzația de plagiat a fost preluată de la Mugur Ciuvică; 2) Ghiță nu a prezentat ab­solut nicio dovadă în sprijinul afirmațiilor sale, care nu au putut fi coroborate din al­te surse, cu excepția unor „scrisori ano­nime“; 3) Ghiță se află într-un evident con­flict de interese, de vreme ce este in­culpat în mai multe dosare de corupție instrumentate de instituția condusă de doamna Kövesi, și, prin urmare, nu poate fi considerat o sursă credibilă. Pentru a fi credibile, afirmațiile lui Ghiță ar trebui să treacă testul bunei credințe, ceea ce, în mod evident, nu este cazul. La fel, ins­ti­tu­țiile de presă care i-au preluat acuzațiile ar fi trebuit să le supună unui proces care se numește „verificare rezonabilă“. Nu avem nici cel mai mic indiciu că această verificare a fost desfășurată de vreunul dintre mij­loa­cele de informare în masă care au preluat acuzațiile lui Ghiță. Sebastian Ghiță nu este jurnalist și nu este obligat să respecte vreuna dintre regulile etice ale jur­nalismului și poate ca­lomnia în voie, dar jur­na­liștii care i-au preluat și propagat afirmațiile ar fi trebuit să o facă. Până acum, nu a făcut-o nimeni, dim­potrivă.

Afirmațiile lui Ghiță au fost preluate în avalanșă de televiziunile de știri, de cele mai multe ori în aceiași termeni, și ali­mentate de articole precum cele ale lui Ion Cristoiu, care amplificau atacurile la adre­sa șefei DNA. Ca urmare, afirmațiile lui Ghiță au fost asumate ca valide și ve­ro­simile de către majoritatea mass-media ro­mânești prin simpla lor difuzare la ne­sfârșit, trecând peste regulile jurnalistice minime. În aceste condiții, nu mai putem vorbi despre un demers jurnalistic, ci de o operațiune de manipulare. La capătul ei, sarcina producerii probelor a fost mutată de pe umerii lui Ghiță pe aceia ai Laurei Kö­vesi și așa a ajuns Băsescu să o someze să se dezvinovățească. Este o răsturnare scandaloasă a tuturor standardelor etice. Această operațiune, al cărei rezultat ar tre­bui să fie compromiterea lui Kövesi și a cre­dibilității dosarelor DNA, are o ca­rac­teristică agravantă. Demisia morală a ins­tituțiilor de presă care au preluat și am­pli­ficat acuzațiile lui Ghiță, formând, practic, un cartel al kompromatului, în care te­le­viziuni care, teoretic, ar trebui să aibă in­terese jurnalistice divergente au acționat con­sensual, ca și cum și-ar fi coordonat miș­cările.

Despre televiziunile de știri care nu pro­duc știri, ci kompromat și campanii de lin­șaj menite să servească intereselor per­so­nale, politice, economice și juridice ale pa­tronilor și clienților lor politici am mai scris. Practicile propagandistice, plasate în afara limitelor jurnalismului, ale aces­tor televiziuni s-au amplificat până acolo încât nu numai adevărul, dar chiar și fap­tele brute au devenit elemente periculoase care ar fi mai bine să fie lăsate deoparte în elaborarea unui „produs de presă“. Ne re­ferim atât la tentativa de șantaj a Ante­ne­lor prin fabricarea unor „investigații“, dar și la campania RTV-ului lui Ghiță de acre­ditare a „adevărului“ că Guvernul Ponta a fost doborât de o vastă conspirație inter­na­țională condusă de George Soros. Numai într-un climat media în care valorile au fost nu bulversate, ci de-a dreptul răstur­na­te, o moderatoare care a afirmat expli­cit că în spatele Al Qaeda și al atacurilor de la 11 septembrie 2001 se află statul Is­rael mai poate apărea pe post, ba mai mult, este invitată să candideze pe listele unui partid ce-și spune „liberal“.

Campaniile electorale sunt momente când întreaga industrie a compromiterii func­țio­nează la capacitate maximă, alimentată, de obicei, cu bani negri proveniți de la par­tide pe diverse filiere. Dar niciodată si­tuația nu pare să fi fost mai proastă decât acum. Chiar și în 2009, în plină dominație a mogulilor, televiziunile acestora păstrau aparența echidistanței și imparțialității prin invitarea a cel puțin unui repre­zen­tant al celeilalte tabere, care putea să ex­prime un punct de vedere diferit de „con­sensul majorității“. Acum, sub protecția Consiliului Național al Audiovizualului, s-a renunțat chiar și la asta. Rezultatul este că, din punctul de vedere al pu­bli­cului, producția de propagandă, minciuna deliberată și kompromatul au devenit sin­gurul „adevăr“ care li se servește zi și noap­te de către mass-media. Prin refuzul de a interveni pentru introducerea unor stan­darde etice în producțiile de radio și te­leviziune, CNA se dovedește nu doar un spectator indiferent, ci un agent activ ca­re „asistă“ presa românească să își gă­seas­că drumul spre fundul prăpastiei morale.