De același autor
Domnul primar al Sibiului are multe de demonstrat pe scena naţională, pentru că până acum nu a făcut-o. Dar, dacă PNL doreşte sincer să redevină credibil în ţară şi în Occident, domnul Johannis ar trebui să înceapă să formuleze puncte de vedere asupra problemelor de interes naţional, nu numai local sau regional, iar domnul Antonescu ar trebui să se gândească foarte serios nu la candidatura la prezidenţiale, ci la retragerea din fruntea partidului.
La alegerile prezidenţiale din 2009, Crin Antonescu a fost perceput de alegătorii săi drept alternativa digerabilă din punct de vedere moral, estetic şi intelectual la cuplul Băsescu-Geoană. Această impresie a fost întărită de propunerea domnului Antonescu de a „candida“ în tandem cu primarul Sibiului, Klaus Johannis, la funcţia de prim-ministru, soluţie îmbrăţişată, în disperare de cauză, şi de Geoană în turul al doilea. A fost o iluzie de scamator din partea lui Antonescu, care nu a reprezentat niciodată nici un fel de alternativă şi n-a fost niciodată mai mult decât sforar politic mărunt, a cărui competenţă unică a fost şi a rămas aranjamentul de partid realizat în culise şi în dispreţ faţă de alegător. Formarea, mai întâi, a alianţei cu Voiculescu, iar apoi a celei cu PSD în USL a demonstrat limpede pentru oricine şi-a păstrat Nordul moral acest lucru. Domnul Antonescu are deschiderea intelectuală a unei pietre de moară şi înălţimea morală a unei creaturi nevertebrate, adică fără coloană vertebrală. Pentru cei care par să fi uitat sau cei care par dispuşi să mai descopere încă un impecabil după deziluzia Ponta, să reamintim numai execuţia lui Horia Roman Patapievici şi înlocuirea sa cu Andrei Marga, acelaşi Marga care performase atât de bine la Ministerul de Externe că a lăsat Europa cu gura căscată, despre experimentul Daniel Barbu, om cu priorităţi etice şi bugetare foarte bine formate, pentru care o lunetă spartă e echivalentul Kristallnacht, dar, mai ales, despre Gigel Sorinel Ştirbu. Gigel este măsura politică, morală şi culturală a lui Crin Antonescu.
Acum, domnul Crin Antonescu a descoperit nu numai că nu poate deveni preşedinte alături de PSD, dar, aşa cum era de aşteptat, că PNL riscă să dispară în irelevanţă. Sunt ani de când avertizam că PSD e ca nucul, că nimic nu poate creşte în umbra lui, unde totul riscă să se ofilească. PSD o fi acceptat alternanţa la putere şi jocul alegerilor democratice (mai ales dacă le controlează), dar, în esenţă, a rămas acelaşi partid comunist: când vine vorba de Putere, nu împarte cu nimeni decât temporar, până când îşi învăluie şi sufocă toţi aliaţii. Numai temporar. De ce credeţi că a scăpat Antonescu de Stroe şi Chiţoiu? Că erau miniştri slabi, că primul a gestionat dezastruos catastrofa din Apuseni şi că al doilea are nişte probleme de corupţie cu soţia pe la ASF? Nu, puţin îi pasă lui Antonescu de astfel de lucruri. Îi pasă însă de faptul că, în încercarea sa de a sufoca PNL într-o îmbrăţişare de catifea, PSD îi racolase deja pe cei doi în tabăra sa. Acesta a fost semnalul care i-a trezit instinctele şi acest pericol – pierderea puterii pe propria feudă – a declanşat riposta. Iar această ripostă s-a numit resuscitarea „proiectului Johannis“. Care proiect nu a existat niciodată decât la televizor, dar acesta este cel mai puţin important lucru în România, unde politica şi guvernarea se fac la televizor, dar, paradoxal, toţi corupţii se plâng că sunt victimele „justiţiei televizate“.
„Proiectul Johannis“ a fost de la început o butaforie, o scenografie destinată punerii în valoare a lui Crin Antonescu. Ar fi uşor, aşadar, să respingem această realitate de carton pentru lipsa ei de substanţă şi autenticitate. Dar chiar şi aşa, născut din iluzionismul unui scamator ratat pasionat de „smoke and mirrors“, acest proiect nu trebuie să eşueze în mod necesar.
În primul rând, este nevoie să fi rămas în PNL, în afara camarilei lui Crin Antonescu, oameni cu suficient discernământ care să înţeleagă exact ceea ce se întâmplă în jurul lor. Primul şi cel mai important lucru care trebuie realizat este că Ponta nu are nici cea mai mică intenţie să renunţe la putere. Că are planuri care se întind pe termen mediu şi lung de transformare politică a României într-un regim paternalist, pseudodemocratic, de inspiraţie orientală, ruso-chineză. Ponta vrea să scoată România de pe orbita Occidentului, iar Antonescu nu are nici o problemă cu asta, în principiu, pentru că nu are principii. Iniţiativa generoasă de înjumătăţire a ratelor pentru cei cu venituri de până la 1.600 de lei nu este nici o măsură generoasă de protecţie a celor mai săraci, nici o măsură de stimulare a consumului şi nici măcar o simplă „rată electorală“. Este un gest brutal de inginerie socială din partea unui guvern care intervine împotriva regulilor economice şi împotriva oricărei definiţii de moralitate pentru a crea o nouă realitate socială în România, dependentă de stat şi favorabilă ideologiei socialiste. Faptul că acest gest brutal de inginerie socială este realizat în colaborare cu Banca Naţională, care pare să-şi fi abandonat rolul monetar tradiţional în favoarea activismului social, ar trebui să declanşeze toate semnalele de alarmă şi să aprindă toate girofarurile în mintea oricărui om căruia i-a mai rămas o fărâmă de gândire liberală sau, altfel spus, de bun-simţ. Ceva foarte grav se întâmplă şi oamenii ăştia care îl folosesc pe Ponta drept păpuşă de vitrină vor să ducă România într-un loc de unde cu greu va mai putea fi întoarsă.
Deci, nu vor renunţa la Putere, acest lucru este clar. Cum şansele ca noua Constituţie să treacă tind spre zero, au nevoie de funcţia de preşedinte, după cum le-a demonstrat prea clar Traian Băsescu. Ceea ce înseamnă că nu pot lăsa preşedinţia pe mâna lui Crin Antonescu, indiferent de asigurări şi declaraţii cu efect de somnifer. Pur şi simplu nu o să se întâmple. Cu Voiculescu şi cu Oprea în caricatura numită USD, cu UDMR şi PP-DD, nu contează, dar PSD îşi va asigura majoritatea care îi va permite să propună candidat propriu la preşedinţie şi să păstreze guvernarea ca să poată organiza alegerile. Ceea ce poate face PNL este să accepte un rol secundar şi să moară în îmbrăţişarea PSD sau să ridice capul.
Dar PNL nu se poate ridica drept cu Crin Antonescu la conducere, pentru că, reamintim, omul nu are coloană vertebrală. Şi aici Johannis ar putea fi o soluţie. Nu că am fi convinşi că ar avea coloană, pentru că n-a demonstrat-o prin nimic, dar nu excludem posibilitatea să-i crească una. Ceea ce înseamnă că liderii PNL ar trebui să ia în calcul înlocuirea lui Crin Antonescu la vârful PNL cu Klaus Johannis. Da, copiii îşi mai devorează din când în când părinţii, mai ales în politică, dar, pe cât de brutală, este o soluţie, totuşi, elegantă. Crin Antonescu este discreditat nu numai de aducerea PNL în pragul dezastrului prin compromisul cu PSD şi Voiculescu, ci şi de virulenţa atacurilor sale la adresa statului de drept şi a independenţei Justiţiei, precum şi de atitudinea sa antioccidentală rudimentară. Bine sfătuit, Johannis ar putea enunţa clar toate lucrurile pe care Occidentul şi electoratul liberal aşteaptă să le audă şi ar putea deschide calea către reconcilierea cu celelalte partide de dreapta. Pe la începutul lui 2013, se vorbea despre o tentativă a PNL de a trece de la liberalii europeni la populari. Acest lucru n-o să se întâmple niciodată sub Crin Antonescu, pentru că va exista întotdeauna un creştin-democrat german, adică un neamţ, care să se opună, câtă vreme dreapta va fi reprezentată de domnul Antonescu, care îi făcea recomandări din vîrful buzelor doamnei Merkel. Care a câştigat alegerile. Nu se va întâmpla sub Antonescu dar s-ar putea întâmpla sub Johannis, pentru că sunt destui care ar fi dispuşi să discute cu un om cu ceva mai multă credibilitate decât Blaga, dar nu ar discuta cu Antonescu. Pentru asta, e nevoie mai întâi de dialog real între forţele de dreapta atomizate din România. Crin Antonescu nu poate deschide, darămite patrona un asemenea dialog. Johannis ar putea, cel puţin teoretic.
În condiţiile în care valul socialist este pe cale să înghită România, partidele de dreapta ar trebui, cel puţin din instinct, să piardă o octavă sau două şi să înceapă să discute serios. Fiecare are ceva de adus. Dar, dacă PNL vrea să îşi recâştige rolul de lider al dreptei pe care l-a pierdut o dată cu ascensiunea lui Traian Băsescu, soluţia nu este Crin Antonescu, veşnicul anti-Băsescu, dar ar putea fi Johannis. Deci, păstraţi-l pe Johannis şi scăpaţi de Antonescu!
Articol publicat de Romania libera
