Reuniunea tiranilor la Samarkand

În vreme ce rușii au nevoie de chinezi pentru a constitui o contrapondere la puterea americană, China are ambiția să devină viitorul hegemon planetar, care să dicteze propria ordine mondială.

Cristian Campeanu 20.09.2022

De același autor

Când Vladimir Putin a sosit miercurea trecută în vechea cetate uzbekă, situația de pe frontul din Ucraina era catastrofală pentru forțele rusești. Contraofensiva ucraineană reușise să-i împingă pe ruși aproape de propria graniță și peste 3000 de kilometri pătrați de teren fuseseră eliberați. Trupele ruse se retrăseseră în degringoladă, lăsând în urmă mii de tone de echipament și armament. Putin și-a dorit să meargă la reuniunea summitului Organizației de Cooperare de la Shanghai cu o victorie semnificativă în buzunar, care să închidă gurile criticilor sau măcar care să-i permită să pretindă că totul este sub control și că se va termina curând.

Din păcate pentru el, Putin a venit în Uzbekistan de pe o poziție slăbită și acest lucru nu a putut fi ascuns. Mai întâi, a fost silit să recunoască faptul că liderul chinez, Xi Jinping, „are întrebări și îngrijorări” față de războiul din Ucraina, pe care le-a transmis Kremlinului în convorbirile dintre cei doi din ultimele luni, o recunoaștere neprovocată care i-a luat prin surprindere pe americani. Apoi, a fost nevoit să reziste asaltului premierului indian Narendra Modi, care i-a transmis că „aceasta nu este vremea războiului” și să-și caute justificări penibile cum că ar fi vina președintelui ucrainean, Volodimir Zelenski, care nu vrea să negocieze pacea. Același fals argument l-a folosit și ca răspuns la criticile aduse de președintele turc, Recep Tayyip Erdoğan, invitat și el la Samarkand în calitate de partener de dialog.

De fapt, deși a venit în Uzbekistan să caute susținere din partea prietenilor săi orientali, Putin nu a primit-o. Chinezii s-au mulțumit să declare că susțin „interesele fundamentale” ale Rusiei, dar nu au lăsat să se înțeleagă că Ucraina s-ar număra printre acestea, în pofida declarațiilor repetate ale lui Putin că „Ucraina reprezintă o amenințare existențială” la adresa Rusiei. În rest, din punctajele convorbirilor făcute publice nu a reieșit că ar fi pronunțat cineva cuvântul, ceea ce reprezintă singura victorie obținută de autocratul de la Kremlin.

Putin și-a ratat toate obiectivele

În schimb, obiectivele cu care a venit Putin au fost ratate cu totul. Primul dintre acestea, să sfideze lumea occidentală demonstrând că Rusia nu este nici pe departe izolată, a eșuat în mod evident. Atitudinea Chinei, a Indiei, dar și a celorlalte membre ale OCS, țările central-asiatice care au făcut parte odinioară din imperiul sovietic, a fost în cel mai bun caz una de neliniște, dacă nu de-a dreptul de enervare. Putin nu a fost tocmai lăsat singur dar o anumită răceală din partea celorlalți lideri, cei mai mulți autocrați, ca și el, nu a trecut neobservată.

În al doilea rând, scopul de a obține lucruri ceva mai concrete, cum ar fi sprijin militar și acorduri pentru obținerea de bunuri supuse sancțiunilor, nu a fost împlinit. Desigur, atât China, cât și India au respectat în general sancțiunile impuse de Occident, deși și-au manifestat susținerea față de Rusia. De aici până la a înarma Moscova este însă o linie roșie pe care Beijingul nu s-a arătat dispus să o calce. Totodată, China este foarte grijulie cu ce anume permite să fie exportat în Rusia, pentru că firmele producătoare de înaltă tehnologie care fac afaceri cu rușii riscă să fie ele însele supuse sancțiunilor occidentale, ceea Beijingul evită, și, de aceea, unele companii au tăiat orice legătură cu Rusia. Putin a venit cum a plecat, din acest punct de vedere, obligat să se bizuie pe Iran și pe Coreea de Nord, pentru livrările de armament.

0

În privința extinderii livrărilor de petrol și gaze naturale, deși atât China cât și India au beneficiat de reducerile oferite de Moscova și au importat mai mult, singurul lucru relativ concret care s-a discutat la Samarkand a fost posibila construcție a unui gazoduct din Siberia spre China via Mongolia, cu o capacitate de 50 de miliarde de metri cubi, ceva mai puțin decât capacitatea uneia dintre cele două conducte Nord Stream și cam o treime din cantitatea vândută de Rusia în Europa înainte de impunerea sancțiunilor.

În al patrulea rând, Putin a dorit să se prezinte ca lider al unei mari puteri aflate cel puțin la același nivel cu China. Ceea ce a reușit a fost să convingă o lume întreagă că paradigma s-a schimbat dramatic. Nu numai că Xi a fost primit cu mai mult fast și pompă decât Putin, dar pe parcursul celor două zile a reieșit clar că țara pe care toți cei prezenți și-o doresc ca partener este, în primul rând, China, cu Rusia pe locul al doilea. Investițiile făcute până acum de China în țările central-asiatice în cadrul așa-numitei inițiative „o centură, un drum” pe „noul drum al mătăsii”, dar mai ales promisiunea de a continua cu noi investiții în infrastructura din regiune constituie un magnet irezistibil. Poate că Moscova este nemulțumită de creșterea influenței Chinei într-o zonă pe care o considera drept sfera sa de influență, dar lucrurile au mers deja prea departe ca să mai fie întoarse din drum. Deja China s-a angajat să construiască o cale ferată spre Kazahstan.

De altfel, comentatorii au apreciat că Xi a venit mai puțin pentru întâlnirea cu Putin, cu care vorbește destul de des, cât pentru a proiecta puterea Chinei în Asia Centrală, o regiune pe care un general chinez ar fi descris-o cu ceva timp în urmă drept „darul făcut de ceruri poporului chinez”. De alt­fel, Xi însuși s-a comportat mai degrabă ca un suveran care împarte din bunăvoința sa imperială vecinilor mai mici și nici măcar nu se obosește să ia parte la dineul oficial. În Occident, analiștii au observat că tendința care era vizibilă de ceva vreme, ca Rusia să devină partener secund în raport cu China, s-a accentuat cu prilejul acestui summit și va conduce la un nou raport de forțe și o nouă realitate geostrategică.

Fără blocuri antagonice, deocamdată

În sfârșit, Putin își dorește mai mult de la OCS decât actualul format „de cooperare economică și de securitate”, și anume transformarea acestuia într-un bloc militaro-economic opus NATO și UE, care să reunească, așa cum îi place presei moscovite să amintească, mai mult de jumătate din populația planetei. Cu alte cuvinte, o alianță explicită a Estului care să se opună Vestului. Acesta este marele joc geopolitic al lui Putin și speranța lui cea mai mare. Premise există: atât Rusia, cât și China sunt dictaturi conduse de doi tirani care nu se dau în lături de la reprimarea sângeroasă a propriilor cetățeni. Ambele țări au ambiții de superputere globală în concurență cu Statele Unite. Atât Rusia, cât și China au programe masive de înarmare, inclusiv nucleară, deși este limpede că, cel puțin în ceea ce privește Rusia, ceva merge prost. Cele două țări au făcut exerciții comune în Pacific, Pacificul fiind spațiul în care se va desfășura viitoarea competiție geostrategică. Moscova și-ar dori să devină principalul partener comercial al Chinei, ceea ce nu este cazul în prezent și, probabil, nici în viitorul apropiat. Și un tiran, și celălalt urăsc America și ordinea mondială liberală, pe care vor s-o înlocuiască cu o lume „mai justă și mai stabilă”. În pofida faptului că ambele țări sunt fie generatoare de instabilitate și război (Rusia), fie potențial generatoare de război (China în Taiwan), și una, și cealaltă se plâng de „haosul” lumii actuale și de „nedreptatea” ei.

Cu toate acestea, Xi a evitat să îi promită lui Putin ceva în cadrul întâlnirii bilaterale de joia trecută. OCS este copilul politicii externe chineze, alături de inițiativa „o centură, un drum”, iar China se dovedește circumspectă să schimbe scopurile organizației. Deocamdată, principalul partener economic al Chinei este Occidentul, iar Beijingul nu pare să dorească să sfideze America și aliații ei mai mult decât este general admis. Singurul lucru pe care l-a promis Xi a fost că „va conlucra cu Rusia pentru a imprima stabilitate și energie pozitivă unei lumi aflate în haos”, o declarație suficient de puternică să dea asigurări Rusiei că se va bucura de alianța cu China, dar și suficient de vagă să nu angajeze prea mult Beijingul.

În plus, în vreme ce rușii au nevoie de chinezi pentru a constitui o contrapondere la puterea americană, China are ambiția să devină viitorul hegemon planetar, care să dicteze propria ordine mondială.

Ce planuri de viitor are Xi cu China și cum dorește să ia locul Statelor Unite vom afla, probabil peste mai puțin de o lună, când, pe 16 octombrie, va începe congresul 20 al Partidului Comunist Chinez. Pentru că și-a suprimat opoziția și pentru că Biroul Politic i-a permis acest lucru, Xi va obține un treilea mandat și probabil mai târziu președinția pe viață, ceea ce îl va face descendentul direct al lui Mao, un alt tiran sângeros. Specialiștii în politica chineză se așteaptă ca în afară de definirea viitoarei politici economice, Xi să traseze liniile confruntării cu Statele Unite, iar așteptările sunt ca, după congres, Xi să devină mult mai agresiv față de Occident. „Stabilitatea mondială” a lui Xi seamănă mai mult cu rigiditatea unui cadavru decât cu „energiile pozitive”. Câtă vreme în lume mai există și alți tirani precum Putin, pericolul la adresa lumii libere crește. //

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2022 Revista 22