De același autor
Nicușor Dan întârzie nominalizarea unui al treilea prim-ministru, semn că nu are o soluție nici miraculoasă, nici de vreun alt fel pentru formarea unui guvern cu puteri depline. Ideea de a-l nominaliza din nou pe Eugen Tomac, vehiculată săptămâna trecută, demonstrează că președintele nu are nici imaginația, nici resursa umană necesară pentru a realiza o deblocare a situației. Faptul că UDMR a refuzat ferm să susțină o variantă care nu era decât aceeași ciorbă reîncălzită demonstrează fragilitatea condițiilor cu care operează Cotroceniul.
Pentru că, în fond, nu există decât două alegeri posibile: guvern tehnocrat susținut de așa-numita fostă coaliție proeuropeană PSD-PNL-USR-UDMR, pentru o perioadă mai mult sau mai puțin limitată, sau guvern politic. În ceea ce privește „coaliția proeuropeană”, aceasta este nici mai mult, nici mai puțin decât o ficțiune. PSD a colaborat cu AUR pentru a dărâma Guvernul Bolojan și a colaborat cu AUR pentru a modifica structura de conducere a Camerei Deputaților. PSD votează legi a căror majoritate este asigurată de AUR, deci această colaborare este un fapt politic.
„Proeuropenismul” nu (mai) este. Cu toate acestea, președintele s-a încăpățânat să se agațe de această ficțiune mai întâi propunând un premier care nu a reușit să strângă o majoritate și apoi încercând să răpească PNL prin forțarea lui Veștea și a grupării pesediste din acest partid. Pentru ca această opțiune să aibă șanse de succes ar trebui ca PNL și USR să fie convinse să voteze o formulă de tehnocrat, dar aici lucrurile se complică pentru că nu este clar ce înseamnă exact această formulă. Este limpede că varianta propusă de Tomac în primă instanță nu este suficientă. Atunci, nici PNL, nici USR nu au fost de acord să susțină guvernul, pe motiv că ar fi conținut prea mult PSD, deci de această dată ar fi nevoie de profesioniști care să ocupe funcțiile guvernamentale până la nivel de secretari de stat și, poate, chiar șefi de agenții. Dar, în acest caz, este greu de imaginat de ce ar mai accepta PSD un astfel de guvern în care nu are niciun cuvânt de spus. PSD are o mare foame de resurse de stat pe care să le extragă și să le redistribuie „în sistem”, or, un guvern tehnocrat care să își propună să țină deficitul sub control și să reducă cheltuielile ar fi împotriva a tot ceea ce crede și dorește PSD.
Cealaltă opțiune mare și lată este un guvern politic. Aici, avem două propuneri din care niciuna nu întrunește majoritatea. Pe de o parte s-ar situa un guvern „de dreapta” condus de Siegfried Mureșan, susținut, cel puțin teoretic, de PNL, USR și UDMR, dar care nu are voturile, iar pe de alta, de un guvern minoritar PSD sau PSD-UDMR, dar care, de asemenea, nu întrunește majoritatea de 233 de voturi. Pentru a debloca situația ar trebui să fie atrase voturi din zona extremistă, POT, SOS, PACE, una cel puțin la fel de nocivă ca AUR, plus trădătorii din PNL și minoritățile naționale. Dar nici așa nu e sigur că se va putea cârpi o minoritate, oricum departe de cea prooccidentală. Președintele Dan vorbește despre „arta compromisului”, dar nu este clar cine ar trebui să facă acest compromis și, mai ales, cine să îl facă fără să se compromită.
Cealaltă alternativă este cea pe care o dictează realitatea politică: o majoritate PSD-AUR. Și aici există însă o nuanță, pentru că PSD-ului i-ar conveni voturile AUR, dar nu i-ar conveni neapărat să și împartă guvernarea, în vreme ce AUR a afirmat răspicat că nu va vota un guvern din care nu va face parte. Or, în acest punct s-a împiedicat guvernul Veștea. Dacă ne amintim bine, Adrian Veștea s-a dus la George Simion să obțină voturi pentru guvernul său, un lucru la care nici Nicușor Dan nu s-ar fi opus, atâta vreme cât AUR ar fi dat voturile, dar ar fi rămas în afara guvernării. De data aceasta, AUR s-a exprimat explicit: vrea oameni în guvern. În aceste condiții, un lucru este clar: Dacă PSD insistă să facă parte din guvern, eventual cu Sorin Grindeanu prim-ministru, atunci înseamnă că implicit este de acord și ca AUR să participe la guvernare.
În felul acesta, blocajul guvernamental ar fi spart, dar ar risca să fie blocată țara. Dacă acceptăm că PSD și AUR sunt partide antieuropene și într-o bună măsură antiatlantiste, atunci trebuie să luăm în calcul posibilitatea ca o asemenea guvernare să recurgă la măsuri populiste complet nesustenabile, să crească din nou deficitul, să renunțe la fondurile europene și chiar să saboteze eforturile de reînarmare cu banii de la UE. O guvernare PSD-AUR ar duce rapid ratingul de țară la categoria junk pentru că niciunul dintre aceste partide nu are nici intenția, nici dispoziția să ducă mai departe politicile de austeritate bugetară. Nu ar trebui exclusă nici o întoarcere de politică externă spre Rusia, AUR fiind în mod cvasiexplicit o formațiune prorusă.
Întrebarea este cât mai poate fi evitat accesul la putere al acestei formațiuni extremiste. Soluția la care se referă în mod constant AUR o reprezintă alegerile anticipate. Dacă sondajele sunt aproximări bune ale preferințelor politice ale românilor, atunci AUR ar obține 40%, ceea ce ar face aproape imposibilă formarea unui guvern de către acest partid. Or, o majoritate cu AUR ar putea aduce cu sine inclusiv suspendarea președintelui. Măcar din instinct de conservare, dacă nu din convingere, Nicușor Dan se opune în continuare accesului AUR la putere. Dar dacă soluția sa este „naționalismul sănătos”, perspectivele sunt sumbre.