Va vinde Trump Ucraina rușilor?

Miercurea trecută, președintele american Donald Trump a anunțat că a avut o convorbire telefonică de o oră cu Vladimir Putin și a declarat că „ambele părți și-au manifestat dorința de a începe imediat negocieri de pace” privind Ucraina. Anunțul i-a lăsat pe ucraineni și pe europeni cu gurile căscate, pentru că discuția nu a fost anunțată anterior și nu au existat consultări nici cu unii, nici cu ceilalți. De aici, teama lor că vor fi lăsați în afara negocierilor. Și în bună măsură au dreptate. Marți, la Riad, au fost programate discuții între o delegație americană din care vor face parte secretarul de stat, Marco Rubio, consilierul pentru securitate națională, Mike Waltz, și emisarul lui Donald Trump pentru Orientul Mijlociu, Steve Witkoff.

America vorbește pe mai multe voci

Bineînțeles, una dintre întrebările pe care și le-au pus inclusiv americanii a fost cât de serios a fost Putin în privința declanșării negocierilor de pace. Potrivit lui Mark Galeotti, expert în spațiul rusesc, echipa trimisă de Kremlin în capitala saudită – ministrul de Externe, Serghei Lavrov, consilierul pentru politică Externă al lui Putin, Iuri Ușakov, fost ambasador la Washington, și președintele fondului suveran al Rusiei, Kirill Dimitrov (om educat în Statele Unite și fost angajat al Goldman Sachs) – demonstrează că Putin este destul serios.

Ce urmează să discute cele două delegații este, cu o zi înaintea reuniunii, neclar. Pentru Kremlin, potrivit purtătorului de cuvânt, Dmitri Peskov, se va discuta despre „restaurarea relațiilor bilaterale și economice” ruso-americane, precum și despre „posibilitatea negocierilor de pace” în Ucraina. Rubio a declarat că atunci când vor începe negocierile atât Ucraina, cât și Europa (a se citi UE) vor trebui să fie parte, adică vor avea un loc la masă. Această declarație contrazice pe cea a trimisului special al lui Trump pentru Ucraina, care a spus că „Europa cu siguranță nu va fi parte” în negocieri, dar și o declarație a lui Lavrov, care, anterior reuniunii de la Riad, declarase că „dacă europenii vor război, atunci n-au ce să caute la negocieri de pace”. Un alt subiect de discuție a fost o posibilă întâlnire Trump-Putin care ar putea avea loc tot la Riad „foarte curând”, după cum a declarat, bucuros, Trump.

După anunțul lui Trump au urmat două alte „rachete” trase în rafală. Mai întâi, secretarul Apărării, fostul prezentator TV Pete Hegseth, a avertizat europenii, într-un discurs ținut la Bruxelles, că americanii nu vor mai fi unicul furnizor de securitate pentru Europa și că nu vor mai fi o „prezență veșnică” pe continent. În același timp, Hegseth a afirmat că de acum înainte europenii vor trebui să ofere cea mai mare parte a finanțării pentru Ucraina și că SUA nu vor mai tolera multă vreme o relație dezechilibrată cu aliații săi din NATO, cărora le-a cerut să cheltuiască mai mult pentru Apărare.

Mai mult, Hegseth a afirmat că nimic nu este exclus de la masa negocierilor cu rușii, nici măcar retragerea trupelor americane din Europa contra păcii în Ucraina. A fost ferm în a anunța că SUA nu vor oferi garanții de securitate Ucrainei. El a calificat restaurarea granițelor Ucrainei la cele de dinainte de 2014 (invadarea Crimeii) drept „nerealistă” și tot „nerealistă” a considerat și aderarea Ucrainei la NATO, ca parte a unui acord de pace. Dacă primele două amenințări sunt vechi marote trumpiste, cea din urmă, deși evocată în primul mandat Trump, ar fi o prostie fără margini, care ar demonstra că actuala administrație de la Washington nu înțelege nici Rusia, nici pericolul pe care aceasta îl reprezintă.

În ceea ce privește Ucraina, deși secretarul Apărării a fost rupt de politica americană până acum, nu a mers până acolo încât să ceară Kievului să cedeze teritorii, deși nici acest lucru nu e clar. Europenii se tem că deal-ul lui Trump cu Putin va include cedarea celor patru provincii anexate ilegal de la Ucraina.

Cealaltă salvă a fost trasă de vicepreședintele J.D. Vance, care a ținut la Conferința pentru securitate de la München un discurs care a luat pe toată lumea prin surprindere. Pentru el, nici Rusia, nici China nu reprezintă cele mai grave amenințări cu care se confruntă Europa, ci „amenințarea din interior”. Ce a vrut să spună cu asta a devenit clar în momentul în care a dat drept exemplu decizia Curții Constituționale a României de a anula alegerile prezidențiale „pe baza unor informații șubrede de la serviciile secrete și a presiunilor enorme de la vecinii României”. Ideea lui J.D. Vance este că Europa funcționează cumva în baza corectitudinii politice și a unei forme de ideologie „woke” care îi împiedică pe cei din mainstream să intre cu adevărat în dialog cu „alternativa”, oricât de „extremistă” ar putea părea aceasta să fie.

Această perspectivă caricaturală asupra Europei a fost întărită de faptul că același Vance s-a întâlnit cu lidera Alternativei pentru Germania (AfD), formațiune populistă și pro-rusă, considerată extremistă. De fapt, întreaga tiradă a lui Vance a fost îndreptată spre Europa, în general, și spre Germania, în particular. Potrivit lui Vance, unitatea de valori între America și Europa nu ar fi chiar atât de mare pentru că, iată, Europa devine intolerantă la alte voci, în vreme ce America, nu. Discursul lui Vance dă seama despre modul profund distorsionat în care actualul lider de la Casa Albă și oamenii săi percep Europa, ceea ce poate alimenta ostilitatea oficială a Americii și poate crea probleme Europei.

Vocile Europei

Chestiunea implicării UE și Marii Britanii în negocierile privind pacea în Ucraina a fost ridicată și luni, la un mini-summit de urgență convocat de președintele Macron la Paris, la care au participat Marea Britanie, Franța, Germania, Italia, Spania, Polonia, Olanda, Danemarca, precum și președinții Consiliului European, Comisiei Europene și secretarul general al NATO. Este vorba de state relevante din punct de vedere militar la nivel continental și, din acest punct de vedere, este limpede că România nu avea de ce să fie invitată. Ideea ar fi că statele europene sunt indispensabile într-un proces de pace care este, în primul rând, o chestiune ucraineană, dar, în al doilea, una de securitate europeană. Orice nouă arhitectură europeană de securitate ar fi negociată nu se poate face fără Europa, a declarat președintele Consiliului European, Antonio Costa. Un subiect important pe masa de discuții a fost formarea unei forțe de menținere a păcii în Ucraina, în condițiile în care un asemenea acord ar fi convenit. Acest lucru este mai complicat decât pare pentru că implică, pe de o parte, desfășurarea unor trupe de care statele europene nu dispun în acest moment sau, dacă dispun, ele sunt prinse în structura NATO de apărare a Europei contra unui atac al Rusiei, care s-ar vedea astfel slăbită de mutarea pe linia frontului ucraineano-rusesc.

Soluția evidentă pentru toată lumea, dar pe care nimeni nu vrea s-o asume răspicat, este creșterea cheltuielilor destinate Apărării la cel puțin 3% din PIB. Este vorba nu numai de trupe, ci și de armament, echipamente, logistică, de tot ce are nevoie o forță expediționară care să fie capabilă să își îndeplinească rolul. Asta, dacă vor fi de acord în perioada următoare, pentru că, până luni, numai Marea Britanie și Suedia se arătaseră dispuse să desfășoare trupe în Ucraina. În rest, întrebarea este de unde bani pentru creșterea cheltuielilor militare? Bugetele statelor membre sunt împovărate de creșterea economică debilă și de cheltuieli sociale. Americanii sugerează de mai multă vreme că europenii ar trebui să confiște cele 150 de miliarde de dolari în bunuri rusești înghețate din cauza invaziei Ucrainei pentru a finanța eforturile militare în această țară, dar cei care s-au opus până acum au fost tocmai francezii, care se tem că o astfel de mutare ar afecta negativ credibilitatea euro ca monedă alternativă la dolarul american.

Summitul de la Paris ar trebui să răspundă și unui mesaj trimis la sfârșitul săptămânii trecute de Statele Unite țărilor europene, care a ajuns în posesia agenției Reuters. Americanii întreabă care dintre țările europene pot contribui la garanțiile de pace oferite Ucrainei, și, în acest context, care sunt dispuse să trimită trupe în Ucraina. Totodată, americanii ar dori să știe și cât de mare ar trebui să fie această forță condusă de europeni. Altfel spus, ce garanții de securitate sunt dispuși europenii să ofere Ucrainei. Pe scurt: „Ce resurse pe termen scurt și lung ar fi necesare din partea SUA pentru ca guvernul dvs. să decidă să ia parte la aceste aranjamente de securitate?”. Ceea ce înseamnă că Washingtonul nu dorește să lase Europa chiar singură și își oferă sprijinul pentru ca statele europene să contribuie cu forțe și echipamente la menținerea păcii și stabilizarea situației din Ucraina.

În acest moment este limpede că la Washington nu toată lumea vorbește aceeași limbă. Dacă Trump adoptă un discurs triumfalist în care anunță că se va întâlni cu Putin și cere metale rare în valoare de 500 de miliarde de dolari de la Ucraina, secretarul de stat Marco Rubio se arată mai circumspect cu privire la intențiile rușilor și se întreabă dacă aceștia sunt serioși sau vor să continue războiul sub acoperirea negocierilor de pace și nu fac decât să caute să obțină mai mult timp. Pe de altă parte, chestionarul trimis de americani pare să recunoască faptul că europenii nu se pot descurca singuri nici măcar să constituie o forță militară de menținere a păcii și că au nevoie atât de sprijin militar (armament, echipamente, întreținere, acoperire aeriană a spațiului patrulat), cât și de sprijin material, politic și diplomatic. OK, apud Trump, nu vor exista trupe americane pe solul Ucrainei, dar nici europenii nu pot fi lăsați singuri. Cel puțin nu deocamdată. Una dintre temerile exprimate de diplomații europeni a fost că Statele Unite și-ar putea retrage cei aproximativ 20.000 de militari staționați în statele de pe „linia frontului”, în special în Polonia și România, dar și în țările baltice, dar o astfel de mutare ar fi percepută ca un gest de slăbiciune de către Putin, care nu trebuie lăsat să-și imagineze că are sub control atât războiul, cât și pacea.

Cât privește participarea Ucrainei și Europei la negocierile de pace, nimic nu este stabilit încă, dar este limpede că atât Trump, cât și Putin ar prefera să rămână o afacere în doi. Trump nu își dorește să împartă gloria unui eventual acord cu nimeni, iar Putin știe că ar fi mai greu de negociat cu europenii și infinit mai greu cu ucrainenii, singurii care știu exact în acest moment ce le poate pielea rușilor.