De același autor
Moto: ”Dacă guvernul de la București ar folosi pentru așezarea economiei pe termen mediu pe un trend corect, măcar un sfert din energia pe care o cheltuieste pentru a-și feri susținătorii de Justiție, economia ar avea cea mai accelerată dezvoltare din Europa în anii 2013-2015 d.C.
Din păcate pentru ei, în acel moment, barbarii se vor purta precum fiii Eladei”.
(Fals citat din Republica lui Platon).
Retragerea Dlui. Daniel Chițoiu de către PNL din fruntea ministerului de Finanțe nu are nicio legătură cu prestația sa din ultimul an.
Dl. Chițoiu a fost dat afară pentru că, într-o poziție politică cheie (deciziile de ministru pe politici electorale) și una personală delicată (ancheta DNA la ASF – Dna Laura Chițoiu), fostul ministru se apropaiase prea mult de aliatul mai mare, PSD. Și există voci liberale care susțin că n-ar fi vorba de-o simplă erezie ideologică.
Efecte plătite la comun și problemele din spatele lor
Important e, însă, altceva: Ce anume esențial nu a înțeles Dl. Chițoiu și, mai ales, cum va evolua politica fiscală din România, în momentul în care fiscalitatea este – în ciuda celor care caută rezolvarea în altă parte – cheia așezării României pe un trend crescător sau dezavantajos în următorul deceniu.
Răspunsul la această întrebare articulează o listă de probleme care nu au nicio legătură nici cu politicile de până acum și – ce e mai grav – nici cu politicile anunțate în viitorul apropiat. Acest text este despre ceea ce chiar se va face și încă:
Despre acea parte a economiei care ține 60% din salariați + pe cei (mulți) care au ieșit din orice statistici.
Lista e importantă pentru economiști, mai ales pentru cei implicați în politicile economice: încasările la buget scad pentru că, dincolo de optimismul ”macro”, le fuge economia de sub picioare. Iar trendul se păstrează.
Dar înainte de probleme, să vedem efectele lor, la bază, pe care nu toată lumea din economie le simte în același fel :
1, Scăderea constantă, în plină creștere economică, a numărului de contribuabili corecți în economie.
2, Riscurile pe care le presupune corectitudinea au ajuns mult mai mari decât riscurile presupuse de evaziune (LINK)
3, În lipsa fiscalității care să încurajeze dezvoltarea, principala sursă de competitivitate (cu consecințe pe termen lung – neapărat lung) sunt salariile mici la costuri generale mari, care țin consumul intern într-un cerc vicios. Acest lucru e valabil și (sau mai ales) pentru principalul motor de creștere – exportul. (LINK)
4, Alocările care s-ar putea duce spre cercetare (cercetarea ca motor de creștere pe termen mediu și lung) sunt disipate în mărunțiș și trimise în teritoriu după un ciclu electoral sinucigaș : avem câte două rânduri de alegeri la fiecare doi ani + ”pietruirile de drumuri” încă sunt socotite ”investiții”.
În lipsa unor atare alocări, lucrăm în continuare ”în lohn” și ne bucurăm că nu mai producem izmene ci șuruburi. ( LINK).
5, Companiile de stat și-au încheiat un ciclu de restructurare sub presiunile (cu succes limitat) ale FMI (restructurare de datorii, plata arierate etc, etc) și pot intra liniștite într-un nou ciclu de drenare a banilor statului.
Acestea sunt niște efecte.
Cauzele și problemele le vom raporta nu la anul 2013 și la fiscalitatea sa, ci la ce ne-a anunțat Dl. Chițoiu că se va petrece :
Cu câteva zile înainte de-a părăsi ministerul, fostul ministru a promovat în guvern un pachet ”de sprijin al mediului de afaceri” și de ”măsuri de luptă cu evaziunea fiscală” (LINK).
Aceste măsuri (măcar de s-ar face – dar premierul a refuzat o trecere prin ordonanță de urgență și le-a trimis pe lungul drum al unei legi) arată însă o necunoaștere profundă a ceea ce se întâmplă la baza economiei :
Ele nu sesizează nici problema de structură a fiscalității, și nici cauzele care țin economia reală în genunchi :
Problemele din spatele acestor efecte
1), Numărul firmelor închise în 5 ani de criză bate spre 120.000. O medie de salariați – cât să punem? 3? 5?
Dat fiind că nu a crescut rata sinuciderilor în România, iar Spania are aceleași probleme cu închiderea firmelor – toți acești oameni au avut doar două opțiuni: fie să-și găsească un loc de muncă, fie să trăiască ”la negru” și să iasă din economie.
Toți trăiesc, toți se descurcă – și n-am băgat de seamă să crească gradul oficial de ocupare.
Mai e nevoie să spunem că acești oameni garantează consumul produselor ieftine de contrabandă și țin pe picioare o industrie care a devenit mai eficientă decât cea oficială? (E chiar hilară pretenția ministrului Liviu Voinea că un om cu venituri de 1400 de lei lunar, îndată ce primește 200 de lei credit fiscal se încalță de la magazinul Clujana: nu, banii ăia se duc la Dragonul Roșu).
Și sunt atât de mulți încât cea mai proastă metodă pe care o poate lua statul este coerciția în locul politicilor de prevenție : Coerciția împinge și mai multă lume în zona gri sau neagră a economiei :
2), Lăsând la o parte contribuabilii cu structuri stufoase și cash-flow la dispoziție, IMM-urile sunt pur și simplu împinse afară NU atât de fiscalitate, cât de MODUL în care fiscalitatea se aplică.
Asta pentru că guvernul, disperat de încasările mici și de dezastrul pe care-l face economia neagră, scoate prejudiciul de la bun platnici.
Un fenomen pe care-l știu doar băncile (mai exact, angajații de la ghișeu): În luna octombrie 2013, înainte de-a izbucni scandalul execuției bugetare, în fața spectacolului încasărilor mici la buget, ministrul Chițoiu raporta creșterea bruscă a gradului de colectare.
În economia reală însă, oamenii înjurau și năvăleau pe ghișeele băncilor: ANAF executa suma datorată sau întârziată la buget din toate conturile – sume de 2, de 3, de patru ori mai mari decât datoria. Iar mecanismul ANAF e atât de bine pus la punct (zeci de milioane de euro infrastructura de date) încât firmele au mai fost somate o dată în luna ianuarie să plătească aceiași bani care li s-au confiscat de câteva ori.
Cei care mai cred în steaua lor rămân în economie.
Ceilalți – pleacă după cei amintiți la punctul 1: ieșiți din scriptele Fiscului, ei pleacă să muncească și să consume în culise, unde cifrele sunt la fel de spectaculoase precum cele de pe scena oficială :
Într-o discuție privată cu un înalt de la ANAF, afli că poveștile (reale) cu contrabanda de alcool și țigări rămân, totuși, un mit urban : Topul contrabandei sunt cerealele, urmate de produsele petroliere (uite cum mai câștigă contrabandiștii și suprataxa de 7 eurocenți pe litru) și cu materiale de construcții.
Dar e greu să lupți împotriva contrabandei de zeci de miliarde anual, când prefabricatele de la Ploiești sunt controlate și combătute de la Alexandria – AICI un LINK edificator.
Nu mai scriu de ”predictibilitatea fiscalității” : ar fi plictisitor și redundant. În plus, lipsa de predictibilitate e recunoscută oficial…
3), Cu o asemenea METODĂ de-a fiscaliza, mai lipsesc doar niște taxe pe care să le promiți, din 6 în 6 luni să le scazi :
Da, nivelul impozitelor ;i taxelor face din muncă cea mai proastă afacere. Da, cota unică de 16% a devenit inutilă: fiscalitatea generală nu doar că o îngroapă, dar mai și creează falsa impresie a echității fiscale. Per total, fiscalizarea muncii urcă taxele totale spre 40% – exact ca în țările cu economii structurate.
Nu e de mirare că lipsesc start-upurile (cu plecări de la sume mici) : acolo nu pot fi deduse nici măcar pierderile, căci pentru a nu plăti impozit pe pierdere e nevoie să ai cifre de sute de mii pe an (da, ca să fii primit în ”regula generală” de impozitate trebuie să îndeplinești niște condiții!) – și că tinerii au un scăzut interes antreprenorial (excepțiile mă lasă rece – și lasă rece și bugetul…)
Iar când o companie mare, străină, produce în România și face exportul cât mai roz ”în cifre”, sursa principală de competitivitate rămâne salariul net mic. Și e mic din motivul simplu că nu are cum să fie mai mare :
4), O statistică (LINK) arată că firmele cu capital românesc, cu doar 40% din cifra de afaceri din economie aduc o valoare adăugată mai mare decât firmele cu capital străin, deși acestea au o productivitate cu mult mai mare (LINK).
Ce să înțeleagă de aici Dnii. Gerea (care tocmai a plecat) sau Atanasiu (care vine pe un buget gata făcut) sau Dnii. Liviu Voinea (care a împărțit bugetul pe 2014 după interesele Dlui Dragnea - LINK) sau Eugen Nicolaescu (care vine pe un buget gata făcut?
Favorizarea achiziției de tehnologie și, mai ales, o legislație care nu să stimuleze, ci măcar să protejeze Cercetarea nu și-au găsit loc nici în măsurile fostei garnituri de la Finanțe/Economie, și nici în planul pe care Dl. Chițoiu l-a lăsat moștenire pentru ca să se laude alții cu el.
În loc de taxarea unei atare valori adăugate, peste 3-5-7 ani, vom constata că necesara dar înduioșătoarea obligativitate a caselor de marcat de la buticurile din colț iar n-a adus bani suficienți la buget.
Aici mai e de mirare un lucru: există niște miniștri în acest guvern (nu-s prea vizibili – probabil că nu au timp de așa ceva) care chiar știu cum se pune problema, cum funcționează sistemele din care vin și pe care le gestionează, care le sunt necesitățile și potențialul.
Din păcate, acești miniștri (mai bine zis: acest soi de miniștri) sunt ignorați fie de Finanțe, fie de Economie : aceste posturi politice în care sunt puși înși care au avut de-a lungul vieții lor atât de puțin de-a face cu economia privată.
De altfel, doar Dl. Emil Boc a mai urât aproape la fel mediul privat pe cât îl urăște Dl. Liviu Voinea. (Aproape). Și doar dl. Emil Boc a mai înțeles din economia privată aproape atât de puțin pe cât înțelege Dl. Chițoiu. (Aproape).
Un exemplu foarte mic, dar edificator: În planul de luptă împotriva evaziunii fiscale (care ar urma să fie adoptat și pus în practică de dl. Nicolaescu), figurează limitarea plăților în cash la persoanele fizice. A fost nevoie ca guvernatorul Isărescu să iasă și să le explice acestor domni cum stau treburile nu în economia reală, ci în viața reală. Măsura și explicația – LINK.
5), La o companie de stat care poate face profit de 1 miliard, e socotită mare performanță managerială că se pot scoate 50 de milioane. Desigur, se gândește prin comparații: după pierderi de un miliard.
În realitate, funcționarea managementului privat la companiile de stat a fost subminată constant până a fost practic desființată: inși numiți politic au fost plasați în locul managerilor dați afară sau siliți să plece, după ce, în timpul mandatelor lor, orice directoraș din ”ministerul de resort” îi presa să facă tot felul de prostii, în calitate de ”ounăr”.
”Pachetul fiscal” care ar urma să fie aplicat de noua garnitură de la Finanțe/Economie/Transporturi (vine și acolo) nu prevede nimic de companiile de stat : guvernul pregătește ordine fiscală, dar nici chiar așa ….
Problema de viziune
Pachetul cu măsuri detaliate pe care ar fi urmat să le ia guvernul în cazul că PNL nu și-ar fi reglat conturile poate fi citit AICI – LINK.
Desigur, argumentele noastre nu au ”bătut” până la ”filosofia fiscală” a economiei românești : ele vizează doar partea cea mai ”vie” – acolo unde rateul de a doua zi sau de luna viitoare înseamnă faliment, adică economie neagră. Tot mai multă economie și tot mai neagră.
Or pentru asta leacul nu mai sunt improvizațiile pe care le fac niște miniștri nătângi și rupți de realitate, cu viziunea și prevenirea acestor fenomene economice care nu vor rezista niciodată în fața instinctelor de supraviețuire de orice fel.
O problemă vizibilă din avion:
Peste jumătate din veniturile bugetare ale României provin, la această oră, din impozite indirecte. TVA-ul și accizele sunt calul de bătaie. Or disperarea bugetară din ultimii ani a mărit tocmai TVA-ul și acciza. Nici dacă ANAF ar mai angaja 100.000 de oameni și n-ar putea să controleze și să execute pe cei care ies din economie ca să rămână în viață.
Să privim cifrele : Acest fenomen continuă. În afară de creșterile la export și ceva produse agricole când dă Dumnezeu ploaie, totul coboară: locurile de muncă, numărul firmelor, numărul proiectelor calificate pentru finanțare.
În plus: Nu sperie pe niciun economist decident faptul că economiile emergente pierd capital, și că România are tot mai puțin de oferit.
Ei: la ce să ne așteptăm, așadar, de la Dnii. Eugen Nicolaescu (Finanțe) și Teodor Atanasiu (Economie)? Dar de la adevărații decidenți ai ministerelor lor: Liviu Voinea(Buget) și Constantin Niță (Energie)?
Articol publicat si pe site-ul: cursdeguvernare.ro.
