Noua guvernare: Enclava și prețul ei

Pentru că mi se pare absolut ridicol (din multe motive) să formulăm o listă de așteptări economice de la noul guvern Ponta, încep prin a scrie despre ceva care pentru unii cetățeni ai României ar putea fi foarte util – sursele (ascunse) de bună guvernare care adună laolaltă pe noii aliați. Așteptările – mai la sfârșit. Acum o povestioară:

Să tot fie 7-8 ani de atunci. După-amiază târzie de vară – turna cu găleată undeva pe drumul dintre Praid și Miercurea Ciuc. Printre ștergătoarele de parbriz care nu mai făceau față – trei mogâldețe, ca trei bătrânei cocoșați sub norii care curgeau, la marginea unui drum de țară.
Am oprit, am dat cu spatele și le-am deschis portiera din spate. Nu erau bătrâni – două fetișcane, 17-18 ani și un june cu 2-3 ani mai mare – s-au urcat sporovăind ungurește, bucuroși că au ajuns la adăpost. M-am întors și i-am întrebat până unde merg. S-au oprit o clipă privindu-mă derutați – apoi s-au uitat unii la alții și au început să râdă : ei, da, străinul eram eu, nu era limpede că trebuie să pornesc înainte și să-mi spună ei unde să opresc?

Și am pornit. În jumătatea de oră care a urmat – mergeam mai greu decât printr-o ceață de noiembrie – n-am reușit să mă fac înțeles cu nicio propoziție, orice aș fi întrebat. Din când în când vorbeau între ei, apoi se concentrau spre mine încercând să ghicească, cu o derută neregizată, ce anume îi întreb. Erau frumoși, tineri și inocenți. La un moment dat, tânărul m-a bătut pe umăr și mi-a făcut semn că e timpul să coboare.

Tot drumul m-am întrebat apoi: cum s-ar descurca acești juni, în țara ai cărei cetățeni sunt, nu la București, Constanța sau chiar Cluj – ci măcar în orășelele mai răsărite din secuime, acolo unde nu faci față dacă nu știi măcar o boacă din limba oficială.

Da, situația e mult mai complicată decât în discursurile din care-și câștigă cozonacul și liderii UDMR și naționaliștii care mai caută vreo coajă acolo unde naționalismul mai prinde.
Dar acei oameni – copii, tineri, maturi – au nevoie în școli de limba română, în primul rând, și nu de atât de clișeizatul supliment de limbă maghiară. Asta ca să poată păși pe picioarele lor măcar dincolo de granița județelor Harghita-Covasna – și să fie, măcar la modul minimal, liberi.

Liberi?
Aici începe problema – poate singura demnă de interes a noii majorități guvernamentale.
Cu această armată de ostatici cu parabolicele date pe Duna TV, UDMR se mai amescă o dată – firește, ”în interesul național și stabilitatea politică” – într-o guvernare la care nu are absolut nimic de adus.

Prizonierii – tineri care ar trebui să fie lăsați să se destupe și să evolueze – sunt tranzacționați încă odată de o mână de inși care se hrănesc din ignoranța lor ca hienele dintr-un hoit îngropat la păstrare și scos din când în când.

Iar pentru ca acest mecanism să funcționeze, nu e ignorată nicio recuzită naționalistă veche de sute de ani : ”însemnele naționale”, imnuri, discursuri (un ”om liber” și-ar face cruce dacă ar înțelege discursurile pe care le țin ”electroratului propriu” spilcuiții europeni de la București ai UDMR), și clișeul cu mai multă limbă maghiară în școli.

Acest lucru nu e posibil decât cu complicitatea ”partidelor românești” și a politicienilor partidelor ideologice: începând cu Traian Băsescu și terminând cu șefii partidelor care din când în când rezolvă ecuația politică cu un 5-5,5% (ca să nu fie emoții) smulși toată lumea știe cum la alegeri.

De altfel cifra ar putea fi corectă: maghiarii din România n-au dat buzna în Ungaria mamă – acolo sunt priviți drept niște rude mai sărace – ei sunt utili aici, nu așteptați acolo.

Desigur – sănătatea calculelor politice în orice țară are nevoie din când în când de un adjuvant, un partiduleț care să peticească o majoritate pentru guvernare.
În România însă, acest partiduleț trăiește în modul cel mai neeuropean cu putință – dependența violentă a electoratului de monopolul ”limbii și culturii”. Exact ca și cum, pe o scară de bloc, bruta de la 4 își bate nevasta și-și trimite copii la cerșit – dar nimeni nu zice nimic din moment ce-și plătește întreținerea…

Orice obiecție la această logică, bazată pe situația pe care nimeni nu vrea să o vadă, să treacă mai întâi prin ciurul gândirii Dlui. Kelemen Hunor : pe vremea când era un tânăr ziarist, cum și-ar fi văzut el concetățenii maghiari : ostatici ca astăzi, sau dezinvolți și eliberați de handicapul limbii și al dependenței de cei care tarnzacționează voturile lor și posturile pentru UDMR din guvern – din orice guvern?

Sau dacă ăsta nu e un argument, să revenim la economie : să vedem PIB-ul pe cap de locuitor în județele Harghita și Covasna. Și apoi să-l comparăm cu PIB-ul nu doar din alte județe, dar mai ales cu PIB-ul pe capul unor locuitori din UDMR – la centru sau în teritoriu – pentru că sunt județe unde treaba stă, economic vorbind, foarte bine: 58% din deficitul comerțului cu alimente provine din relația cu Ungaria – si aproape tot atâta din comerțul total (mai mult decât cu Rusia și China la un loc – un LINK AICI).

Reintrarea UDMR la guvernare – dincolo de comoditatea cu care rezolvă o ecuație politică, inutilă de altfel – se face cu acest preț: se resetează lupta pentru o regionalizare care să consolideze dependența unei minorități care parcă trăiește afară din Uniunea Europeană, și se renegociază un ”drept” al maghiarilor din Harghita-Covasna: dreptul de-a rămâne rupt de lume.

Iar cei trei juni, din amintirea mea – ajunși acum, probabil, oameni la casele lor – vor fi, într-un fel, responsabili pentru România de ceea ce ar trebui să facă Dl. Ponta și nu a putut atunci când avea o majoritate de 70% :

• regionalizarea
• rescrierea Codului Fiscal
• Legea Insolvenței
• Legea Minelor
• privatizările strategice
• acordul pe fondurile europene

Spun ”responsabili pentru România”: căci pentru ei, cei trei tineri își vor păstra doar legea care să le dea dreptul să-și pună steagul Ungariei pe poartă.

Articol publicat si pe site-ul cursdeguvernare.ro.