Competitivitatea electorala si alegerile locale

Toate ciclurile electorale din 1992 incoace au fost influentate nu atat de rezultatele efective ale alegerilor locale, cat de tendintele politice pe care acestea le anticipau. Precedand cu cateva luni alegerile parlamentare si prezidentiale (cu sapte luni in 1992, cu cinci luni in 1996 si 2000), alegerile locale indica capacitatea organizatorica a partidelor, gradul de mobilizare partizana si de motivare a candidatilor, dar si dinamica electoratului. Preferinta initiala pentru un calendar electoral care sa aglomereze alegerile pe parcursul catorva luni a produs deja efecte perverse: slaba asumare a cetateniei si dezinteresul fata de participarea politica, inclusiv electoral. In 1992, fragilitatea sistemului de partide romanesc, construit in conditiile dure ale primei parti a anului 1990, a transformat alegerile locale intr-un examen al viabilitatii FSN, afectat de conflictele dintre grupurile ce isi disputau pozitiile de decizie, si a determinat sciziunea din martie 1992, care a dus la aparitia FDSN-PDSR-PSD. Daca in 1992 justificarea cumularii alegerilor locale si parlamentare inca putea fi inteleasa din perspectiva asigurarii fundamentului democratic al tuturor institutiilor, o data ce Constitutia fusese adoptata in decembrie 1991, lipsa unei viziuni politice coerente si a sensibilitatii democratice a contribuit la impunerea unui calendar electoral ce raspunde doar interesului partidelor politice de a se conserva si a transformat cetatenul-alegator intr-un spectator neimplicat si din ce in ce mai dezinteresat.

Alegerile locale nu reprezinta un predictor electoral, dar ofera o perspectiva asupra spatiului de competitie si a tendintelor electoratului. In 1992 alegerile locale au anuntat degringolada FSN, in 1996 au anticipat succesul CDR, iar in 2000 - victoria PDSR. Politizarea alegerilor locale, in special in marile centre urbane, este dublata de personalizarea competitiei, indusa de sistemul majoritar absolut folosit pentru alegerea primarilor. Acest context a determinat pe de o parte abandonul cetatenesc, pe de alta parte oligarhizarea vietii politice, dar si a structurii de partid. Apropierea perioadei electorale produce in Romania scaderea dramatica a increderii in partidele politice sub 10% (% la sfarsitul anului 2003). Faptul ca sistemul de partide romanesc s-a osificat, datorita climatului politic slab concurential, a generat o stare de spirit ostila acestor organizatii. Restructurarea partidelor romanesti, mai ales a partidelor mari, orientate spre guvernare, ar putea contribui la schimbarea situatiei. Teama de concurenta pe care partidele parlamentare o dovedesc nu faciliteaza insa aceasta innoire.

Rolul partidelor mici este esential intr-o democratie. Ele contribuie la designul electoral largind spatiul concurential, asigurand preluarea si structurarea acelor mesaje si teme pe care partidele mari le neglijeaza. In Romania impactul partidelor mici asupra sistemului politic este desconsiderat. De aceea, legislatia privind partidele politice si finantarea electorala adoptata la sfarsitul anului 2002 si inceputul anului 2003 au vizat demobilizarea si chiar dezagregarea partidelor mici. Partidele parlamentare au urmarit doar conservarea sistemului existent. Acelasi scop pare a fi urmarit si de amendamentele la legea privind alegerile locale. Introducerea pragului de 5% la nivelul circumscriptiei locale sau judetene favorizeaza doar partidele mari. Inainte de a deveni reprezentative la nivel national, partidele mici trebuie sa-si probeze calitatile si competenta, administratia locala fiind potrivita pentru aceasta. Pe de alta parte, partidele mici prezentand candidati in diferitele tipuri de alegeri, dar mai ales in alegerile locale, contribuie la cresterea gradului de participare politica activa si la democratizarea cadrului social. Pragul local sau judetean de 5% nu poate stimula participarea la competitie a celor care nu isi gasesc locul pe listele marilor partide. Or, insertia noilor teme, marturie a noilor perspective sociale sau politice, dar si a candidatilor proveniti din afara partidelor, este dificila, daca nu imposibila, in organizatiile birocratizate ale marilor formatiuni politice romanesti. Daca, etimologic, prin partide se desemneaza partea, iar nu intregul, grupul de indivizi asociati in functie de interesele private, iar nu natiunea si interesul national, atunci partidele mici, cu baza locala sau regionale, chiar daca nu ajung niciodata la o reprezentare parlamentara, pot juca un rol politic important prin structurarea curentelor de opinie si integrarea lor in dezbaterea publica.

Incercand nu atat limitarea numarului de competitori, cat blocarea accesului spre pozitiile din administratia locala, partidele mari isi afiseaza neincrederea in capacitatea cetatenilor de a alege. Fragmentarea societatii romanesti, dinamica economica si diversitatea culturala ar trebui sa se reflecte la nivel politic prin pluralismul partidelor. Consolidarea partitocratiei romanesti intr-o forma oligarhica si in contextul unui sistem slab competitiv si a unei democratii fragile nu asigura posibilitatea reprezentarii politice reale a grupurilor sociale, contribuind la cresterea dezinteresului fata de politica. Dar poate tocmai acesta este interesul celor care definesc politica ca o activitate profesionista pe care cetatenii pasivi si neinformati nu pot, si nu trebuie, sa o practice.