De același autor
Astfel criteriile economice stabilite la Copenhaga in 1993, statutul de economie de piata viabila (functionala cum i se mai spune, ceea ce sugereaza o economie de piata libera, nu controlata sau puternic clientelara) sau capacitatea de a face fata presiunilor concurentiale, in functie de care sunt evaluate rezultatele implementarii politicilor ce ar favoriza integrarea, apar ca elemente centrale ale confruntarii politice. Publicarea Raportului periodic pe anul 2003 asupra progreselor realizate de Romania in vederea aderarii cu aproape o jumatate de an inaintea alegerilor locale si cu un an inaintea alegerilor prezidentiale (si poate parlamentare), in plin proces de reasezare a actorilor politici, a oferit deci o buna ocazie pentru infruntarea taberelor.
Cand la 9 mai 1950 Robert Schuman lansa istorica sa declaratie, Comunitatea europeana se proiecta mai ales ca o forma de coordonare a unor piete nationale. Cand acest proces economic si-a dovedit eficienta, componenta politica, ce urmeaza sa asigure stabilitatea necesara pietei, a devenit o prioritate. Fiind deci o puternica si eficienta piata unica, Uniunea Europeana este interesata in respectarea criteriilor economice, considerate prioritare. De aceea recunoasterea explicita a statutului de economie de piata viabila pentru Romania nu are o valoare simbolica, ci exprima capacitatea economiei romanesti de a rezista concurentei si legilor pietei. Departe de a fi o simpla formula, economia de piata functionala ar trebui sa fie un mijloc in atingerea altor scopuri politice: prosperitatea si libertatea cetatenilor, securitatea nationala sau individuala. Centrata insa doar asupra acordarii statutului de economie de piata viabila, dezbaterea publica a marginalizat celelalte puncte ale raportului dat publicitatii pe 5 noiembrie.
Astfel criteriile politice au fost mai putin analizate. Criteriile stabilite la Copenhaga pentru evaluarea politica a statelor candidate insistau asupra stabilitatii institutionale ca garantie a democratiei, primatul dreptului si respectarea drepturilor omului, precum si protectia minoritatilor. Raporturile de tara din 2002 si 2003 reiau, ceea ce nu era cazul pentru raportul din 2001, pasaje importante din avizul dat in 1997 de Comisia Europeana asupra respectarii criteriilor politice. Intamplator sau nu, in aceasta reluare este continuta si referirea la alegerile libere si corecte desfasurate in 1996 si la "veritabila alternanta" ce a avut loc atunci. Evolutiile recente sunt pozitive, dar prezentate mai nuantat, astfel ca in referirile la modificarea Constitutiei prin referendum se precizeaza ca metodele folosite de guvern pentru a incuraja participarea electorala au fost criticate de observatori independenti.
Reforma Parlamentului, considerata o prioritate, este prezentata in relatie cu modificarile constitutionale, dar se insista asupra clarificarii functiilor celor doua camere si a reducerii numarului de deputati si senatori, subiecte care nu au fost de fapt rezolvate prin revizuirea Constitutiei. Limitarea capacitatii Parlamentului de a controla eficient procesul de legiferare si utilizarea ordonantelor de urgenta, justificate pentru a grabi adoptarea acquis-ului, sunt considerate ca fenomene ce scad influnta acestei institutii. Recursul la ordonantele de urgenta sau la ordonatele simple sunt indicate ca posibile cauze ale instabilitatii legislative. Absenta transparentei si inexistenta consultarilor sunt de asemenea puse in raport cu modul voluntarist de legiferare folosit de guvern.
De departe cea mai monitorizata institutie politica, activitatile Guvernului sunt evaluate intr-o nota discret critica. In raport se constata ca remanierea guvernamentala din vara anului 2003 a condus la o restructurare ce a constat, in general, in plasarea unui numar mare de organe sub controlul direct al cabinetului primului ministru, iar introducerea functiei de ministru delegat nu s-a realizat pe o baza juridica. Pe de alta parte doua din instrumentele institutionale pentru reforma administratiei, Agentia Nationala a Functionarilor Publici si Unitatea Centrala pentru Reforma Administratiei Publice nu au autoritate, una din prioritatile procesului de pregatire a aderarii fiind astfel ocultata. Fara a face referiri la noul minister mamut al Administratiei Publice si Internelor, critica formelor fara fond din domeniul reformei administrative vizeaza aceasta institutie, asa cum ministrul Justitiei este evaluat ca fiind responsabil pentru politizarea procesului de selectie a judecatorilor si limitarea independentei actului de justitie.
In ce priveste coruptia, formularile parasesc rezerva diplomatica, avertizand asupra caracterului generalizat si a efectelor, scaderea eficientei si legitimitatii institutiilor si a dezvoltarii economice. Complicitatea politica si clientelismul pot afecta dezvoltarea economica, iar acel atat de comentat "odata cu continuarea reformelor" nu priveste atat economia, cat spatiul politic. Daca integrarea europeana poate parea un substitut al politicii, ea nu poate fi evaluata decat in functie de actiunile politice efective, deci de capacitatea de a implementa politici publice acolo unde improvizatia si interesul de grup au tinut loc de strategie si scopuri.
