De același autor
Intreaga confruntare politica à la roumaine, si nu de azi, de ieri, ci dintru inceput, poate fi redusa la o formula simpla: batalia pentru majoritate. De aceea, chiar daca referendumul a trecut, batalia se duce in continuare. Dincolo de demagogia din campanie, cu excesele ei retorice, odata ce sectiile de votare s-au inchis, politica isi revendica drepturile. Traian Basescu s-a intors la Cotroceni cu aproape un milion de voturi mai mult decat in 12 decembrie 2004, diferenta dintre "Da" si "Nu" a fost de 50%, dar jocul politic nu se poate face fara partide. De unde si nevoia unor consultari pentru "deblocarea" situatiei. Dupa referendum, partidele antiprezidentiale au ramas intacte, iar majoritatea antiprezidentiala nu s-a risipit. Si daca imediat dupa referendum lupta pentru controlul majoritatii s-a dus in interiorul partidelor, centrul de greutate se muta incet pe alegerile anticipate. Doar astfel Traian Basescu isi poate recapata majoritatea pierduta.
Previzibil, inclusiv pentru partidele antiprezidentiale, votul impotriva unei clase politice a confirmat o realitate cunoscuta si comentata: fractura politica. Si daca Traian Basescu nu a obtinut intreaga legitimitate, caci prezenta la vot a fost sub 50%, pozitia sa e mult mai confortabila dupa referendum. Adversarii sai, coplesiti de rezultate, ii accepta, cel putin pentru moment, arbitrajul, dar nu sunt dispusi sa ii urmeze calea. Foiletonul politic va continua astfel cu noi episoade ale luptei pentru majoritate, iar consultarile de la Cotroceni sunt doar unul dintre episoade. Inca de la inceputul mandatului sau, Traian Basescu este in cautarea majoritatii care sa ii asigure libertatea de miscare. Aproape toate temele pe care le-a propus spre consultare partidelor vizeaza problema majoritatii viitoare. Si problema scrutinului uninominal, si Legea lustratiei, si formarea majoritatii transparente, dar mai ales modificarea Constitutiei sunt solutii partiale la marea dilema a majoritatii. Iar intre viziunea majoritarista devoalata de Traian Basescu si cea consensualista sustinuta de partide nu este loc de compromis. Fara majoritatea care sa il recunoasca sef, presedintele ramane izolat. Cheia intregii afacerii se afla in raporturile presedintelui cu majoritatea.
Spre deosebire de predecesorii sai (Emil Constantinescu si Ion Iliescu intre 2000 si 2004), Traian Basescu era in momentul in care a devenit presedinte seful incontestabil al partidului sau. Succesiunea la presedintia PD a fost doar formala. Devenise seful partidului dupa victoria de la alegerile pentru Primaria Bucurestilor, din 2000, iar dupa reconfirmarea sa in aceeasi pozitie, la alegerile locale din 2004, a devenit si seful informal al Aliantei D.A. Dar dupa votul de investitura acordat de parlament guvernului, rolul sau institutional s-a diminuat, iar legitimitatea sa nu a mai fost recunoscuta. Intentia anuntata inca din campanie de a "juca" a fost nu doar contestata, ci si contracarata. Lipsit de sprijinul majoritatii, Basescu nu s-a retras nici pe pozitia de presedinte opozant, nici pe cea de presedinte simbolic. A fortat cadrele sistemului si a reusit sa reziste, dar nu a recuperat majoritatea. Dupa referendum, a pornit cu forta reinnoita de legitimitatea votului popular in cautarea sa.
Chiar si falsa dilema a formei de regim - parlamentar, semiprezidential sau prezidential - ascunde controversele privind controlul majoritatii. Oricare ar fi regimul politic formal, pozitia presedintelui, ales direct sau indirect, depinde mai ales de relatia sa cu majoritatea. Dincolo de formele de regim, presedintele poate sa fie sau decident (jucator in varianta lui Traian Basescu), daca este si seful majoritatii, sau opozant, daca partidul sau e in minoritate, sau simbolic, daca este un simplu membru al majoritatii. Nici puterea, nici gradul de libertate al unui presedinte nu depind de modul in care a fost ales, ci de locul sau in cadrul majoritatii. Nu a contat modul in care Vaclav Klaus a devenit presedinte (a fost ales de cele doua Camere ale parlamentului ceh abia in al treilea tur de scrutin), ci ca era seful recunoscut al partidului sau. Astfel a putut sa il readuca la putere dupa alegerile parlamentare din vara anului trecut si sa il mentina la guvernare o jumatate de an, fara sa existe o majoritate, pana cand alegerile senatoriale partiale din decembrie 2006 au modificat de putin raportul de forte. Si in cazul lui Traian Basescu situatia e asemanatoare. Aflat in cautarea majoritatii care sa il recunoasca drept sef incontestabil, presedintele roman improvizeaza, in speranta ca va putea sa-si dezechilibreze adversarii. Iar atacul e cu atat mai puternic, cu cat se da pe doua fronturi: electoral si institutional. Consultarile, mesajul in fata parlamentului, declaratiile publice fac parte din strategia institutionala, pe cata vreme ciclul celor cinci scrutine care urmeaza, dar si amenintarea cu alegerile anticipate indica varianta electorala. Doar daca partidele vor rezista acestui dublu asalt vor supravietui. Altfel, regimul politic romanesc se va prezidentializa, iar partidele, mai ales cele ale actualei coalitii antiprezidentiale, vor fi marginalizate.
