De același autor
Pentru latini, puterea poporului consta in dreptul la plebiscit. Poporul avea puterea de veto: trecea sau respingea legea. Daca plebiscitul e o consultare a poporului hotarata de popor, referendumul este o consultare populara propusa de guvernanti. Sursa consultarii face diferenta. Cei ce au initiativa dau si sensul consultarii. Iar in Romania initiativa referendara este interzisa poporului la nivel national. Spectator, mai mult sau mai putin avizat, cetateanul nu poate interveni si regla din proprie vointa jocul politic.
In acceptiunea sa moderna, referendumul amesteca aspectele referendare cu cele plebiscitare. Daca uzul referendumului e un complement necesar, nu si suficient, al democratiei reprezentative, abuzul de referendum e un semn de practica deficitara. Experienta californiana dovedeste ca referendumul de initiativa populara, introdus in Constitutia statului inca din 1911, este un mijloc prin care o fractiune a corpului electoral isi exprima opinia asupra vietii politice economice sau sociale. Dar pana si acolo abuzul a transformat referendumul intr-o arma politica utilizata de politicieni pentru scopuri electorale. Spre exemplu, in 1994, adoptarea prin referendum a Propunerii 187, "Save Our State", prin care se intentiona reducerea imigratiei ilegale, nu a fost decat un mecanism pentru relansarea electorala a guvernatorului republican Pete Wilson. Desfasurat in acelasi timp cu alegerile, referendumul l-a ajutat pe guvernator sa recupereze terenul pierdut si sa recastige mandatul. In schimb, Propunerea 187 a fost declarata neconstitutionala in 1995 si 1997 de Curtea de Justitie a statului California. Morala cazului prezentat e simpla: tentatia de a abuza de referendum pentru a obtine un efect plebiscitar transforma un procedeu democratic intr-o forma de manipulare si dominatie.
In Romania, unde Constitutia interzice referendumul legislativ, acesta ramane un instrument cu putere limitata, usor de convertit in contrariul sau. Jocul de-a referendumul se reduce la o banala confruntare intre partide si presedinte. Aproape toate regimurile politice republicane, ba chiar si unele monarhii constitutionale au cunoscut-o in prima etapa a functionarii lor. De cele mai multe ori, batalia se da in primii ani dupa instaurarea regimului, iar sortii variaza in functie de actori. Uneori, parlamentele, altfel spus partidele, inving. Alteori, presedintele iese intarit. Modul in care se conduce infruntarea nu e lipsit de importanta. Justificarea pozitiilor e fundamentala. Or, motivarea celor doua referendumuri propuse romanilor de opozitie si presedinte, referendumul de revocare si cel privind votul uninominal, ramane problematica.
Venit ca un contraatac, referendumul pentru scrutinul uninominal, propus de presedinte, pare sa isi fi consumat efectul. Traian Basescu il tine in rezerva. In spatele perdelei de fum reprezentata de consultarile cu partidele politice de la Cotroceni, arta disimularii si inducerea in eroare a adversarului, dar si a opiniei publice demonstreaza trecerea intr-o noua etapa a conflictului politico-institutional. Batalia suspendarii, improvizata la inceputul lunii ianuarie, trece pe un plan tactic secundar. In aceste conditii, amanarea alegerilor europene devine o solutie de avarie pana cand raporturile de forte se vor stabiliza relativ. Reconfigurarea politica este astfel amanata spre toamna.
Consultarile partidelor cu presedintele indica adaptarea acestora la noul context politic intern. Reluarea, chiar daca timid si in absenta liderilor, a legaturilor dintre seful satului si partide nu marcheaza inceputul unei reconcilieri de fatada, ci o alta improvizatie tactica. Discutiile de la Cotroceni nu au lamurit nimic. Miza lor nu a fost referendumul, nici votul uninominal, alegerile europene, ci regruparea fortelor politice. Scrutinul uninominal a fost fundalul formal, dar recompunerea spatiului politic intern a fost tema reala. Partidele privesc deja spre alegerile parlamentare din 2008 si incearca sa construiasca alternativele. O constanta de care nu pot face abstractie va fi presedintele. Acelasi presedinte, aflat astazi in procedura de suspendare, va fi probabil si cel care il va desemna pe primul ministru si va influenta geometria parlamentara dupa viitoarele alegeri legislative. Or, partidele sunt interesate sa determine un comportament previzibil al actorilor institutionali, in primul rand al presedintelui. Erodarea popularitatii, iar nu revocarea presedintelui pare sa fie obiectivul de etapa al coalitiei antibasesciene. Coabitarea bate la usa. Presedintele vede in referendumul pentru scrutinul uninominal o arma politica prin care isi va reconfirma legitimitatea; in sens contrar, partidele opozitiei sperau ca ipoteticul referendum de revocare sa il compromita pe Traian Basescu.
In acest context, amanarea alegerilor pentru Parlamentul European ii va permite lui Traian Basescu sa recupereze tactic pozitia detinuta in ianuarie, inaintea scandalului biletelelor. Renuntarea la referendumul privind scrutinul uninominal trece intreaga responsabilitate a amanarii alegerilor europene pe seama partidelor si a guvernului. Desi invocat, poporul nu s-a manifestat. In afacerea referendumurilor vocea poporului nu s-a auzit. Iar potentialul democratic al referendumului s-a epuizat in negocieri politice, mai mult sau mai putin in spatele usilor inchise. Sa fi fost scrutinul uninominal doar un avertisment, iar nu o miza politica reala?
