De același autor
Atunci cand au fixat ziua nationala pe 1 decembrie, politicienii postcomunisti au vrut sa intoarca Romania in matricea filosofiei wilsoniene. Adica a filosofiei autodeterminarii popoarelor, formulata de presedintele american Woodrow Wilson in 1917. Iliescu & co. nu aveau foarte multe solutii la indemana. Una, foarte comoda, exista totusi. Si anume aceea de a lega ziua nationala de revolutia din 1989. Cu toate ca aceasta revolutie a fost (si este inca) o referinta importanta pentru imaginarul politic romanesc recent, nici declansarea revoltei la Timisoara, nici secventa bucuresteana a coalizarii maselor pentru alungarea lui Ceausescu nu au fost retinute pentru a marca ziua nationala.
Doua au fost, cred, motivele care au impiedicat elita politica a momentului sa transforme una din zilele revolutiei din 1989 in aniversare a natiunii. Primul motiv deriva tocmai din faptul ca revolutia a avut doua momente majore: daca s-ar fi ales ziua timisoreana de 16 decembrie, bucurestenii ar fi fost frustrati, iar daca s-ar fi ales momentul bucurestean din 22 decembrie, timisorenii ar fi fost cei nemultumiti. Al doilea motiv este legat de primul, fara sa implice pluralitatea momentelor din decembrie 1989: alegerea revolutiei ca referinta ar fi fost, oricat ar parea de paradoxal, semnul unei continuitati. 23 august - momentul folosit ca zi nationala inainte de caderea comunismului - a fost emblema angajarii leniniste a poporului roman. Leninismul e insa o filosofie revolutionara. Nu a fost deloc un accident faptul ca 23 august a fost lecturat de PCR ca zi a unei revolutii. Antiimperialista, antifascista etc. etc., dar revolutie. Cand a ales 1 decembrie, elita postcomunista a evitat revolutia anticomunista pentru a nu consolida trama revolutionara a sarbatorilor nationale.
Problema care se pune este insa urmatoarea: functioneaza oare 1 decembrie in anii postcomunismului romanesc ca o expresie a filosofiei wilsoniene? Nu trebuie sa uitam ca principiul autodeterminarii formulat de Wilson avea drept fundament o angajare democratica foarte clara. Presedintele american vorbea despre aceasta legatura la inceputul lui aprilie 1917, intr-un discurs in care cerea Congresului sprijinul pentru o declaratie de razboi impotriva Germaniei: "E nevoie ca lumea sa devina un loc sigur pentru democratie", spunea atunci Wilson. Principiul autodeterminarii trebuia sa slujeasca democratiei.
In Romania interbelica, aceasta relatie era clara. Motivul e simplu de inteles: afirmarea autodeterminarii a fost dublata de un masiv proces de democratizare, ilustrat inainte de toate de trecerea la votul universal (masculin). Primul scrutin de acest fel va avea loc in noiembrie 1919. Fapt interesant, procesul de unificare politica a fost incheiat dupa consumarea acestor prime alegeri: intr-adevar, ratificarea si publicarea Legilor privitoare la unirea Romaniei cu Basarabia, cu Transilvania (y compris Banatul, Crisana, Satmarul si Maramuresul) si, respectiv, cu Bucovina se petrec la 1 ianuarie 1920, la aproape doua luni dupa organizarea scrutinurilor din 4-8 noiembrie 1919. Reunirea Parlamentului unic a precedat consacrarea juridica a statului unitar. Politicienii epocii aveau sentimentul ca Unirea e parte a democratizarii natiunii.
Relatia dintre autodeterminare si democratie a fost, in schimb, neglijata in anii in care 1 decembrie a devenit zi nationala. Sarbatoarea a fost folosita mai degraba pentru a pune in valoare pasiunile nationaliste radicale si/sau pentru a exprima nemultumirea politica. Secventele emblematice in acest sens au fost cele din 1990, respectiv 1999. La prima aniversare de 1 decembrie, corul patriotilor il huiduia copios pe liderul opozitiei, Corneliu Coposu, iar noua ani mai tarziu, Emil Constantinescu, in acel moment presedinte al Romaniei, avea parte de acelasi tratament. In asemenea ocazii, cetateanul a luat chipul patriotului inflamat. Sa nu uitam, de altfel, ca un element insemnat din recuzita spectacolului public al aniversarii zilei nationale este asocierea la festivitati a armatei si a Bisericii Ortodoxe, elemente traditionale in configurarea ideii de natiune la romani. Actori pentru o zi, generalii si ierarhii ortodocsi admira tancuri sau avioane si respira tamaie. E imposibil de gasit in asemenea secvente chipul cetateanului rational al democratiei. Regia sarbatorilor nationale a impus, de altfel, separarea omului simplu de podiumul autoritatilor.
1 decembrie este, de aceea, un moment greu de plasat in biografia noastra democratica recenta.
