Candidatul democrato-liberal

Inlocuirea lui Stolojan cu Basescu a fost privita exclusiv din perspectiva Aliantei pe care liberalii si democratii au incheiat-o. Ce inseamna insa aceasta substitutie din perspectiva fiecarui partid in parte? Cu alte cuvinte: cum privesc liberalii si, respectiv, democratii inlocuirea liderului PNL cu cel al PD? Ce inseamna, din perspectiva fiecarei organizatii in parte, mutarea facuta in urma retragerii lui Stolojan? Recursul la istoria postdecembrista poate lumina putin situatia. Primul lucru care merita observat este acela ca alegerile din 2004 sunt primele in care cele doua formatiuni propun o candidatura comuna. Pana acum, liberalii si democratii s-au aflat in tabere distincte. Sa ne amintim: In 1990, PNL a avut drept candidat la functia suprema un membru marcant al partidului, Radu Campeanu, reintors din exil, ca si celalalt candidat al opozitiei traditionaliste, Ion Ratiu. Campeanu obtine 1,5 milioane de voturi, cu aproape 800.000 mai multe decat propriul partid. In acea vreme, PD nu exista, gruparea Roman fiind perfect solidara - electoral, dar si politic - cu ceea ce va deveni gruparea lui Iliescu. In 1992, cu cateva luni inainte de alegeri, FSN se sparge, astfel incat la scrutinul din toamna acelui an, PD il prezinta drept candidat prezidential pe Caius Traian Dragomir. Acesta nu obtine decat 560.000 de voturi, circa jumatate din scorul partidului dirijat de Roman. 1992 e, pe de alta parte, anul unei derute liberale care va fi cu greu uitata: in pana de candidati, si sperand, de fapt, sa amplifice victoria de la locale din cateva mari orase, PNL paraseste gruparea Conventiei Democratice, propunandu-l drept candidat la Presedintie pe Regele Mihai. Cum acesta refuza, liberalii raman fara prezidentiabil si rateaza chiar si intrarea in Parlament. In 1996, PD - asociat cu PSDR - prezinta candidatura lui Roman,
iar liberalii, reintorsi in CDR, il sustin, fara prea multa tragere de inima, pe Emil Constantinescu. Situatia PD se schimba radical, pentru ca Roman reuseste un scor foarte bun - 2,4 milioane de voturi - cu peste 800.000 mai multe decat propriul partid. Constantinescu castiga cursa prezidentiala, devenind astfel singurul politician roman care l-a infrant pe Ion Iliescu, desi in turul intai el obtine un scor mai mic decat cel obtinut de CDR la parlamentare si mai putine voturi decat cele castigate de el in primul tur in 1992. La alegerile din 2000, in conditiile in care atat stanga, cat si dreapta sunt profund divizate, PNL si PD se infrunta direct, fiecare formatiune propunand de asemenea un prezidentiabil propriu. Situatia lui Roman se schimba radical, pentru ca de aceasta data el nu obtine decat 330.000 de voturi, de peste 2 ori si jumatate mai putin decat partidul pe care-l conducea. Candidatul liberal este, in schimb, un politician intrat in ultimul moment in PNL, fostul premier Stolojan: PNL depaseste pragul electoral, avand circa 750.000 de voturi, in vreme ce Stolojan face un scor aproape dublu, ratand totusi intrarea in turul al doilea. Dupa aceasta cursa electorala, Stolojan se retrage, abandonand chiar si locul in Parlament, iar Roman pierde partidul. Desi initial cele doua organizatii adopta o pozitie diferita fata de PSD - PNL e legat, pentru cateva luni, de un protocol incheiat cu Nastase, in timp ce PD refuza un asemenea acord -, incet-incet cele doua partide descopera ca trebuie sa se alieze in opozitie. Revenit dupa 2 ani in politica, de data aceasta la varful PNL, Stolojan accepta sa se pozitioneze ca prezidentiabil, secundat de Basescu, noul lider al PD incepand din 2001. Constatarea crizei de personalitati din cele doua partide este unul din elementele care explica constituirea Aliantei. Aceasta criza de personalitati va continua sa obsedeze cele doua formatiuni, PD ajungand chiar ca la alegerile locale din aceasta vara sa trimita in competitie fosti parlamentari sau ministri, pentru a se impune in fata PSD. Vara lui 2004 produce insa o surpriza, in masura in care - desi anunta ca vor publica lista unui viitor guvern si ca vor indica numele unui premier - PNL si PD descopera ca… nu pot face acest lucru. Renuntarea lui Stolojan evoca, de altfel, in mod dramatic, penuria de personalitati: PNL decide sa sustina candidatura lui Basescu.

Ce sanse are o asemenea constructie, in masura in care - dincolo de factorul timp - cele doua partide au asumat pana acum candidaturi comune doar la alegerile locale din acest an de la Bucuresti si de la Cluj? Pot fostii adversari sa castige impreuna, dupa ce pana acum au pierdut separat? Traian Basescu are, desigur, dreptate atunci cand spune ca politica se face pe voturi. In acest sens, scorurile de la alegerile locale pot constitui nu o anticipare, ci un punct de reper. Ce voturi au obtinut la locale cele doua partide? La alegerile pentru consilieri judeteni - scrutinul cel mai apropiat de logica scrutinului parlamentar - PNL a avut circa 1,5 milioane de voturi, iar PD - 1.150.000. Alianta D.A. a mai dobandit - acolo unde a functionat - alte 460.000 de voturi. Adunand, avem putin peste 3 milioane de voturi, circa 37% din optiunile exprimate.
Relevanta acestor cifre este cu atat mai mare cu cat Traian Basescu si-a fixat drept obiectiv - asa cum a anuntat imediat dupa intrarea in cursa - sa castige prezidentialele chiar din primul tur. Ceea ce inseamna potrivit regulii constitutionale - obtinerea unui numar de voturi egal cu jumatate plus 1 din numarul alegatorilor inscrisi pe liste (nu al celor prezenti la urne!). La un corp electoral de circa 17 milioane de alegatori, ar fi deci vorba de castigarea a circa 8,5 milioane de voturi. Daca Traian Basescu nu ignora regulile constitutionale atunci cand declara public aceasta ambitie, putem crede ca el mizeaza pe o bulversare radicala a distributiei electorale. Doar asa putem interpreta ideea ca, reunite, PD si PNL ar aduna in dreptul candidatului lor cu circa 5,5 milioane de voturi mai mult decat au strans la alegerile de acum 3 luni. Daca PNL are - incepand din 1992 - serioase dificultati in construirea unei candidaturi prezidentiale in sanul propriului partid, PD e o formatiune care a avut, asa cum am vazut mai sus, prezidentiabili cu performante foarte oscilante de la un scrutin la altul. Militantii si votantii de pana acum ai celor doua partide ar urma sa rastoarne intregul spectru politic constituit la inceputul anilor '90.