De același autor
Presedintele vrea alegeri anticipate in mai-iunie sau, in cel mai rau caz, in toamna lui 2005, in vreme ce premierul considera ca pana la 1 ianuarie 2007 nu poate fi vorba de organizarea unui nou scrutin. Episodul reaminteste conflictul dintre Ion Iliescu si Adrian Nastase de la sfarsitul lui 2002, cu deosebirea ca atunci premierul era cel care voia alegeri anticipate, iar presedintele se opunea.
Tariceanu isi justifica refuzul recurgand la un motiv similar celui pe care Nastase il avansa atunci cand voia sa devanseze data alegerilor. Intr-adevar, fostul premier visa la un guvern care sa aiba un "mandat european complet", acoperind adica perioada 2003-2007; Tariceanu respinge acum un nou scrutin tocmai pentru ca doreste ca guvernul sau sa se concentreze in urmatorii trei ani exclusiv asupra chestiunilor integrarii. In 2002, Iliescu se opunea alegerilor inainte de termen pentru ca el insusi ar fi fost scos din joc. Nu ar mai fi putut, de pilda, sa figureze pe listele PSD - asa cum s-a intamplat in noiembrie trecut. Altfel spus: Nastase ar fi dictat regulile. In timpul conflictului, atat Nastase, cat si Iliescu au incercat sa-l minimalizeze. Pana la urma, Iliescu a fost cel care a avut castig de cauza. Nu doar in privinta datei alegerilor, ci si in ceea ce priveste perioada postelectorala. Dupa infrangerea lui Nastase in cursa prezidentiala, Iliescu s-a instalat comod in fruntea PSD. Cu doua luni inainte de congresul acestei formatiuni, fostul presedinte pare sa aiba deja asigurata sefia partidului.
Traian Basescu nu ascunde conflictul cu Calin Popescu-Tariceanu pe tema alegerilor anticipate. Tocmai de aceea el precizeaza de fiecare data ca declansarea acestora nu va fi facuta decat cu acordul premierului. Basescu a descris de altfel si procedura la care ar trebui sa se recurga: este vorba despre demisia guvernului in functie, urmata, in maximum 60 de zile, de alte doua demisii ale premierilor desemnati sa formeze un nou cabinet. O asemenea solutie ar presupune o solidaritate perfecta a liberalilor si a democratilor, dar si a altor deputati si senatori: ar fi, altfel spus, nevoie de o majoritate parlamentara care sa-i urmeze pe presedinte si pe premier in dorinta lor de a concedia guvernul. Aici apare o dificultate: nu este vorba doar despre faptul ca o asemenea procedura ar putea parea in ochii publicului ridicola, ci si - sau mai ales - despre faptul ca e perfect posibil ca deputatii si senatorii care nu fac parte din Alianta PNL-PD sa refuze sa urmeze o asemenea logica auto-distructiva. UDMR si PUR au exclus-o deja. Demisia guvernului nu este insa singurul mijloc de provocare a alegerilor inainte de termen. Guvernul poate fi inlaturat si ca urmare a unei crize politice declansate de revocarea din functie a unor membri ai Cabinetului, urmata de o propunere de remaniere care sa schimbe compozitia politica a echipei guvernamentale. Articolul 85 (3) din textul revizuit al Constitutiei precizeaza ca, intr-un asemenea caz, numirea de catre presedinte a noilor membri ai Cabinetului se face "numai pe baza aprobarii Parlamentului, acordata la propunerea primului-ministru". Daca unul dintre partide nu mai primeste sau daca refuza posturi in Cabinet, Parlamentul este chemat sa se pronunte asupra noii echipe. Si in aceasta situatie este nevoie, in principiu, de o actiune coordonata a premierului si a presedintelui. Ea nu este insa obligatorie. Daca presedintele declanseaza o criza care duce la retragerea unui partid din actuala coalitie cvadripartita, atunci votul parlamentarilor asupra remanierii intra automat in functiune.
Pe de alta parte, este perfect posibil si ca presedintele sa fie izolat. Daca premierul insista asupra mentinerii guvernului in structura sa actuala sau in formula politica fixata la sfarsitul anului trecut, atunci Traian Basescu poate fi lasat singur. Unica solutie la care mai poate recurge intr-un asemenea caz este influentarea deciziei in Partidul Democrat. Basescu nu a ascuns niciodata faptul ca doreste sa-si mentina influenta asupra partidului pe care l-a dirijat din mai 2001 pana in decembrie 2004. Aceasta influenta este efectiva. Stau marturie eliminarea lui Gusa - dupa diferendul in care acesta s-a angajat cu Basescu -, ca si propulsarea lui Adriean Videanu drept candidat al Aliantei la Primaria Bucurestiului. Aceasta propunere deschide o noua perspectiva asupra succesiunii la varful PD. Intr-adevar, daca initial Basescu a considerat ca singurul succesor in care are incredere este Emil Boc, in ultimele saptamani, framantarile din PD l-au determinat sa suscite o competitie in interiorul fostului sau partid. Daca Videanu va castiga cursa pentru Primaria Bucurestiului, membrii PD vor avea de ales ca lider al democratilor intre primarul Clujului si cel al Bucurestiului. Indiferent daca PD va fi dirijat de Videanu sau de Boc, Basescu va fi urmat de fostul sau partid. Caruia ii va putea propune chiar sefia guvernului.
Protocolul coalitiei, recent incheiat, nu mai prevede de altfel ca premierul sa fie membru PNL. Liberalii vor tine de aceea ca structura actuala a guvernului sa fie pastrata. Nu se stie insa cata rabdare va avea presedintele Basescu.
