De același autor
Nu a fost atunci vorba de nimic nou in aceste ultime zile? Ba da. Doua lucruri au fost noi. In primul rand, cateva detalii. In privinta adoptiilor copiilor, am aflat, de pilda, ca, desi Adrian Nastase s-a angajat sa respecte un moratoriu convenit cu UE, guvernul sau a admis nu mai putin de 1.115 adoptii. E interesant de observat ca 75% dintre ele au fost acceptate pentru SUA (384), Spania (224) si Italia (230). Relatia privilegiata cu aceste trei state in timpul conflictului din Irak are drept complement o relatie speciala in privinta adoptiilor. Premierul este, altfel spus, coerent, desi toata lumea se mira ca un social-democrat precum domnia sa e foarte apropiat de Berlusconi, de Bush ori Aznar, personaje pe care stanga europeana le detesta. Noi au fost si informatiile despre mecanismele folosite pentru a evita licitatiile in cazul constructiei autostrazii Brasov-Bors: o ordonanta de urgenta a pus in functiune un acord cu Statele Unite, care anula licitatiile la care ne obliga criteriile unei economii functionale.
A fost, apoi, noua concluzia trasa de mai multe autoritati europene. Desi Nastase a declarat initial ca este vorba doar despre "razbunarea" unui crestin-democrat olandez - Arie Oostlander - pentru ca PNTCD n-a intrat in Parlament in 2000 (!?), liberala Emma Nicholson, laburistul Michael Cashman, ecologistul Joost Lagengijk sau fostul social-democrat Günter Verheugen, acum comisar pentru extindere, au cerut, intr-un limbaj mai mult sau mai putin explicit, monitorizarea foarte atenta a capacitatii Romaniei de a raspunde criteriilor politice ale UE. Dobandita cu greu, in 1998-1999, increderea in capacitatea tarii noastre de a negocia cu Uniunea a fost pusa acum sub semnul intrebarii, vorbindu-se chiar despre posibilitatea intreruperii negocierilor curente (pentru cele 8 capitole restante), pentru a cerceta indeaproape respectarea principiilor politice minimale. Nu a fost, in schimb, deloc noua maniera in care partidele romanesti au raspuns acestor critici si solutiilor avansate de europeni.
In primul rand, partidele si-au exprimat dezacordul cu felul in care oficialii europeni interpreteaza situatia Romaniei. Practic, nici un politician din Romania nu a sustinut punctele de vedere exprimate de Oostlander et comp. Cu diferite motive si pe diverse tonalitati, unele tipice pentru retorica tiermondista, toti liderii politici au respins perspectiva parlamentarilor europeni sau a comisarului pentru extindere. Apare astfel o problema politica interesanta. Daca fiecare grup politic de la noi a tinut cu tot dinadinsul sa (ne) convinga ca oficialii europeni se insala, atunci, schimband perspectiva, ne putem intreba care dintre ele poate fi luat in serios de catre acestia? Intr-adevar, e greu sa accepti drept partener pe cineva care iti spune tot timpul ca nu il intelegi...
De altfel, a doua trasatura a reactiilor partidelor romanesti la criticile europene a fost incercarea de a convinge propriile familii politice europene ca lectura romaneasca e cea corecta. Astfel, PSD si PNTCD au profitat de reuniunile Internationalei Socialiste, respectiv ale Partidului Popular European, pentru a cere sprijin colegilor socialisti sau populari impotriva parlamentarilor si comisarilor europeni. Liberalii si democratii au anuntat si ei ca vor face presiuni asupra omologilor lor pentru ca acestia sa nu sustina concluziile care decurg din descrierea situatiei pe care si PNL si PD au pus-o, in nenumarate randuri, sub ochii publicului romanesc. S-a nascut astfel un consens pro-european in forma - caci partidele noastre au solicitat toate indulgenta -, dar nu si in continut, cata vreme nici unul dintre ele nu adopta lectura facuta de Bruxelles realitatii romanesti.
In acest context, trebuie observat ca opozitia parlamentara a fost mai incoerenta decat guvernantii. Daca guvernul, gestionar al integrarii, era cumva obligat sa refuze punctele de vedere critice ale Parlamentului European, opozitia avea posibilitatea de a gasi o "nisa proprie", o perspectiva care sa-i fixeze pozitia specifica. Altfel spus, opozitia era obligata sa faca diferenta dintre ea si putere. N-a facut-o. Ba mai mult, doi reprezentanti ai PNL l-au insotit pe Viorel Hrebenciuc la Bruxelles pentru a sustine consensul patriotic. Dupa ce parea ca refuza aceasta partitura, Basescu a devenit varful de lance al criticii incepute de PSD la adresa baronesei Nicholson. Acceptand sa intre, in formule diferite, in trena guvernului, opozitia a pierdut ocazia de a castiga capital electoral. Nu e prima ocazie "europeana" ratata. Afacerea CPI in 2002, razboiul din Irak - anul trecut - au fost si ele irosite.
Consensul proeuropean in forma si antieuropean in continut nu aduce voturi decat guvernului.
