De același autor
Cu doua zile inaintea acestei declaratii, actualul sef al PNL, Theodor Stolojan, isi ameninta cu demisia propriul partid, daca acesta nu va valida propunerea apropierii de democrati. Celalalt actor implicat in proiect, Traian Basescu, pare, la randul sau, decis sa mearga inainte, chiar cu riscul de a pierde unele filiale ale partidului. A promis si el ca va demisiona, daca democratii nu se alatura liberalilor. Personalizarea proiectului contine un risc: acela ca publicul sa vada in alianta electorala o ambitie a unor persoane, si nu o tentativa de a bloca hegemonia PSD. Liderii PD si PNL par a fi constienti de acest pericol, dar au in fata organizatii judetene care au devenit, ca in orice partid de cadre, independente de centru si vor sa-si faca auzita vocea si interesele.
Deocamdata, e cert ca alianta electorala se incheaga mai greu decat cea parlamentara, pusa la cale de PD si PNL la inceputul sesiunii de primavara. Cum Basescu si Stolojan nu sunt membri ai Camerelor, amintita alianta a fost, de altfel, mai degraba discreta. Dar notorietatea ei a ramas cvasi-nula si pentru ca, odata incheiata, ea nu a exclus asocierea cu PRM in sanul Parlamentului.
La fel de importante ca si experienta consumata in ultima sesiune parlamentara, parcursurile postdecembriste ale celor doua partide le complica asocierea. Nu este vorba aici, in primul rand, despre originea lor, PD fiind o fractiune din "emanatia" revolutiei (FSN), iar PNL unul dintre partidele istorice reinventate dupa 1989. O colaborare de acest tip s-a produs deja, PSDR (un alt partid istoric) si PDSR (cealalta fractiune a FSN) ajungand chiar la fuziune. Mai semnificativa probabil decat originea lor, experienta coalitiilor distinge PNL si PD: primul partid are inca gustul amar al subordonarii fata de taranisti in cadrul CDR, in vreme ce PD are experienta Uniunii Social-Democrate, in care partidul fondat de Petre Roman domina clar PSDR-ul lui Cunescu. Liberalii au, in plus, amintirea proaspata a esecului aliantei cu APR din ultima campanie: dificultatea stabilirii candidatului prezidential a blocat atunci negocierile, iar liberalii au trebuit sa astepte catastrofa de la urne a partidului lui Melescanu pentru a-l inghiti un an mai tarziu; problema este ca in vara lui 2000, pe vremea negocierii aliantei, Stolojan si Melescanu vorbeau de posibilitatea de a atinge impreuna un scor de 33-35% la legislative; dupa absorbtia APR-ului, noul PNL a reusit sa urce in sondaje pana la jumatatea acestui scor. Luand in seama datele acestui trecut recent, PNL si PD cauta o solutie alternativa.
Ea nu va fi simplu de gasit. Atat interesele pe termen scurt, cat si cele de durata medie sunt definite diferit de cei doi actori. Prin Traian Basescu, Partidul Democrat a fixat drept obiectiv al aliantei cu PNL infrangerea PSD in alegeri, adica obtinerea unui scor superior celor circa 35 de procente de care partidul lui Nastase pare capabil in acest moment. Liberalii nu vorbesc despre obtinerea unui scor mai mare decat al PSD, ci despre obtinerea unei minoritati de blocaj a oricarei formule parlamentare create in jurul lui Nastase. Pe termen mediu, PD doreste recunoasterea sa ca principala forta social-democrata in spectrul politic din România, in vreme ce PNL a lasat sa se inteleaga ca, dupa alegeri, doreste o fuziune cu democratii, sub stindard liberal. Diferentele semnalate sunt tot atatea asperitati in calea negocierilor de acum.
În fine, toate calculele PNL si PD sunt facute ignorand o posibila schimbare a modului de scrutin pentru legislative, schimbare care parea, la fel ca si decalarea prezidentialelor, un lucru cert acum cateva luni. Trecerea la un scrutin majoritar in doua tururi poate schimba radical avantajele, dar, mai ales, costurile politice ale unei aliante PNL-PD. De altfel, Adrian Nastase declara recent ca discutia despre reforma modului de scrutin nu va fi reluata prea curand, pentru a nu le da posibilitatea adversarilor sa-si stabileasca strategiile. Deocamdata, revansa lui Stoica sta, de aceea, sub semnul incertitudinii.
