Romania 1989 - Europa 2005

Comunicatul catre tara al CFSN din 22 decembrie 1989 continea la punctul 9 urmatoarea fraza: "Întreaga politica externa a tarii strebuiet sa serveasca promovarii bunei vecinatati, prieteniei si pacii in lume, integrandu-se în procesul de constituire a unei Europe unite, casa comuna a tuturor popoarelor continentului. Vom respecta angajamentele internationale ale Romaniei si, in primul rand, cele privitoare la Tratatul de la Varsovia". Fragmentul contine prima aparitie a termenului Europa în discursul postcomunist. E neindoielnic ca se vor gasi unii care sa identifice aici originea europenizarii politicii romanesti de azi. Cu atat mai mult cu cat nu putini au fost cei care s-au grabit sa vada in semnarea, pe 25 aprilie a.c., a Tratatului de aderare sfarsitul unui proces inceput nu in 1999, cand UE a acceptat deschiderea negocierilor cu tara noastra, ci cu mult timp inainte. Punctul 9 ar trebui privit insa cu mai multa atentie. Nimic din retorica politica a acelui moment nu a rezistat, de fapt, timpului.
Expresia "promovarea bunei vecinatati, prieteniei si pacii in lume" este o formula curenta in discursul de politica internationala al lui Ceausescu. Daca buna vecinatate si prietenia reprezinta repere comune ale oricarei politici externe, in schimb obsesia pacifista fusese cultivata in ultimii ani ai regimului comunist, inclusiv pe calea unui referendum in cadrul caruia au votat si adolescentii de 14-18 ani! Seria completa a valorilor care defineau politica externa in 22 decembrie 1989 trebuie insa inteleasa in relatie cu scopul enuntat in comunicat: este vorba despre constituirea unei Europe unite, o "casa comuna a tuturor popoarelor continentului". Casa comuna nu era a revolutionarilor din strada, ci a lui... Mihail Gorbaciov. Intr-un discurs care a ramas celebru, discurs tinut pe 6 iulie 1989 in fata Consiliului Europei, secretarul general al PCUS lansa o noua propunere de dezarmare: era vorba despre reducerea unilaterala a rachetelor nucleare cu raza medie de actiune; sa ne amintim ca si pacea in versiune ceausista facea referire la reducerea cheltuielilor militare. in discursul din iulie 1989, Gorbaciov lansa de asemenea ideea unei "case comune europene", idee care includea - ca puncte tari - abandonarea doctrinei Brejnev, dar si mentinerea socialismului. Cu alte cuvinte: cand pomenea Europa, comunicatul CFSN nu se raporta la Comunitatea Economica Europeana (numele de atunci al Europei institutionale), ci era o maniera de a subscrie proiectului gorbaciovist. Referinta la mentinerea angajamentelor luate in cadrul Tratatului de la Varsovia era, deci, coerenta. Fidelitatea lui Ion Iliescu fata de Gorbaciov s-a exprimat de altfel si in 1991, atunci cand Romania a semnat un tratat cu URSS, in ciuda faptului ca imperiul era muribund. De la desfiintarea Pactului de la Varsovia si pana in 1997, Romania a trait o perioada de ambiguitate. Reorientarea clara a politicii externe a Romaniei, odata cu venirea la putere a presedintelui Constantinescu si a coalitiei CDR-USD-UDMR, nu a fost concretizata decat dupa incheierea mandatului acestei echipe. Primirea in NATO din 2003 a fost actul final al acestei repozitionari.
Urmele europenismului gorbaciovist s-au sters si ele incetul cu incetul. A ramas insa din imaginea initiala a Europei ca o "casa comuna" ideea ca integrarea este o chestiune de politica externa, de diplomatie. Pe de alta parte, integrarea europeana a fost asociata foarte strans cu reorientarea militara, de la Tratatul de la Varsovia la NATO. UE si NATO erau, in fond, expresii ale modernizarii sau occidentalizarii. S-a nascut astfel confuzia UE-NATO, intelese ca doua fete ale aceleiasi medalii. Sfarsitul anilor '90 a fost dominat de aceasta confuzie, cu atat mai mult cu cat NATO a fost perceputa ca o organizatie politica, nu doar militara.
Multe din dificultatile negocierilor Romaniei cu UE din perioada 2000-2004 sunt datorate refuzului de a vedea in europenizare un proces de politica interna, si nu un act de diplomatie. Astfel, discutiile despre limitarea coruptiei si despre reforma administrativa au fost in mare masura ininteligibile pentru public, dar si pentru guvernanti, deoarece justitia si administratia pareau a fi lasate in zona unor constrangeri arbitrare. Incheierea negocierilor cu UE a fost o surpriza. Un cadou politic, au zis unii. Rezultatul unui efort, au spus altii. Indiferent de raspuns, un lucru este cert: integrarea nu mai e o problema de ambitie sau de proiect, ci un teren comun, simultan romanesc si european. De aceea, faptul ca pana la data propriu-zisa a intrarii in UE, Romania are mai multe (sau: mai are multe) lucruri de pus la punct trebuie vazut ca o compensatie pentru ceea ce Europa a facut deja pentru Romania.
Cat priveste politica externa postcomunista, aceasta ar trebui privita ca procesul in urma caruia au fost abandonate referintele Vechiului regim. La 20 de ani de la inceputul perestroikai, Romania s-a separat in sfarsit de tentatiile acesteia. in mod simbolic, pe 21 aprilie 2005, Ion Iliescu a pierdut presedintia partidului pe care l-a fondat sub semnul lui Mihail Gorbaciov.