De același autor
Întreaga istorie a "votului uninominal" este, de altfel, semnificativa pentru felul în care functioneaza spatiul public si lumea politica din România. Tema a fost lansata de presa, care a evitat sa foloseasca expresia "scrutin majoritar", crezând ca numele "uninominal" este mai intuitiv si, în consecinta, mai usor de înteles de catre public. Uninominal nu este însa decât o caracteristica a circumscriptiei. Numele nu spune nimic despre formula electorala, adica despre felul în care voturile sunt transformate în mandate. Ideea ca votul în circumscriptii cu un loc "personalizeaza" alegerea (relatia dintre cetatean si ales) a fost singurul "mesaj" transmis publicului. Din ratiuni demagogice, politicienii au preluat formulele lansate în presa, declarându-se suporterii unei adevarate revolutii electorale, care ar fi trebuit sa schimbe fata politicii românesti. Fara sa stie mare lucru despre caracteristicile si efectele unei asemenea schimbari, fara sa tina seama de faptul ca revolutiile electorale sunt foarte rare si ca, în general, ele creeaza instabilitate, clasa politica româneasca si-a promis siesi ca va face schimbarea. Acum, liberalii si democratii descopera ca formula le este foarte defavorabila si, ajutati de aliatii lor "civici", vor sa renunte, alaturându-se UDMR si PRM, consecvente în mentinerea sistemului de vot proportional. Asociate, demagogia si ignoranta pot crea drame.
În acest peisaj, câteva precizari se impun. Mai întâi, este profund gresit sa se sustina ca personalizarea relatiei dintre cetatean si ales se poate face doar printr-un scrutin în circumscriptii uninominale. Exista mai multe formule de vot proportional, care nu sunt legate de circumscriptia uninominala si care permit acest lucru. Votul unic transferabil si chiar sistemul de vot folosit în Vechiul Regat si in Basarabia la alegerile din 1919, 1920 si 1922 - bazat pe asa-numita corectie Hagenbach-Bishof a algoritmului Hondt - îngaduie exprimarea unei optiuni electorale foarte rafinate. În acest ultim caz, alegatorul avea posibilitatea de a vota o lista sau de a compune "propria lista", atribuind numarul de voturi de care dispunea - egal cu numarul deputatilor de ales din circumscriptie - unor candidati aflati pe liste diferite. Într-un astfel de regim electoral, alegatorul nu ierarhizeaza candidatii, ci doar îi selecteaza.
În al doilea rând, este regretabil faptul ca insistenta cu care s-a vorbit despre "apropierea dintre cetatean si politician" tradeaza dorinta de a impune o forma de mandat imperativ. Or, asa cum poate constata oricine citeste Constitutia, acest tip de mandat este nul. Toate lamentatiile despre apropierea alesului de cetatean au fost construite ca si când Constitutia ar fi bazata pe acest tip de mandat, si nu pe cel reprezentativ. În al treilea rând, as remarca faptul ca nici pâna acum dezbaterea despre modul de scrutin nu a definit mizele acestei schimbari. Schimbarile electorale nu se fac din ratiuni estetice sau metafizice; modul de scrutin pentru care se opteaza e definit în functie de o finalitate: asigurarea unei majoritati (în cazul scrutinului majoritar), respectiv traducerea cât mai fidela a diversitatii de sensibilitati si optiuni politice dintr-o societate (în cazul reprezentarii proportionale). Orice mod de scrutin implica, apoi, finalitati secunde, care se negociaza: una dintre ele poate fi excluderea actorilor anti-sistem; o alta, diferita, poate fi asigurarea stabilitatii sistemului de partide prin reducerea actorilor parlamentari etc.
În actuala configuratie, este semnificativ faptul ca actorii democratici nu gasesc resurse pentru a defini nici finalitatea prima a sistemului, nici finalitatile sale secunde. Faptul cel mai îngrijorator este urmatorul: desi partidele relevante desemneaza PRM ca un pericol pentru democratie, desi fiecare în parte (PSD, PD, PNL, UDMR) refuza si cea mai neînsemnata aluzie la o posibila colaborare cu acest actor radical, nu exista consens în privinta marginalizarii PRM în sânul Parlamentului, cu atât mai putin pentru împiedicarea accesului acestui partid în Camere. Primul scop ar putea fi atins prin coborârea pragului electoral si largirea spectrului; al doilea, printr-o forma de scrutin majoritar (inclusiv în doua tururi).
Miza disputelor politice actuale este departe de a fi definita de asemenea optiuni precise. Partidele evolueaza, dimpotriva, catre forme de auto-iluzionare. De fapt, fiecare dintre ele spera sa-si "pacaleasca" într-un fel sau altul contracandidatii. Dar PNL si PD nu stiu daca lupta pentru primul sau al doilea loc; PSD este incomodat de pozitia hegemonica pe care o detine, nereusind sa îsi precizeze obiectivele în propriile foruri; UDMR e macinat de conflicte între factiuni.
Stabilitatea unui sistem politic depinde de mai multi factori. În orice caz, schimbarile frecvente ale legislatiei electorale sau ale definirii legale a partidului duc automat la fragilizarea articularii sistemului partizan.
