De același autor
Atunci când a declarat război ucrainenilor, Putin a susținut că va „denazifica” și „demilitariza” țara vecină. Ce sens au cele două cuvinte? Sunt sinonime pentru opțiunea Kievului de a adera la NATO. Nu e ceva nou: și-n anii cincizeci ai secolului trecut, propaganda sovietică și din țările-satelit punea crearea Alianței Nord Atlantice pe seama dorinței „yankeilor” și a unor foști naziști adăpostiți – chipurile! – în țări „imperialiste” de a înarma acea parte din Europa rămasă liberă.
Și președintele Zelenski, și NATO au explicat că Ucraina e o țară liberă și că retorica propusă de Kremlin e un fals. Uniunea Europeană s-a arătat solidară cu rezistența ucraineană: cei 27 de membri au adoptat un set de sancțiuni la adresa Rusiei nemaiîntâlnit vreodată, iar mai multe state din UE, inclusiv România, au trimis ajutoare de tot felul în Ucraina.
Încurajat de susținerea europenilor, pe 28 februarie, Volodimir Zelenski a hotărât să ceară pentru țara sa o aderare urgentă la UE. A doua zi, parlamentul de la Strasbourg saluta cererea. Urmând exemplul Kievului, autoritățile de la Chișinău și Tbilisi au făcut solicitări similare pe 3 martie.
Cele trei țări au în comun nu numai faptul că au fost – din 1992 până azi – obiectul unor intervenții ale armatei ruse, ci și faptul că au un parteneriat cu UE, în cadrul unor acorduri de asociere care au intrat efectiv în vigoare în 2016 (pentru moldoveni și georgieni) și 2017 (pentru ucraineni). Acest lucru le deosebește, de altfel, de celelalte trei țări ale Parteneriatului Estic – Bielorusia, Armenia și Azerbaidjan.
Acordurile de asociere nu conduc, însă, în UE. Pentru a putea intra, e musai să capeți statut de candidat, apoi să negociezi cu Bruxelles. În acest moment, există mai multe state în această postură. Prima dintre ele e Turcia, cu care negocierile s-au blocat din pricina derivei autoritare a regimului Erdoğan. Muntenegru negociază de aproape un deceniu, reușind să deschidă toate capitolele și sperând să adere în 2025. Serbia – aflată în negocieri din 2014 – are două treimi din capitole deschise și speră să ajungă din urmă Muntenegrul, ca să intre-n UE tot peste trei ani. Macedonia de Nord și Albania au depus cereri de aderare în 2004, respectiv 2009, căpătând statut de candidate în 2005, respectiv 2014 și primind acceptul începerii negocierilor în urmă cu doi ani, fără ca de atunci încoace să se mai fi mișcat ceva. În fine, Kosovo și Bosnia și Herțegovina sunt doar potențial candidate.
Am reamintit aceste cazuri și date fiindcă ele vădesc foarte schematic cum anume au privit membrii UE chestiunea aderării în deceniul care a precedat invadarea recentă a Ucrainei. Practic, nu există partid din țările membre ale UE care să fi avut în programul său politic încheierea negocierilor cu țările din Balcanii de Vest, chiar și atunci când membri ai unora dintre ele au susținut în Parlamentul European acest punct de vedere. Culmea e că anexarea Crimeii și ocuparea regiunilor Donețk și Lugansk în 2014 au determinat domolirea susținerii politice pentru plasarea Ucrainei, a Moldovei și a Georgiei alături de țările din Balcanii de Vest: Comisia și Consiliul au preferat să le ofere o foarte incertă „perspectivă europeană”, și nu statutul de candidat.
Au oare acum mai multe șanse? Tehnic vorbind, Comisia Europeană e cea care va publica o opinie referitoare la fiecare din cele trei cereri primite. Ucraina insistă ca solicitarea ei să fie tratată de urgență. Georgia, care plănuia să aplice pentru aderare în 2024, va fi încântată să prindă trenul unei candidaturi mai timpurii, la fel ca și Moldova, unde anunțul privind cererea de aderare a determinat reacția separatiștilor din Transnistria, care au cerut recunoașterea independenței „Republicii Moldovenești Nistrene”. Nu e exclus ca, luând în seamă împrejurările, Comisia Europeană să publice mai întâi o opinie privind Ucraina și, la scurt timp după aceea, să răspundă și la cererile venite de la Chișinău și Tbilisi. Neavând acces la informații precum în vremea când eram deputat european, nu pot decât să speculez: cred că, în opiniile pe care le va elabora, Comisia va recomanda Consiliului European să trateze urgent cererea fiecăreia dintre cele trei țări. Iar Consiliul se va pronunța într-un timp relativ scurt, acordând – sub presiunea războiului în curs – statut de candidat și Ucrainei, și Georgiei, și Moldovei.
Negocierile nu vor începe însă imediat. Dacă aceste trei țări născute pe ruinele fostei URSS vor căpăta, însă, statut de candidate, UE va confirma că s-a născut și trăiește din aspirația de a pacifica Europa. //
