De același autor
Am mai ascultat o data inregistrarea. La fel: Dinescu a protestat in farfurie. Multe i se pot reprosa irascibilului poet, dar nu ca i-ar fi lipsit curajul cand a inceput sa protesteze impotriva regimului Ceausescu. Aici Dinescu e inatacabil.
E adevarat ca dupa ‘90 Dinescu si-a batut joc crunt, si oral si in scris, de politicienii de toate culorile. Iar dupa aparitia Academiei Catavencu, printre clientii luati saptamanal in tarbaca de publicatia condusa de Dinescu s-a numarat si d-l Constantinescu, in calitate de contracandidat al presedintelui Iliescu. Cine rasfoieste colectia Academiei... observa insa ca d-l Iliescu era vanat cu mult mai multa strasnicie decat contracandidatul sau.
Cand d-l Constantinescu a devenit presedintele Romaniei, domnia sa a avut parte de acelasi tratament. Totusi, din cate imi aduc aminte, cu prilejul alegerilor pe care avea sa le castige d-l Constantinescu, Mircea Dinescu s-a exprimat de cateva ori, public, in defavoarea d-lui Iliescu, ceea ce a fost un fel de a spune ca trebuia votat principalul sau competitor.
N-ar trebui uitat ca Dinescu nu a ascuns niciodata ca e un om de stanga, incat atunci cand a votat impotriva d-lui Iliescu, indemnandu-i si pe altii sa faca acelasi lucru, el a facut-o calcandu-si pe inima. Putea sa taca in ‘96, dar n-a tacut. Mai tarziu, Mircea Dinescu s-a declarat satul si de inlocuitorul d-lui Iliescu la presedintia Romaniei. Si a avut acelasi aer spectaculos, ca si atunci cand s-a declarat sastisit de Ion Iliescu.
Incat marele repros al d-lui Constantinescu adresat lui Dinescu, ca face spectacol la televiziune, in loc sa-i dea in vileag pe fostii securisti, din cauza ca n-ar avea curaj pentru asta, nu se sustine. Dinescu face spectacol oriunde apare nu pentru ca vrea, ci pentru ca asa a vrut bunul Dumnezeu sa fie Mircea Dinescu.
In ‘90, cand Dinescu era pe cai mari in CPUN, el n-a ales cariera de om politic, simuland gravitati si seriozitati de politician.
Daca s-ar fi simtit bine in rolul de maimuta politica, aidoma multora dintre cei care au facut cariera in Parlament, Dinescu ar fi fost azi senator sau deputat si ar fi trebuit sa faca declaratie de avere. El n-a putut fi decat Dinescu.
In 22 decembrie ‘89, in fata unei tari buimace, Dinescu a gasit o formula extraordinara, dupa caderea lui Ceausescu. “Dumnezeu si-a intors fata spre Romania.” Si pret de cateva ore, disidentul Dinescu a condus aceasta tara intrata in haos politic. In spectacolul din acea zi, din acele minute incendiare cand Dinescu ar fi putut da semnalul unui razboi civil, “circarul”, “mascariciul”, cum i-au spus unii mai tarziu, a dovedit ca are un extraordinar simt politic. El a simtit ce trebuia sa spuna pentru ca Revolutia sa nu se transforme in vindicta.
Daca Dinescu ar fi protestat “in farfurie”, cum crede d-l Emil Constantinescu, ar fi putut el iesi convingator in fata, ca reprezentant al Revolutiei?
