De același autor
Ion Iliescu si Petre Roman si-au descoperit vocatia de exploratori: pornesc impreuna spre Polul Social-Democratiei. Ion Iliescu vrea sa inceapa un nou capitol in cariera sa politica, dupa infrangerea din PSD. Petre Roman, caruia in ultimii ani i-a mers din rau in mai rau, incearca sa revina in prim-plan. Au ajuns amandoi sa nu mai aiba nimic de pierdut. Si in vadita criza de timp. Talharit de presedintia PSD-ului, Iliescu se viseaza un Corneliu Coposu al stangii. Aceasta revansa postuma a fostului lider taranist asupra celui care l-a prigonit si direct, si prin interpusi, e moralmente mai mare decat victoria Conventiei la alegerile din ‘96. Fara umbra protectoare a lui Coposu, Emil Constantinescu nu l-ar fi invins nici in zece tururi de scrutin pe Iliescu. Nu scriu asta fiindca m-ar incerca vreo revelatie a paranormalului.
Moartea lui Coposu a zguduit multe constiinte, mai ales printre cei care in 1990 au fost incantati ca minerii au devastat sediul PNTCD si ca a fost nevoie de un TAB pentru a-l scapa de furia poporului pe “Caposu”. Toata colectia de murdarii politice si de laturi ale zvonisticii cu care FSN-ul lui Iliescu si Roman l-a improscat pe Corneliu Coposu a refulat din tevaria istoriei inecandu-le celor doi ambitiile intr-o magma urat mirositoare. Roman si-a pierdut credibilitatea politica asociat fiind cu esecul lamentabil al Conventiei, iar apoi cu un partid de doi bani, pe care fostul idol al doamnelor si domnisoarelor cu insatisfactii sexuale de la APACA l-a inventat pentru a intra in Parlament. Iliescu a cazut, la randul lui, dupa ce i-au pus piedica baronii PSD-ului si acolitii lor de la varf, invins tocmai de “prostanacu’”, pe care l-a ridiculizat parinteste pentru gafele lui politice.
Nici Iliescu, nici Roman n-au inteles ca victoriile lor din ‘90, otravite de totala lor lipsa de scrupule in lupta cu adversarii politici de atunci, se vor intoarce impotriva lor. Fiecare dintre ei s-a trezit, in felul lui, tras pe linie moarta. Iliescu in PSD, Roman in clubul partidelor extraparlamentare care nu mai conteaza.
Pana una-alta, asociatii exploratori spre Polul Social-Democratiei au aerul unor fosti jucatori la marele cazino al politicii care si-au facut un club de septic ideologic, ca sa nu-si piarda antrenamentul.
Si Iliescu, si Roman cred ca jocurile nu sunt facute in ceea ce ii priveste. Au anuntat infiintarea acestui club pentru a-i strange in jurul lor pe toti moflujii, nemultumitii si chibitii care ar juca pe rosu, cu conditia sa aiba alaturi de cine paria.
Lipsit de marele lui culoar, de candidat la Presedintia Romaniei cu o martingala verificata, Ion Iliescu si-a calcat pe inima asociindu-se din nou cu Petre Roman. Dar asta nu pentru ca i-ar fi disparut brusc resentimentele fata de “nerecunoscatorul” fost prim-ministru, pe care l-a dat jos cu minerii, ci fiindca n-a mai putut gasit pe cineva mai de soi. Iliescu are nevoie de cineva care sa se aseze la masa de joc in locul lui, fiindca el nu mai are voie s-o faca, si despre care sa se stie ca el ii sopteste numerele castigatoare. Roman a acceptat acest rol nu pentru ca i-a trecut supararea ca a fost izgonit de la Palatul Victoria pe usa din dos, ci fiindca si-a epuizat sansele de castig pe propria sa mana.
In drumul sau spre Pol, Iliescu nu mai are curajul sa sune goarna, ca pe vremuri. Nu indrazneste decat un semnal in surdina, ca sa-si faca socoteli de etapa, inainte de a provoca el o schisma in PSD. Roman, caruia din toata cariera lui politica nu i-a mai ramas decat puloverul de revolutionar fesenist, accepta sa devina un Iliescu mai tanar, intors la izvoarele social-democratiei. A inteles ca, dupa ce si-a pierdut partidul pe care l-a infiintat, singura lui sansa de a reveni la masa principala de joc e sa accepte rolul de tanar discipol care a imbatranit al unui maestru care continua sa se tina bine. Din aceasta cauza, Roman prefera sa stea in umbra deocamdata, pentru a-l lasa pe Iliescu sa-si faca numarul de politician in forma, fara nici un handicap medical si fara vreo problema de varsta. Daca aceasta interpretare e corecta, in scurt timp Petre Roman va propune o noua oferta a social-democratiei autohtone, ca si cum ar fi descoperit, intr-un tarziu, dar brusc, ca idealurile Revolutiei si ale Romaniei revolutionare au fost uitate pe drumul tranzitiei pe care el a vrut sa-l scurteze, iar Ion Iliescu sa-l faca suportabil. Cei doi pun la cale un soi de remake politic, incercand sa relanseze povestea lor de succes din 1990.
