De același autor
Una peste alta, Capitala Romaniei e o urbe tot mai putin atragatoare. Multi bucuresteni get, beget ajunsi la varsta pensiei parasesc acest oras. Se muta la tara, renuntand la viata de la bloc, cu incalzire la calorifer, apa curenta in casa si closet la indemana. Oameni care n-au spart un lemn la viata lor, pentru a avea ce pune in soba, si care nu stiu ce inseamna sa te duci la fantana ca sa ai apa de baut si de spalat, prefera pionieratul vietii la tara confortului costisitor din Bucuresti. Si nu sunt deloc sigur ca n-au dreptate in aceasta alegere radicala.
Cand in Bucuresti da frigul, sa te fereasca Dumnezeu sa locuiesti la bloc. Experienta ultimilor ani arata ca platesti o avere la intretinere pentru caldura, dar faci frigul in apartament sau in garsoniera, incat ajungi sa dusmanesti incalzirea centrala si visezi la caldura unei sobe personale.
Dai drumul la robinet sa bei un pahar cu apa, in timpul verii. Raspunsul pe care il primesti de pe teava e o apa cu gust de clor si de mal care e si calduta, de n-o poti bea. Dar daca nu mai poti de sete, inainte de a duce paharul la gura e bine sa te uiti pe fundul lui. Apa de la robinet poate sa aiba si viermi, nu numai un gust odios. E vorba de niste viermisori negri, care apar cand si cand in apa pe care ne-o ofera Apa Nova. In paranteza, acesti viermisori apar si in fantanile care n-au fost curatate demult. N-am facut aceasta precizare ca sa ii consolez pe bucurestenii care au descoperit asemenea vietuitoare in apa de baut, ci pentru ca mi se pare inadmisibil ceea ce face furnizorul de apa potabila din Bucuresti. Asta ca sa nu mai amintesc de malul din aceasta apa, care se depune in strat gros pe fundul cazii de baie.
Chiar si aceia dintre noi care nu beau apa de la robinet digera pamant si viermisori de pe urma apei folosite la gatit, pe care o punem la ciorba, de pilda.
Si totusi bucurestenii care pleaca din oras nu l-ar parasi. Mai curand se simt impinsi sa plece de aici. Si indiferent unde ajung raman cu nostalgia Bucurestiului.
Dar cati asemenea bucuresteni cu radacini in oras mai exista, in comparatie cu valurile succesive de nou veniti care au tot marit populatia Capitalei? Nu exista o statistica oficiala in aceasta privinta. Dar dupa aproximarile mele numai un bucurestean din opt are o istorie de trei generatii in acest oras. Si e posibil ca proportia aceasta sa fie chiar de unul la zece.
Bucurestiul e un oras de stransura, de cand se stie. Observatiile mele personale, ce am mai citit prin memorialisti si prin mai vechi istorii ale Bucurestiului mi-au fost confirmate de curand, de cartea unui tanar istoric, d-l Adrian Majuru, Bucurestii mahalalelor sau periferia ca mod de existenta. Cei mai multi dintre locuitorii Capitalei nu ca n-au constiinta de bucuresteni, n-au nici constiinta de oraseni si au pierdut si constiinta comunitatii rurale pe care au parasit-o. Nu mai au ce face cu regulile vietii de la tara, iar regulile vietii de la oras fie ca nu le cunosc, fie ca li se par niste constrangeri de care se pot lipsi.
Dar inainte de a-i invinovati pe nou veniti de comportament anarhic, n-ar fi rau sa ne amintim ca Bucurestiul n-a avut de cand se stie decat doi primari care au inteles si spiritul orasului, dar si cum poate fi el radical modernizat - Pache Protopopescu si Dem I. Dobrescu, cel din urma un geniu urbanistic, care ar merita mai mult in memoria acestui oras decat o bucatica de strada, botezata cu numele sau.
Fiindca si astazi, lucrurile cu adevarat temeinice si bine gandite pentru urbanizarea Bucurestiului le datoram uitatului primar interbelic. Mi se pare bizar ca acest intemeietor al modernitatii Capitalei s-a bucurat de un capitol special intr-o istorie partiala a Bucurestiului scrisa de o literata, Ioana Parvulescu, dar nu pare sa atraga atentia istoricilor profesionisti. Mi se pare rusinos ca in memoria colectiva a bucurestenilor supravietuiesc nume ca Gh. Cioara, Gh. Pana, primari care au acceptat ca Bucurestiul sa fie mutilat la indicatiile lui Ceausescu, un fost vagabond care avea toate motivele sa urasca Bucurestiul istoric. Si ma intreb daca primarii de azi ai acestui oras au habar de opera lui Dem I. Dobrescu, cand isi bat joc pe intrecute de cei care i-au votat.
Nu le poti cere transplantatilor in Bucuresti sa adopte o atitudine de respect fata de orasul care ii gazduieste, cata vreme de mai multe decenii edilii insisi isi bat joc de el.
Educatia urbana nu se invata din manuale, ci de acasa sau de la vecini. Unul dintre rosturile fundamentale ale primarilor e insa si acela de a intari spiritul comunitar, pe deasupra ciondanelilor politice. Primarii pe care i-a avut Bucurestiul si dupa 1989 au fost toti niste insi mediocri, lipsiti si de viziune dar si de spirit comunitar. Ideea ca primarul trebuie sa dea, nu sa ia, incat sa ajunga proprietar de castel ca d-l Halaicu, am mostenit-o si din familie. Unul dintre fostii primari de culoare ai Bucurestiului, un anume Grigore Ionescu, si-a oripilat familia daruind terenuri parcelate din proprietatea sa unor oropsiti de mahalagii care n-aveau de nici unele. Sorbonard cu diploma si social democrat din convingere, a fost considerat, in familie, nebun fara acte din cauza acestui act de generozitate.
Nu le cer primarilor de azi sa dea ceva, fiindca n-au ce, dar macar sa se dezbare de comportamentul de cotofene hoate - la luat si de victime ale saraciei bugetare- la dat.
Fiindca toti bucurestenii care injura azi orasul, unii din prostie de provinciali transplantati, altii din exasperare ca urbea lor a ajuns sa ii persecute, cu preturi uriase, gauri in pavaj, viermi in apa si asa mai departe nu par sa inteleaga ca daca injura Bucurestiul, pur si simplu, e ca si cum s-ar injura singuri de mama, chiar daca, pentru cei mai multi, e vorba de o mama adoptiva, pe care o percep ca pe o mama vitrega.
