De același autor
De curand, domnul Dan Ciachir s-a alaturat corului de critici ai Raportului Tismaneanu, insa, spre deosebire de alti detractori ai documentului asumat de presedintele Romaniei la 18 decembrie 2006, cronicarul ortodox chiar a citit capitolul din Raport pe care il incrimineaza ( Regimul comunist si cultele religioase). Teza principala este aceea ca acest capitol arata reaua-vointa, ignoranta si manipularea de care, chipurile, au dat dovada expertii Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania, cu scopul de a pune la zid Biserica Ortodoxa Romana (BOR). In opinia sa (vezi Dan Ciachir, Biserica tinta, in Ziua, miercuri, 31 ianuarie 2007), acesti experti prezinta distorsionat cazul Vladimiresti, detentia episcopilor greco-catolici in manastirile ortodoxe, recurg la o nefericita vanatoare de compromisuri ale ierarhiei BOR, nedreptatesc personalitati ecleziastice (parintele profesor Dumitru Staniloae, cei trei patriarhi de dupa 1948), denatureaza momente importante din istoria Bisericii, precum pensionarea de catre Sfantul Sinod a episcopului Nicolae Popovici s.a.m.d.
Cine sunt de fapt acesti experti? Subsemnatul (recomandat la bibliografie chiar de Dan Ciachir!), Anca Sincan si Dorin Dobrincu, toti cercetatori stiintifici in institute de istorie si de cercetari socio-umane ale Academiei Romane, care ani de zile au stat in arhive si au studiat tema raporturilor dintre stat si Biserica in perioada comunista. Nu dispunem de suficient spatiu pentru a demonta punct cu punct toate afirmatiile hazardate si invinuirile lansate de Dan Ciachir. Pacatul principal al publicistului de la Ziua (trecut si pe la Saptamana ceausista) este acela ca evita sistematic un subiect sensibil: blocarea accesului la arhivele ecleziastice si, in primul rand, la Arhiva Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane (ASSBOR), adevarat tezaur spiritual si mai ales documentar. Intrarea izvoarelor pastrate de aceste arhive intr-un circuit public ar fi putut sustine sau contrazice afirmatiile si ipotezele lansate de Dan Ciachir.
marea problema a ierarhiei ortodoxe (dar si a inaltului cler al altor culte) este aceea ca dupa decembrie 1989 nu a trait in adevar, ca nu si-a asumat pe deplin un trecut complicat, presarat cu cedari si grave compromisuri morale (totul a ramas la nivelul unor comunicate in care se exprima regretul pentru lipsa de curaj din timpul totalitarismului). Numai ca, pe langa absenta marturisirii pacatelor, s-a petrecut un act mai grav: ramanand in demnitatile ecleziastice si dupa 1989, episcopi, mitropoliti si patriarhi au blocat orice acces al cercetatorilor la Arhivele Sfantului Sinod, la arhivele multor episcopii. Mai grav, exista marturii, chiar ale unor clerici ortodocsi, din care rezulta ca unii vicari ai Patriarhiei au distrus pur si simplu documente de arhiva imediat dupa 22 decembrie 1989, materiale reprezentand corespondenta Bisericii cu Departamentul Cultelor in perioada comunista (vezi Biserica Ortodoxa Romana in primul deceniu comunist, Ed. Curtea Veche, 2005, pp. 271-272). Acest departament, institutie sinistra de control, a ramas in functiune si a supravietuit ca Minister al Cultelor, devenit ulterior Secretariat de Stat pentru Culte, iar arhiva sa a fost, dupa toate probabilitatile, epurata. Accesul la documentele depozitate aici a fost intarziat aproape un deceniu si drastic limitat la cativa privilegiati.
Daca, dupa cum sustine d-l Ciachir, Sfantul Sinod s-a purtat remarcabil in cazul episcopului Nicolae Popovici si nu l-a pensionat abuziv, daca ierarhia nu are nici o raspundere pentru prigoana indurata de maicutele de la Vladimiresti si daca le-a asigurat episcopilor greco-catolici, lipsiti de libertate, doar o "confortabila" cazare in asezamintele monahale ortodoxe, de ce Administratia Patriarhala nu le-a permis istoricilor, dupa 1989, sa cerceteze toate documentele relevante pentru o tema precum relatia stat-Biserica in timpul dictaturii comuniste, documente aflate in depozitele arhivistice de la Manastirea Antim si din arhivele eparhiale? Daca la Manastirea Vladimiresti s-au incalcat atat doctrina, cat si practicile ortodoxe, de ce raman secrete sursele care dezvaluie intregul proces decizional care a dus la desfiintarea manastirii, precum si corespondenta cu Ministerul Cultelor, cu institutiile administrativ-represive?
Alaturi de Florin Müller, de alti cercetatori din institutele de istorie ale Academiei Romane si de cadre didactice ale Facultatii de Istorie a Universitatii din Bucuresti (Alin Ciupala, Ovidiu Bozgan si altii), am incercat sa ajung la arhivele ecleziastice, mai ales la ASSBOR, dar aceasta s-a dovedit a fi aproape la fel de bine pazita ca si Arhiva SIE, unde se afla documentele emanate de la DIE/CIE (Dan Ciachir nu manifesta nici o empatie fata de expertii Comisiei care nu au primit din partea SIE documentele privind infiltrarea exilului cu preoti care aveau si alta misiune decat cea pastorala; ba dimpotriva, fostul "saptamanist" jubileaza…). In cazul cercetatorilor din cadrul Academiei care au batut la portile ASSBOR, nu a contat deloc aparenta bunelor relatii cu Biserica (patriarhul este membru al celui mai inalt for stiintific, reputatul profesor Virgil Candea, intelectual imbisericit, a fost un timp si vicepresedinte al Academiei, si membru in adunarea eparhiala de la Bucuresti etc). Nimic nu i-a convins pe responsabilii acestei arhive sa manifeste respect si deschidere fata de solicitarile de studiu.
In schimb, Patriarhia a facut numeroase demersuri pe langa institutiile statului astfel incat Legea nr. 187 din 7 decembrie 1999 privind accesul la propriul dosar si deconspirarea Securitatii ca politie politica (act normativ dupa care functioneaza CNSAS) sa nu includa si verificarea prelatilor si a clericilor (punctul t de la art. 2 stipuleaza ca "ierarhii si sefii cultelor religioase recunoscute de lege, pana la nivel de preot inclusiv, precum si asimilatii lor de la parohiile din tara si strainatate" pot fi verificati in legatura cu calitatea de agent sau de colaborator al organelor de Securitate). Corespondenta Sfantului Sinod cu comisiile parlamentare unde legea s-a aflat in dezbatere a ramas departe de ochii credinciosilor si ai opiniei publice. Ma intreb daca Patriarhia i-a intrebat pe enoriasi ce parere au despre aceste demersuri. Si mai ales: ce este de ascuns? Cum remarca un istoric iesean (Bogdan Mosneagu), ierarhia ortodoxa nu se poate scuza la nesfarsit, justificandu-se prin statutul de victima a puterii. Prin acest tertip, Patriarhia a reusit sa "convinga" mult timp SRI ca dosarele ierarhilor nu merita a fi consultate decat "in familie", unde limbajul lor poate fi inteles si interpretat "corect" (vezi Anuarul IRIR, vol. 2, 2003, p. 407). De ce sa ne mire atunci ca inaltul cler s-a lasat ajutat de un controversat Ioan Talpes, care s-a remarcat prin lobby-ul facut pe langa Colegiul CNSAS, cu intentia de a-l convinge sa nu mai insiste sa primeasca dosarele arhiereilor. Este trist ca unii prelati ortodocsi (si nu numai) mizeaza pe sprijinul serviciilor secrete si al domnului Ciachir, fost colaborator al acestora in vremea comunista, dupa propria marturisire (tarzie si silita).
Cronicarul ortodox contrapune capitolul din Raport dedicat Bisericii sub comunism studiilor semnate de istoricul George Enache. Am mai spus-o si cu alte prilejuri, polemizand cordial cu cel din urma: tineri cercetatori precum George Enache (citat cu admiratie de Dan Ciachir), harnici si bine informati, au abandonat relativ repede necesara echidistanta si prudenta in interpretarea documentelor, reproducand clisee vehiculate in exces si de istoriografia ecleziastica oficiala. Poate peste cativa ani o generatie mai tanara de istorici ai Bisericii, scolita in Occident si familiarizata cu teoriile si conceptele de acolo, dar si cu documentele interne de arhiva, se va distanta atat de stereotipurile inculcate de teologi si ierarhi ortodocsi compromisi din punct de vedere moral, cat si de partizanatul confesional. D-l Dan Ciachir nu face decat sa reproduca astfel de clisee si are grija sa treaca sub tacere faptul ca autorii au prezentat pe larg tragediile prin care a trecut clerul inferior ortodox si au facut o distinctie importanta intre situatia acestor preoti si statutul prelatilor din Sfantul Sinod in vremea comunista. Nici calvarul prin care a trecut parintele Staniloae nu e ignorat; in Raport exista insa o delimitare de acele texte despre "Uniatie", vazuta doar ca o tentativa de dezmembrare a poporului roman (un discurs asemanator cu cel al puterii politice care suprimase Biserica Greco-Catolica in 1948). Nu avem de-a face cu un gest insolit si ireverentios, cum sustine - intr-o maniera care il descalifica - Dan Ciachir. Cristian Badilita a vorbit fara complexe despre idiosincraziile parintelui Staniloae in materie de texte patristice si despre polemica neincetata si, uneori, fara obiect cu catolicismul, alti tineri teologi si bursieri ai Colegiului Noua Europa si-au exprimat rezervele si delimitarile fata de textele violent uniatofobe ale reputatului dogmatist.
Dan Ciachir are sentimentul ca, citind Raportul, regaseste duhul fratilor Catalan si atacurile "rabiate" contra ortodoxiei. Ciudat este ca Gabriel Catalan il acuza pe autorul acestor randuri (vezi Vatra, nr. 8, 2006, p. 85) ca are tendinta de a-i prezenta pe ierarhii ortodocsi intr-o lumina favorabila, ocultand unele subiecte "fierbinti" privind "culpele penale, sociale si morale" ale prelatilor Bisericii majoritare in perioada comunista. Poate este si acesta un indiciu al plasarii la mijloc. Si totusi, atat Dan Ciachir, cat si Gabriel Catalan se intalnesc intr-un punct: nici unul nu are simtul masurii si prefera invectivele.
"Am mai multe ratiuni pentru a fi pesimist, pe termen scurt, in ceea ce priveste o schimbare radicala, o renovare a Bisericii. Exista la noi o etica a nevinovatiei, a impenitentei. (…) Or, Biserica nu are nobletea de a face exceptie de la acest model. Biserica administreaza taine, dar nu se spovedeste! Cum se poate sa interzici accesul istoricilor la propriile arhive?! Cand Biserica se va schimba, cand va iesi din acest echivoc, atunci voi deveni cel mai feroce aparator al ei!" - spunea Andrei Plesu la seminarul intitulat Teologie si politica, desfasurat la Cheia intre 16-18 octombrie 2003. Prin modul sau de a "apara" Biserica, Dan Ciachir nu face decat sa potenteze lipsa de transparenta a unor prelati si sa incurajeze o subrezenie morala de care ierarhia ar fi trebuit sa se debaraseze. Poate cei care l-au inclus in categoria "generatiei expirate" de comentatori ai vietii religioase nu au gresit.
