Din insolvenţă nu se nasc industrii noi

Cristina Andrei 09.04.2013

De același autor

În istoria economiei româneşti, acest aproape un an de guvernare USL s-ar putea numi epoca insolvenţei sau a falimentului, e tot una.

Stagnăm şi sperăm în mai bine. Încă nu e limpede dacă spectaculoasa dublare a pro­dusului intern brut (PIB) al anului trecut, propusă de Institutul de Statistică, e re­zultatul unor estimări oneste sau al unui zel al statisticienilor care au înţeles me­sajul alungării profesorului Voinescu de la cârma instituţiei. Anul 2013 nu pare prea vo­ios, din perspectivă economică.

Avocaţii care gestionează afacerile com­bi­natului petrochimic de la Oltchim au în­ceput concedierile. Ei au alungat 1.000 de salariaţi, iar în replică, revoltaţi, angajaţii vor să-l alunge pe administratorul Gheor­ghe Piperea, deoarece consideră că „a pre­luat societatea cu gândul falimentului, nu al insolvenţei“. Într-adevăr, nu a apă­rut un proiect economic viabil pentru Olt­chim, nici măcar vreo evaluare a pieţei, nici o tentativă de vânzare.

La Hidroelectrica, alţi avocaţi smulg bani frumoşi pentru a ţine compania pe loc, chiar dacă în proces se scumpeşte un pic şi energia. De ce mai are nevoie Hidro­elec­trica să stea blocată în proceduri de in­solvenţă? O întrebare, evident, retorică. Ori­cum, nu are nimeni o viziune clară asu­pra viitorului colosului energetic. Pentru cele trei companii siderurgice abandonate de grupul Mechel viitorul arată sumbru, con­cedierile se ţin lanţ, o mare parte dintre cei rămaşi, deocamdată, pe ştatele de plată sunt cantonaţi în şomaj tehnic, iar Ministerul Economiei împrăştie pro­misiuni.

Ministrul Economiei, liberalul Varujan Vos­ganian, este însă optimist: „economia ro­mânească nu este compusă numai din Olt­chim şi Mechel“. Într-adevăr, există şi Poşta Română sau CFR, a existat şi Trac­torul Braşov, Electroputere, Petrom­ser­vice..., o listă lungă. S-au salvat, totuşi, Pe­trom, Sidex sau Alro. El şi-a prezentat vi­ziunea generală despre o ambiţioasă strategie de reindustrializare a României. În acompaniamentul protestelor disperate de la Oltchim sau de la Câmpia Turzii, ide­ea că se vor găsi bani pentru a finanţa pro­iecte industriale noi e fie o mare iluzie, fie o păcăleală, aşa, ca să ne treacă timpul.

Partea bună este aceea că strategia îşi fi­xează ca axă integrarea industriei prelu­crătoare în piaţa europeană, ceea ce arată disponibilitate pentru atragerea inves­ti­ţii­lor străine.

Din păcate, pentru a reuşi să prindă mă­car un contur teoretic, proiectul are ne­voie de o radiografie industrială a ţării, ce­ea ce va fi probabil o misiune imposibilă. Informaţiile oferite de companiile statului ro­mân sunt minimaliste, cu descrieri de ma­nual comunist şi lipsite de date fi­nan­ciare detaliate. Sunt companii de stat care nu şi-au afişat încă rezultatele financiare din 2011, ce să mai vorbim de anul trecut. Nu există în lume strategii fără un flux de informaţii moderne.

 

În gândirea actuală a Ministerului Eco­no­miei străbat şi lucruri concrete: com­pa­niile cu pierderi se vor privatiza sau vor in­tra în insolvenţă. Desigur, însă ar fi fost mai inteligent să găsim soluţii pentru Olt­chim şi Mechel, măcar să avem analize ale şanselor acestor companii de a rezista în piaţa europeană şi apoi să vorbim cu en­tu­ziasm despre reindustrializarea ţării. Re­zolvarea problemelor reale ale economiei este amânată, iar aşezarea ţării pe fun­da­mente economice solide este ignorată. Din insolvenţă nu se nasc industrii noi, că nu finanţează nimeni o afacere cu un istoric de eşec. Cel mult apar nişte aventurieri dis­puşi să rişte cu bani puţini.

Bancherii au aruncat o găleată de apă rece peste înfierbântatul proiect: nu prea sunt bani pentru finanţarea afacerilor in­dus­triale. Riscul e mare şi piaţa incertă, în plus, creditul e scump în România, adevăr stânjenitor atât pentru bancheri, cât şi pen­tru guvernanţi. Pentru a-l ieftini, ar tre­bui fie să ai o economie elveţiană sau japoneză, cu toate componentele ei de se­riozitate, fie să foloseşti o monedă pu­ter­nică. Tehnologia modernă, cea care face profit, e scumpă şi sunt puţini cei care au ba­nii necesari acestor investiţii. Apro­xi­mativ 72% din exporturile româneşti sunt generate de companiile străine care au investit în România, în timp ce capitalul local are un profil extrem de modest şi o eficienţă joasă.

O definiţie clară a eficienţei: cehii au câş­tigat din exportul de produse industriale 62 de miliarde de euro, în vreme ce Ro­mânia a obţinut doar 18 miliarde de euro. Diferenţa o dă tehnologia şi calitatea pro­duselor, faptul că nu imporţi în draci com­ponente, ci le produci în ţară. Desigur, di­ferenţa o face şi investiţia străină directă, mult, mult mai intensă în Cehia decât în România. Dacă nu ai bani, tehnologie şi per­sonal foarte competent, nu faci decât servicii de asamblare de componente. Un fel de lohn, ca la textile, unde fete prost plă­tite coseau fustiţe, bluziţe sau pan­ta­loni, cu aţă, material şi cu tipare de im­port. O afacere care furniza un sfert din exporturile ţării, dar când clienţii s-au mutat în Asia, s-a ales praful de industria noastră textilă. Doamna ministru delegat Grapini ştie mai bine cum s-a făcut de ni­ciun industriaş local n-a reuşit să-şi dez­volte o afacere europeană din experienţa asta. În esenţă, în istoria economiei ro­mâneşti, acest aproape un an de gu­ver­nare USL s-ar putea numi epoca in­sol­ven­ţei sau a falimentului, e tot una.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22