De același autor
Se încheie un sezon politic estival foarte agitat. Sosită pe malul marii, doamna prim-ministru a început să se burzuluiască la „bărbații de stat“, unul dintre ei proaspăt trădător, care oprimă femeile cu procente mai mari în sondaje. Ba încă amenință că va face plângere penală. Îl va reclama pe Iohannis la Parchet pentru că a acordat substantivul guvern cu adjectivul corupt. Ce calomnie! Tocmai guvernul acesta care a luptat împotriva corupției și pentru statul de drept! Aproape că nu-ți vine să-ți crezi urechilor. Doamna Dăncilă este cea care rostește aceste cuvinte. Tocmai ea, care nici nu clipea când era ținută în lesa nevăzută a fostului stăpân, vajnic apărător al tuturor pușcăriașilor, actualmente ocupant de celulă răcoroasă, ne vorbește acum despre eroismul în lupta împotriva corupției și despre statul de drept. De parcă în ultimii ani nu s-ar fi întâmplat nimic.
M-am tot întrebat oare ce se ascunde dincolo de masca pe care prim-ministrul, mai exact prima prim-ministru, și-o aplică în fiecare dimineață pe chip. Ce se ascunde dincolo de această persoană implacabilă? Mărturisesc că aș da orice, chiar, vorba poetului, și „o litră de caimac“, doar ca să o văd măcar o dată pe doamna Dăncilă dincolo de straturile groase de fond de ten, fard, rimel și ruj. Adică s-o văd de-adevăratelea. Mă întreb dacă aș surprinde pe chipul ei nocturn măcar o umbră de expresie umană. Pentru că trebuie să mărturisesc că mă sperie imobilitatea aproape neverosimilă a întregii ei ființe. La fel cum mă sperie broșele pe care și le agață de fiecare dată, asemenea unor medalii de onoare. Dar cel mai tare mă șochează când vorbește despre empatie. Președintelui îi lipsește empatia, în vreme ce ei îi prisosește. Generoasă, o revarsă deasupra țării, în zborul elicopterului care o poartă dintr-un loc în altul ca pe o floare rară, care, vezi bine, s-ar ofili în traficul de pe șoselele românești.
Empatia. Ah! Empatia.
Iată un cuvânt care ne-a bântuit pe toți în vara asta. Empatia le-a lipsit operatoarei de la 112, polițiștilor, procurorilor, criminaliștilor, legiștilor. Nu profesionalismul, nu un cadru legal coerent, previzibil, nu proceduri clare, nu corectitudinea, nu cinstea. Nici vorbă de incapacitatea sau frica de a mai acționa după ce loviturile de baros aplicate legilor justiției i-au vulnerabilizat chiar și pe profesioniștii sistemului. În schimb, au curs râuri de empatie prin mai toate studiourile televiziunilor. Până și trioul Vacă-Oacă-Codiță a dovedit că are suficiente resurse. Însă, de departe, cel mai mare campion al empatiei este, bineînțeles, unchiul Cumpănașu. Cățărat pe muntele de empatie, privește acum lumea de sus și, ca un adevărat salvator, a intrat și în cursa prezidențială. Molipsită la rândul ei de empatie, jandarmeria îl păzește ca pe un odor de mare preț.
În schimb, președintele, useriștii, haștagiștii sunt cu totul lipsiți de această calitate esențială. Dar mai cu seamă useriștii. Nimic nu-l irită mai tare pe pesedistul autentic decât acest soi nou apărut, spre marea lui uimire, în viața politică: „Sunt niște oportuniști care se cațără cu scara pe niște evenimente emoționale din România, gen Colectiv, Caracal, mai știu eu ce 10 augusturi și prostii de genul ăsta. Ăștia nu au la activ nicio realizare, niciun spirit democratic, sunt decât (sic!) niște oportuniști și se bazează pe votul negativ. Pe rețelele de comunicare și de socializare, pentru că tineretul folosește foarte mult acele rețele, circulă această politică. Noi trebuie să combatem acest lucru. USR și PLUS nu există, ăștia sunt niște himere“1, a perorat un pesedist oarecare în fața colegilor săi indignați.
„Colectiv, Caracal, mai știu eu ce 10 augusturi și prostii de genul acesta.“ Iată cum i-a ieșit pesedistului empatia pe gură! Cine credea că măcar acum, în al doisprezecelea ceas, când sunt cu un pas în groapă, își vor pune câteva întrebări sau măcar se vor abține ipocrit de la asemenea declarații s-a înșelat. Cantitatea enormă de empatie care li se varsă în sânge la astfel de întâlniri de partid le ia mințile. Acesta este spiritul partidului, care se distribuie uniform în fiecare dintre membrii săi, indiferent cine e acela.
Acest specimen politic care ne-a umilit, ne-a jefuit, ne-a împrăștiat în toată lumea trebuie să dispară. Pentru că, dacă nu dispare el, vom dispărea noi. De aceea responsabilitatea celorlalte forțe politice, fie că sunt de la USR-PLUS sau PNL, este uriașă. Suntem aproape de finalul unui meci pe care, dacă nu-l vom câștiga acum, nu știu dacă vom mai avea vreodată șansa să-l jucăm. Partidele care au câștigat de fapt alegerile din 26 mai sunt datoare să facă echipă pentru România, dincolo de bâlbe, orgolii, exagerări sau micimi omenești. Fiindcă acum chiar au putere. O putere ce le-a fost dată de toți aceia care vreme de doi ani și mai bine au ieșit în stradă și care i-au votat pe 26 mai. Soluțiile politice pe termen scurt (moțiune, posibila intrare la guvernare, anticipate) sau pe termen lung sunt acum în mâinile lor. Nu trebuie decât să le aleagă împreună pe cele mai bune. Nu din empatie, ci din datorie. //
1. Cristian Andrei, Derapaje în cascadă și teoria conspirației în discursurile liderilor PSD chiar în prezența premierului Viorica Dăncilă, romania.europalibera.org, 31 august 2019.
