De același autor
Judecătorii Risantea Găgescu și Damian Dolache joacă acum roluri diferite, dar sunt din același film. Prin achitarea Marianei Rarinca ei nu au făcut altceva decât să preia ștafeta de la rinocerii justiției comuniste, trași pe linie moartă, condamnați, marginalizați, dar dornici de revanșă, și să ducă în numele lor, dar și în interes propriu, un război cu magistrații care au determinat o schimbare revoluționară în justiție.
„Dacă prin operaţiunea DNA şi SRI de destructurare a rețelei Bârsan şi prin cele ce vor urma Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va deveni un loc în care sentinţele aranjate vor deveni excepţia, şi nu regula, SISTEMUL va primi o lovitură grea.
Pentru că marea majoritate a operaţiunilor de fraudare a statului pot fi oprite la instanţa supremă. Şi dacă un lanţ întreg de funcţionari corupţi conspiră pentru a devaliza bugetul prin intermediul unor contracte acordate unei companii private, cu care vor împărţi prada, întreaga operaţiune poate fi blocată printr-un proces care va ajunge în final la Înalta Curte.
Dacă judecătorul care va da sentinţa refuză să intre în reţeaua de influenţă pe care se bazează SISTEMUL, toată maşinaţiunea eşuează. Dacă ultimul bastion al justiţiei nu cade, nici statul român nu va mai cădea.
Imaginaţi-vă ce ar fi însemnat pentru bugetul României ca nici una dintre miile, zecile de mii de cereri ilegale de returnare de TVA să nu fi reuşit! Ce resurse am fi salvat dacă, de fiecare dată când a avut loc o licitaţie pe bani publici aranjată, cei ce au contestat-o corect ar fi avut câştig de cauză, licitaţia ar fi fost reluată, iar contractul ar fi fost adjudecat de cei ce au cerut cel mai mic preţ!
Miza intrării Înaltei Curţi în tabăra celor ce servesc cu adevărat interesul naţional este crucială. Fără plasa de siguranţă pe care această instituţie a asigurat-o de multe ori infractorilor, SISTEMUL îşi va pierde enorm din putere. De ce?
Pentru că, indiferent cât de sofisticată şi bine camuflată este o operaţiune de corupţie, ea tot va lăsa în urmă o dâră de infracţiuni. Pentru a exista continuitate, pentru ca pionii reţelei să îndrăznească să facă şi a doua oară ceea ce le-a ieşit prima dată, SISTEMUL trebuie să asigure permanent securizarea judiciară a operaţiunilor. Adică blocarea în justiţie a demersurilor care pot duce la condamnarea membrilor săi.
Fără această verigă va fi compromisă nu doar o anumită operaţiune, cât mai ales toate cele viitoare. Pentru că în clipa în care apar condamnările apare şi frica în interiorul SISTEMULUI. Dacă ultima verigă pe lanţul justiţiei, instanţa supremă, este şubredă, ea le va şubrezi şi pe celelalte de pe traseul complicităţilor. Teama pionilor că în cazul unui eşec ei vor ajunge după gratii compromite baza piramidei infracţionale. Şi, implicit, supravieţuirea SISTEMULUI.
Pentru a înţelege cât de dificil este războiul cu această structură este suficient să ne uităm la oricare dintre cazurile în care s-a reuşit demontarea unui segment al reţelei. Amploarea ramificaţiilor SISTEMULUI, forţa instituţiilor în care sunt plantate capilarele sale – complici sau rude – este uluitoare.
În timp ce soţia judecătorului Florin Costiniu este Viorica Costiniu, fosta preşedintă a Asociaţiei Magistraţilor din România, soţul judecătoarei Gabriela Bârsan este Corneliu Bârsan, judecătorul român de la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Iar Claudia Silinescu Gherbovan, avocata pusă oficial sub acuzare pentru cumpărare de influenţă în ancheta care o vizează şi pe Gabriela Bârsan, este nepoata lui Tudor Silinescu, fost adjunct al şefului Serviciului de Informaţii Externe.
Tot acest păienjeniş de conexiuni demonstrează cât de bine cunosc importanţa Înaltei Curţi şi oamenii SISTEMULUI. Aşa se explică şi lupta pe viaţă şi pe moarte care se duce pentru influenţarea numirilor la această instanţă.
Atât timp cât SISTEMUL controlează numirile, ieşirile, chiar şi cele în zornăit de cătuşe, devin aproape irelevante, iar victoriile procurorilor anticorupţie nu înclină balanţa de putere în favoarea oamenilor integri. Două, trei arestări, cum a fost în cazul reţelei Voicu-Costiniu, aduc două, trei luni de teamă şi inhibiţie. După care lucrurile revin la normal în clipa în care cei scoşi pe tuşă sunt înlocuiţi tot de oamenii SISTEMULUI.“
Am scris rândurile de mai sus în urmă cu patru ani, în editorialul „Instanţa supremă, sub scutul anti-SISTEM“. În 2011, ieșirea Înaltei Curți de Casaţie şi Justiţie de sub dominația unei longevive dinastii de magistrați corupți era doar un vis frumos. O speranță firavă căreia i se contrapuneau nenumărate dovezi că adâncimea putreziciunii din cea mai importantă instanță din țară va zădărnici orice încercare de a o transforma într-o redută a dreptății.
O speranță care a fost însă confirmată cu supra-măsură! Această performanță se întoarce acum împotriva celor ce au făcut-o posibilă. Atacurile împotriva Liviei Stanciu sunt consecința modului în care ea și câțiva parteneri din alte instituții ale statului au reușit să reseteze relația „intangibililor“ cu justiția și să o aducă în parametrii normalității: nimeni nu trebuie să fie mai presus de lege!
Anihilarea reţelei Voicu-Costiniu, în 2010, fusese primul semnal convingător că a început un asalt menit să distrugă complicitățile foarte profitabile dintre politicieni, magistraţi şi infractori. Nu a fost deloc o întâmplare că grupul mafiot arestat avea capete de pod la vârful unui partid (PSD), la vârful justiţiei (Înalta Curte) şi că lucra pentru oameni de afaceri care se îmbogățiseră jefuind bani publici.
Căderea rețelei judecătoarei Gabriela Bârsan, un an mai târziu, a venit ca o confirmare că destructurarea grupului condus de Voicu și Costiniu nu a fost un accident. Gabriela Bârsan și încă o judecătoare de la Înalta Curte au fost trimise anul trecut în judecată sub acuzația că au încercat să ajute un om de afaceri în procesele pe care le avea cu statul. Prețul cerut: bijuterii şi vacanţe de lux.
Ancheta a avut însă consecințe mult mai ample: nu mai puţin de 12 judecători şi-au cerut retragerea din magistratură. Doi dintre ei, Anton Pandrea și Corina Corbu, sunt judecați pentru că le-au avertizat pe Gabriela Bârsan și Iuliana Pușoiu că sunt urmărite.
Operațiunea de curățire a instanței supreme nu s-a oprit aici. Judecătoarea Georgeta Barbălată a fost acuzată că îşi petrecea vacanţele împreună cu liderul mafiei vietnameze şi urmărită penal pentru că îi avertiza că sunt urmăriţi chiar pe cei cărora le semna mandatele de interceptare.
Maria David, tot de la Înalta Curte, a fost condamnată pentru că a primit 200.000 de euro de la un om de afaceri pentru a interveni la o altă instanţă pentru a fi achitat. Lidia Bărbulescu, fost preşedinte interimar al instanţei supreme, a scăpat cu pensionarea după ce a fost audiată doar ca martor în dosarul reţelei Gabrielei Bârsan.
Astăzi, când asistăm la coalizarea împotriva președintei Înaltei Curți, Livia Stanciu, a tuturor politicienilor care se tem că în curând ar putea ajunge ei în închisoare din cauza afacerilor de corupție în care sunt implicați sau pentru că încearcă să-i protejeze pe alți corupți (tandemul Tăriceanu-Șova), este esențial să ne amintim două lucruri:
Primul – condamnările de răsunet ale unor mari mafioți din politică, afaceri, magistratură, servicii de informații și armată nu ar fi fost posibile fără epurarea corupților din Înalta Curte. Al doilea – alianțele politice anti-justițiare, determinate de groaza că seria de condamnări amintite mai sus va continua, au clone și în justiție: alianțele magistraților corupți, scoși din sistem sau încă activi.
Cârdăşiile penale dintre magistrații corupți sau care se bucură de sprijin politic din umbră sunt cele care au făcut din justiţia mafiotă și vulnerabilă la presiuni politice principalul inamic al societăţii româneşti. Aceste cârdășii au fost reactivate pentru a porni o contraofensivă împotriva nucleului justițiar.
Cum a ajuns Maria David, judecătoarea condamnată la patru ani de închisoare, la Înalta Curte, în 2008? Simplu. După un interviu cu Lidia Bărbulescu, şefa de atunci a CSM. Care este cea mai simplă metodă să umpli justiţia de mafioţi? Lasă alţi mafioţi să facă promovările.
Ce alternativă are o judecătoare precum Risantea Găgescu, eroina Antenei 3, pentru a promova la Înalta Curte, după ce a fost respinsă în urma unui interviu cu Livia Stanciu? Una singură. Să pună umărul la schimbarea actualei președinte al instanței supreme. Este o coincidență, oare, faptul că Risantea Găgescu a scris o carte alături de doi magistrați cu asocieri în dosarul de corupție Voicu-Costiniu?
Doar în aceeași măsură în care este o coincidență faptul că judecătoarea Corina Corbu, judecată pentru că le-a avertizat pe colegele ei de la Înalta Curte, Gabriela Bârsan şi Iuliana Puşoiu, că le sunt ascultate telefoanele, a fost secretar general al CSM în perioada când Consiliul era condus de tandemul Lupaşcu-Bărbulescu.
Corina Corbu a făcut ceea ce făcea şi CSM-ul pe atunci: ţinea spatele judecătorilor cu probleme. Aceasta era şi misiunea reală a organismului care ar fi trebuit să promoveze în primul rând standarde profesionale şi morale mai înalte în rândurile magistraţilor.
Pericolul nu vine însă de la judecători precum Risantea Găgescu și Damian Dolache, ci de la politicienii care îi folosesc pentru a scăpa de presiunea luptei anticorupție. Dacă vor reuși să facă masă critică și să dubleze atacul mediatic purtat de trusturile media ale marilor corupți cu schimbări legislative, tot ce a fost câștigat în ultimii ani în justiție va fi pus sub un mare semn de întrebare.
Articol preluat din romanialibera.ro
