De același autor
Asa suna stirea de sambata, 11 martie 2006, transmisa de toate agentiile. Milosevici a fost un om cunoscut. Avea la activ patru razboaie (Slovenia 1991, Croatia ‘91-’95, Bosnia ‘92-’95 si Kosovo ‘98-’99) si era primul sef de stat judecat de Tribunalul de la Haga. De obicei, la moartea unui fost presedinte, serviciile de protocol elaboreaza mesaje de condoleante si regret. Acum n-a prea fost cazul. Declaratii oficiale au existat, dar singura urma de regret a fost legata de faptul ca Milosevici a evitat verdictul justitiei, care urma sa fie pronuntat in iunie, la cinci ani dupa inceperea procesului. Sutele de martori de la Haga, cele 3 milioane de refugiati, sutele de mii de raniti si deposedati n-au avut satisfactia sa-l vada pedepsit pe initiatorul razboaielor. Nici rudele celor 250.000 de morti, cazuti in actiuni militare si paramilitare, in lagare de concentrare sau asasinati pur si simplu. Diplomatul Richard Holbrooke, eminenta Acordului Tripartit de la Dayton, avea sa rezume situatia: “Justice was carried, but in a weird way”. (Vezi titlul.)
Arhitectul Serbiei Mari
Slobodan Milosevici a intrat pe scena mondiala pe 24 aprilie 1987, cand a incitat minoritatea sarba din Kosovo la “rezistenta” impotriva etnicilor albanezi. Pe atunci era seful comunistilor din Serbia, cea mai mare republica a statului iugoslav, creat in 1919 si consolidat de Tito. Chestiunea e complicata, dar fapt e ca, de atunci, viata din Kosovo n-a mai fost aceeasi. Interventia lui Milosevici exploata o linie ce evoluase mai ales dupa moartea maresalului - nationalismul. Un fenomen greu de evitat intr-un stat federal cu sase republici (Serbia, Croatia, Bosnia, Slovenia, Macedonia, Muntenegru) si doua regiuni autonome (Voivodina si Kosovo). Multe minoritati, multe confesiuni, multa frustrare. Dupa Tito, conducerea Iugoslaviei s-a efectuat in colectiv, prin rotatie, ocazie cu care suprematia traditionala a Serbiei a fost deseori contestata. Pe fondul caderii comunismului, secesiunea republicilor mici parea singura solutie de eliminare a hegemoniei Belgradului.
Milosevici avea sa se dovedeasca insa foarte abil in a-si dejuca adversarii. Retorica nationalista ii adusese functia de presedinte al Serbiei, iar acum se ingrijea ca aceasta sa fie cat mai mare. A inarmat deci comunitatile de sarbi din afara Serbiei si a pus celelalte republici in situatia sa aleaga - ori raman in cadrul Iugoslaviei, ori lupta cu sarbii! Slovenia si Croatia au riscat. Slovenia si-a castigat libertatea dupa 10 zile de cvasi-razboi! Croatia insa, care voia si o parte din Bosnia, a intrat in razboi cu Serbia, care voia acelasi lucru. Statul bosniac, un complicat mozaic etnic, predominant musulman, s-a organizat cu greu pentru luptele cu armata federale iugoslave, cu fortelor croate si armata sarbilor bosniaci (finantata si utilata tot de Belgrad). S-a recurs la atacuri militare, epurare etnica, tortura, lagare de concentrare, masacrarea civililor. In umbra - papusarul Milosevici, devenit intre timp presedintele “micii” Iugoslavii (Serbia si Muntenegru). Marionete - Milan Babici, seful sarbilor din Croatia, sau Radko Mladici, generalul sarb transferat la Sarajevo in fruntea armatei sarbilor bosniaci condusi politic de Radovan Karadzici. Pentru ei, nationalismul sarb insemna o Serbie Mare, sub mantia lui Slobodan.
Argumentele fortei
Trei ani, Milosevici fost cel mai vizitat sef de stat. Serii de negociatori UE si ONU (Cyrus Vance, David Owen, Lordul Carrington, Warren Christopher s.a.) au propus zeci de planuri de pace, etapizari, retrageri de trupe, corectari de granite, schimburi de teritorii si populatii. Toate partile acceptau, mai putin Milosevici! Impotenta diplomatica a fost corectata de-abia cand presedintele Clinton a trimis un emisar cu imputerniciri speciale. Richard Holbrooke i-a pus lui Milosevici cartile pe masa: “Faceti pace sau intervenim militar!”. Slobodan a inteles apropoul si Acordul de la Dayton a fost semnat rapid. Dar presedintele iugoslav a continuat. Episodul Kosovo din 1998-’99 a trebuit sa fie intrerupt prin aceleasi metode de mana forte.
In final, Serbia era slabita de efortul militar si sanctiunile internationale. Economia devenise fieful gruparilor mafiote, utilate cu bani negri, arme furate si militari recalificati. Inflatie astronomica, nivel de trai microscopic. Simtindu-se amenintat, Milosevici a convocat alegeri in 2000, a incercat sa le falsifice, dar demonstratiile populare l-au rasturnat. Peste un an era trimis pachet la Haga.
Mostenirea inutila
In 1989, la o privire din avion, Iugoslavia parea cea mai indreptatita sa vizeze integrarea europeana. Economie partial de piata, liberalism cultural, traditii antisovietice etc. Razboaiele au declasat-o. Cauzele sunt multe, dar deciziile au stat in mina unui singur om. Cel care a sarit sambata de pe talerul justitiei. Aliatul sau, Milan Babici, si adversarul sau, Ibrahim Rugova, au parasit si ei scena, iar Mladici si Karadzici se ascund prin paduri. Unii se tem de revitalizarea nationalismului sarbesc. Ma indoiesc. Pentru sarbi, efectele regimului Milosevici au fost mai putin decat nule.
