Grupul de la Cotroceni

 In a sa  Istorie a ideilor politice, Eveline Pisier scrie ca Herodot a intocmit o clasificare a regimurilor politice care a devenit celebra (in Istorii III) si a ramas pertinenta. Astfel, un regim oligarhic este cel in care conduce o minoritate, formata din cetateni considerati "superiori" prin nastere, avere, competenta religioasa sau militara, iar un regim democratic este cel in care conduce majoritatea, formata din poporul de tarani, de mestesugari, de comercianti, de marinari.

 Avem o democratie condusa de un marinar atacata de un un regim oligarhic. Asta era pana ieri. Dupa scandalul "biletului" se intelege ca avem, de fapt, doua oligarhii care se lupta pentru suprematie: cea cultivata de Calin Popescu Tariceanu si cea din jurul lui Traian Basescu. Oare? Nu cumva termenul de oligarhie a ajuns sa fie utilizat abuziv de catre adevaratii oligarhi? Contraatacul premierului Tariceanu, sustinut pe flancuri de Dan Voiculescu, de o armata de analisti si gazetari mobilizata in vremuri de razboi, a cautat sa scoata la lumina grupurile de interese din jurul Cotroceniului asociate cu oligarhia:  Golden Blitz (Besciu, Vulpescu, Bittner, Cocos-Udrea) Euroconstruct (Besciu, Umbrarescu, Casuneanu) si ALRO (Stolojan).

Adeptii discursului nivelator-egalizator si-au atins, partial, scopul: Basescu vorbeste? Oligarhi sunt peste tot, inclusiv in ograda sa. A rezultat, in urma unei campanii fara precedent, ca Basescu a castigat timp si puncte aruncand primul piatra, ca a furat startul in competitia de demascare a intereselor urmarite de marii oligarhi, camuflandu-si propria oligarhie. Am asistat la o prima coalizare intre trusturile lui Sorin Ovidiu Vantu si Dan Voiculescu, care s-au intrecut si, uneori, si-au dat mana in a demonstra ca premierul Tariceanu ar fi victima oligarhilor de la Cotroceni. Nimic mai fals. 

 El insusi prizonierul unui oligharh, Calin Popescu Tariceanu a cautat sa iasa de sub tirul acuzator al sefului statului prin lovituri de bumerang:  "Tin sa-l anunt public ca nu voi accepta subordonarea guvernului intereselor sale si ale oligarhiei de care s-a inconjurat la Cotroceni". Anterior, Traian Basescu facuse public biletul in care Tariceanu il ruga sa vorbeasca la Parchet in legatura cu dosarul Rompetrol, insotit de urmatoarea traducere: "semnificatia cardului era ca domnul prim-ministru imi propunea un parteneriat. Dar un parteneriat, din pacate, cu oligarhiile noastre, la doar cateva luni dupa ce in campanie si eu, si el am vorbit despre oligarhiile PSD".

 Scandalul "biletului" s-a incheiat cu o concluzie eronata: Traian Basescu si Calin Popescu Tariceanu se bat in oligarhii. Fiecare cu a lui. Exista insa diferente fundamentale intre gruparile care graviteaza in jurul celor doua centre de putere. In jurul Cotrocenilor putem suspecta, cel mult, aparitia unor grupuri de afaceristi dispusi oricand sa ciuguleasca avantaje de pe urma simplei asocieri cu imaginea presedintelui. Nu putem exclude ca insusi Traian Basescu le acorda o atentie speciala si executa diligente in favoarea lor, uneori discret (cazul  ALRO), alteori in mod public (cazul Euroconstruct). Grupurile de la Cotroceni sunt insa departe de a forma un regim oligarhic, definit ca la carte, precum cel inchegat in jurul guvernului. "Oligarhilor" lui Basescu le lipsesc parghiile de putere necesare.

Dupa model rusesc, oligarhia nu poate fi gandita decat sistemic. Conectati la fonduri publice si la resursa energetica, Hodorkovski, Abramovici sau Berezovski au sprijinit puterea politica si au cautat sa controleze media. Oligarhia are tendinta de a-si crea structuri suprastatale si nu poate functiona in absenta unui control strict al justitiei. Ecuatia simpla a oligarhiei include in mod obligatoriu: infiltrarea politica, controlul media, accesul privilegiat la resurse energetice si imblanzirea justitiei. In România, doar Dinu Patriciu (PNL) si Dan Voiculescu (PC) se pot lauda ca se apropie de modelul oligarhic veritabil. Oligarhia lor pune in pericol statul de drept si ameninta mari principii democratice, pe cand presupusa oligarhie de la Cotroceni se limiteaza la afaceristi cu ambitii financiare relative, dar fara pretentii hegemonice. Nu stim, desigur, daca nu cumva se viseaza si ei oligarhi, insa astazi abia daca depasesc statutul de mici baroni locali.