De același autor
Raportul de monitorizare pe justiţie este vital pentru România, ca reper indispensabil într-o ţară fără repere. În lipsa lui, România are slabe şanse să ajungă un stat de drept funcţional.
Cu rare excepţii, liderii politici de la PSD, PD-L sau PNL, până şi Traian Băsescu, vor să scape de monitorizarea Comisiei Europene. Unii o spun pe faţă, alţii în gând. Dar cu toţii îşi doresc intens, dacă nu o justiţie subordonată total, măcar una docilă, când se ocupă de învârtelile lor mari sau mici. E o vocaţie politică, un talent românesc. Totul poate fi, la o adică, învârtit: caltaboşi, fregate, rafinării, Loganuri, resurse naturale, Marea Neagră, Ziua Tineretului, termopane, arme de vânătoare. Iar învârteala – sublim cuvânt - e arta de a ameţi lumea din jurul tău în aşa hal încât, într-un final, să rămâi cu banii. Numai că a te învârti eficient presupune a nu fi monitorizat de UE.
Raportul pe justiţie dat publicităţii la 22 iulie nu e nici mai bun, nici mai prost decât altele. Doar tonul politic pare mai îndulcit, verbele sună mai moale. Parlamentul, de pildă, nu este acuzat de-a dreptul că blochează sau frânează anchete. În documentul politic al Raportului se menţionează doar că „este important ca parlamentul să îşi arate angajamentul deplin în ce priveşte continuarea combaterii corupţiei la nivel înalt“.
În varianta iniţială a documentului politic scăpată în presă se arată că „Dorinţa de reformă nu este reflectată de angajamentul fără echivoc în clasa politică. În special parlamentul pare încă să ezite şi nu ia întotdeauna deciziile necesare susţinerii eforturilor Executivului pentru reformarea justiţiei şi lupta împotriva corupţiei“.
Veţi observa că există o uriaşă diferenţă între prima variantă a textului şi a doua. Tonul s-a înmuiat ca urmare a lobby-ului românesc la Bruxelles. Desigur, stilistica, duritatea termenilor utilizaţi în documentul politic au o anumită relevanţă ca semnal extern. Dar nu sunt esenţiale.
Esenţial rămâne documentul tehnic care însoţeşte fiecare Raport de ţară. E un text sec şi precis, o radiografie calitativă şi cantitativă întocmită de experţi. Pe baza lui se negociază apoi frazele documentului politic în Colegiul Comisarilor. Rezultatul final reprezintă, desigur, un compromis politic.
Cine va avea curiozitatea să arunce un ochi în documentul tehnic care acompaniază documentul politic (ambele accesibile pe site-ul www.just.ro) va constata că parlamentul nu scapă de critici, în ciuda formulei elegante care i-a făcut fericiţi pe mulţi parlamentari români. În documentul tehnic se arată că „procedurile parlamentare s-au dovedit a fi lungi“ în cazul marilor dosare care aşteptau aviz de începere a urmăririi penale. Ca să fie mai convingători, experţii europeni au calculat şi au pus pe hârtie: „cele patru cazuri în care parlamentul şi-a dat avizul pentru începerea urmăririi penale au durat 4 luni, 7 luni, 7 luni, respectiv 10 luni“.
Comentând Raportul de ţară, Traian Băsescu declara pe 23 iulie că parlamentul iese prost şi din cauza unor politicieni ca Adrian Năstase: „Este evident că blocarea dosarului său în parlament este unul dintre elementele care aruncă o lumină foarte proastă pe Parlamentul României ca instituţie. Şi cred, în mod sincer, că a venit momentul ca domnul Adrian Năstase să înţeleagă că deasupra persoanei dânsului se află interesul naţional. Iar eu, dacă vreţi să fiu foarte sincer, cred că Adrian Năstase nu are o problemă dacă se duce în faţa procurorilor. Am convingerea că Adrian Năstase este curat ca lacrima. El nu îşi dă seama că este curat şi fuge din faţa procurorilor“.
Fostul premier PSD i-a răspuns pe blog, a doua zi, că numele său nu apare în Raportul de ţară: „Nu există referiri la mine în ceea ce Comisia a publicat miercuri. Comisia nu a vrut să fie complice cu Băsescu în campania electorală. De aceea, Traian Băsescu a spus, în direct, ceea ce ar fi vrut EL să scrie în Raportul de ţară, indiferent de ceea ce ar trebui să fie interesul naţional. În Raport nu există niciun reproş la adresa mea cu privire la blocarea justiţiei“.
Adrian Năstase are dreptate doar pe jumătate. Numele său nu apare în documentul politic, dar experţii europeni urmăresc cu atenţie cazul său în documentul tehnic. Aici se arată că: „În două cazuri a fost refuzat avizul pentru începerea urmăririi penale. În unul dintre aceste cazuri, parlamentarul a demisionat, permiţând astfel începerea urmăririi penale, dar celălalt caz (referitor la un fost prim-ministru) a rămas efectiv blocat“.
În primul caz, experţii europeni se referă la Miron Mitrea, iar al doilea îl indică în mod clar pe Adrian Năstase. Iar blocajul e opera lui. Raportul tehnic se referă în detaliu şi la cazul Copos, experţii declarându-se uluiţi că în trei ani, de când dosarul său a ajuns în instanţă, judecătorii n-au citit măcar actul de acuzare.
Altfel spus, documentul politic şi documentul tehnic trebuie citite împreună. Formulele diplomatice utilizate în primul document au o valoare relativă. Important e documentul tehnic, evaluarea detaliată a sistemului. De acolo aflăm cum stăm şi ce mai avem de făcut. Cei care minimalizează importanţa Raportului, vorbesc de inutilitatea lui sau se declară dezamăgiţi de compromisul politic ignoră un lucru esenţial: în lipsa monitorizării, reformele din justiţie s-ar opri a doua zi.
România e incapabilă să administreze singură instituţiile pe care se sprijină democraţia: justiţie, parlament, presă. Ele, cele trei mari instituţii, nu concură astăzi la întărirea statului de drept, ci s-au transformat, ele însele, în stat în stat. Pentru România, este vital Raportul de monitorizare pe justiţie, ca reper indispensabil într-o ţară fără repere. În lipsa lui, România are slabe şanse să ajungă un stat de drept funcţional. Elita politică va prefera întotdeauna să menţină o aparenţă de stat de drept, să se învârtească într-o democraţie trucată.
Politicienii români, cu excepţia Monicăi Macovei, nu au interiorizat valorile democratice pe care le urmăreşte Bruxellesul prin monitorizarea justiţiei din România. Nu au asimilat în sânge nevoia de reforme în justiţie, ci acţionează populist. Acum un an, cu toţii credeau că monitorizarea justiţiei e ceva ruşinos pentru o ţară care a intrat în UE din 2007, că România e tratată ca un membru de mâna a doua şi că pata trebuie îndepărtată rapid de pe obrazul patriei. Acum, doar Mircea Geoană şi liberalii mai gândesc aşa cu voce tare.
În urmă cu un an, în 12 august 2008, Traian Băsescu organiza la Cotroceni o întâlnire cu toate partidele politice. Atunci, cu toţii şi-au stabilit ca obiectiv politic ridicarea monitorizării până în iulie 2009. Nu doar că n-a fost ridicată, dar ea va continua şi în 2010. Tot acum un an, ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, căuta să-l înlocuiască pe Daniel Morar din fruntea DNA, deşi Comisia îi lăuda anchetele. Azi, Predoiu se împăunează cu succesele celor de la DNA, dar ar rade instituţia fără să clipească, dacă şeful statului i-o va cere.
Dovadă că Traian Băsescu nu are repere reformiste clare: l-a păstrat pe maleabilul Cătălin Predoiu în fruntea Justiţiei. La presiunea externă, Predoiu l-a menţinut pe Daniel Morar la şefia DNA, dar imaginaţi-vă o Românie scăpată de sub ochiul vigilent al Bruxellesului. Ar mai proteja cineva independenţa DNA?
Traian Băsescu, la fel ca alţi politicieni, ştie că, fără monitorizare, justiţia poate fi îmblânzită. În cazul Monica Iacob Ridzi, DNA şi-a dovedit din nou independenţa, cerând urmărirea penală în cazul unui ministru foarte apropiat de Elena Băsescu, mezina preşedintelui.
Oare şeful statului şi-l doreşte cu adevărat pe unul ca Morar în fruntea procurorilor anticorupţie sau preferă unul ca Predoiu, executantul perfect? Cei doi reprezintă două lumi cu valori diferite. Băsescu ezită între cele două lumi, dar fără presiunea externă mă tem că ar alege-o pe cea mai rea.
Inconsecvenţa sa dă de bănuit. Ieri îşi dorea ridicarea monitorizării, azi Traian Băsescu s-a răsucit: „avem nevoie în continuare de mecanismul de cooperare şi verificare“. Chiar dacă nu crede că e soluţia cea mai bună pentru România, şeful statului şi PD-L trebuie încurajaţi, în mod pragmatic, sau chiar obligaţi să rămână de partea celor care îşi doresc reforme reale şi ireversibile în justiţie.
PSD se pronunţă explicit împotriva lor, pentru că aici găsim marii suspecţi, inamicii justiţiei. La vârf, Mircea Geoană mimează respectul faţă de Raportul de ţară, însă voci importante din PSD, ca Adrian Severin sau Victor Ponta, atacă frontal Comisia Europeană, satisfăcând astfel interesele penalilor din partid.
„Ei vorbesc despre nişte lucruri, sunt nişte funcţionari acolo care scriu. Noi trăim în România şi ştim care e justiţia din România. O să citiţi Raportul şi o să credeţi că se vorbeşte despre altă ţară.
N-are nici o valoare, este zero pentru justiţia din România.“ (Victor Ponta, 20 iulie)
„El [Raportul] nu ajută cu nimic la rezolvarea problemelor României, el vrea doar să pună România la marginea Europei, cu consecinţe foarte limpezi: vom intra mai greu în spaţiul Schengen, vom intra mai greu în spaţiul euro, vom primi mai greu fonduri şi vom obţine mai greu funcţii de importanţă.“ (Adrian Severin, 22 iulie)
Traian Băsescu nu poate fi convins să creadă în reforma justiţiei ca într-o Biblie, dar pare singurul lider capabil să garanteze respectarea unor angajamente, odată luate faţă de Bruxelles. Fie şi sub presiunea externă, e bine că şeful statului spune azi public că monitorizarea pe justiţie trebuie să continue, deşi până ieri era hotărât să scape de monitorizarea Comisiei Europene.
Acest tip de administrare externă rămâne singura salvare reală şi o speranţă că România nu va cădea iarăşi într-o epocă de tip Năstase, cu reţele de corupţie generalizată care subminează statul de drept. Adversarii experţilor de la Bruxelles sunt inamicii progresului României. //
