Razboiul speciilor

Dan Tapalaga 04.09.2013

De același autor

Un amic povesteste cum, in timpul genocidului impotriva maidanezilor de acum vreo zece ani, se ocupa prin Drumul Taberei cu niste afaceri care implicau cataratul pe blocuri. De acolo, de sus, a vazut cum trupele de hingheri dezlantuiti s-au ciocnit o vreme cu armatele de pensionari, partizani ai maidanezilor, pana cand, intr-o buna zi, patrupezii au disparut subit de pe campul de lupta. Parca intrasera in pamant. Disparitia lor i-a nedumerit pe hingheri si a calmat ca prin farmec plutoanele de partizani.

Concomitent, amicul meu lua nota, din varful blocului, de aparitia a unor haite de caini pe acoperis. Asa ceva nu mai vazuse niciodata. Partizanii i-au salvat din calea agresorului aplicand tactica stramoseasca a retragerii in munti, adaptata putin la vremurile noi. Au carat in spate maidanezii in varful acestor munti urbani, scapandu-i astfel de la moarte sigura.

A fost ultima confruntare sangeroasa dintre om si caine din Capitala. Maidanezii s-au obisnuit treptat cu orasul, cucerind pe nesimtite teritorii vaste: parcari, apartamente de bloc, mall-uri, curti, locuri de joaca, sedii de firme, participand activ sau ca spectatori la toate evenimentele publice, de la mitinguri la competitii sportive. S-au mai intamplat si mici accidente, de exemplu sa intre din greseala pe pista unei curse de masini (de parca oamenii nu fac asta), dar pana la urma neprevazutul e farmecul oricarei convietuiri.

Imagini cu exemplare asteptand cuminti culoarea verde la semafor sunt deja istorie. Specia a evoluat, azi stie chiar sa ia troleul cateva statii. Numai stra-stra-stra-stra bunicii lor alergau bezmetici pe strazi cautandu-si stapanul, dar asta se intampla demult, pe vremea cand Ceausescu demolase cartiere intregi de case pentru a ridica blocuri (care, culmea, avea sa-i salveze mai tarziu). Astazi, locuiesc confortabil in ele trezind cu latratul lor vecinii de scara.

Nimic iesit din comun sa-i vezi azi cu limba scoasa de atata asteptare in statia de autobuz. Doar cifre tot mai ingrijoratoare cu oameni muscati sau omorati de-a dreptul i-au pus uneori si pentru scurta vreme intr-o lumina proasta. In rest, lumea oamenilor a trebuit sa-i trateze de la egal la egal. Asociatiile de protectie a animalelor au desavarsit aceasta lucrare printr-o intensa activitate culturala.

Strainii aflati in vizita la noi se mira tare cand vad haite de caini in libertate prin orase si citesc in asta un semn de salbaticie umana. S-a intamplat mai demult ca un turist japonez sa moara, fiind muscat de un maidanez in plin centrul Capitalei. Maidanezul gasit vinovat de uciderea strainului a fost smuls din mainile gloatei de barbari care era sa-l linseze si adoptat de o familie cumsecade de nemti. Poate mai traieste si azi, i-au spus Boschito.

Foste glorii de cinema, tineri oengisti cu inima mare, politicieni cu inima de caine, maidanezi reincarnati in om au latrat continuu la bestiile cu doua picioare, adica la noi ceilalti, facandu-ne sa ne simtim o specie inferioara. Bine organizati in asociatii, ne-au tot explicat ca pornirile noastre criminale si cruzimea manifestata impotriva unor suflete exact ca noi dar fara aparare nu fac cinste speciei umane. Ca din cauza asta nu meritam sa fim numiti oameni.

Am aflat in toti acesti ani ca maidanezul este un fel de om care nu poate vorbi, in rest se bucura, ofteaza, se enerveaza si lacrimeaza la fel ca noi toti. Sigur ca mai face uneori pipi si caca pe strazi sau prin parcuri, dar ce, n-ati vazut oameni iesind din birt stropind primul pom intalnit in cale sau vomitand in mijlocul trotuarului? Normal ca se mai pierde cu firea uneori, musca oameni, mai ucide din greseala, dar oare noi nu ne batem, nu ne casapim intre noi aiurea?

Deseori m-am simtit vinovat cand a trebuit sa o rup la fuga, seara tarziu, prin parcarea de sub podul de pe Barbu Vacarescu unde-mi las uneori masina, pentru a ajunge la portiera inaintea haitei, convins fiind ca nu arat suficienta simpatie fata de egalii mei. Am trait si mici scene de groaza, tropaind langa portiera cu cheia in mana, nerabdator sa dispar in masina daca se poate fara un maidanez atasat de fund.

M-am bucurat ca am scapat, mereu, la limita, dar stiam de la amicii mei de la protectia animalelor ca nu se poate ca maidanezii sa se fi enervat din senin, daca nu cumva i-am provocat. Este posibil sa se fi repezit din cauza ca ti-e frica, mi s-a mai spus. Cainii simt adrenalina generata de frica si asta-i scoate din minti la fel de tare ca mirosul de betivi sau transpiratia imbacsita din uniforme. Si iarasi m-am simtit putin vinovat, rusinat chiar de lasitatea mea. Recunosc ca am o mica trauma din copilarie, cand m-a muscat un caine de arcada. Chiar si azi pastrez o mica cicatrice pe spranceana dreapta. De atunci, fug si de pechinezi. Practic, din urechi imi curg valuri de adrenalina cand aud cel mai mic latrat.

Asta nu m-a impiedicat sa adopt un maidanez superb, mai incapatanat ca un catar. A refuzat zile in sir sa plece din fata casei desi l-am gonit cat am putut. Am cedat dupa o saptamana, macinat de sentimentul ca ma port ca un animal cu bietul caine. M-a invins si s-a instalat cu arme si bagaje in curtea unde avea lase in dar in urmatorii doi ani 14 pui. Nu va grabiti sa ma acuzati ca n-am sterilizat-o.

Mi-am zis ca, la urma urmei, traieste izolata intr-o curte si iese la plimbare doar sub supraveghere stricta. Adevarul-adevarat este cel expus mai sus: cainii, in special maidanezii, sunt exact ca noi, oamenii. Se indragostesc si iubesc cu aceeasi pasiune. Cand a intrat in calduri, nimic nu a mai stat in calea un mascul instalat saptamani in sir in fata portii. A asteptat-o cu rabdare si a incercat totul pentru a se vedea macar cateva clipe in intimitate cu iubita lui, ceea ce s-a si intamplat intr-o seara. Din neatentie, am scapat-o din curte. A doua oara la fel, a treia nu va mai fi pentru ca avem deja programare la medic.

Dar adevarata revolutie de eliberare a cainilor de sub tirania oamenilor s-a produs anul trecut, cand Curtea Constitutionala a abolit practic euthanasierea, stabilind ca in cazul uciderii Maidanezului de catre Om se incalca legea fundamentala. Practic, cu decizia asta maidanezii au intrat in randul oamenilor, capatand drepturi depline. Mi-am spus atunci ca mai e putin si o sa vina vremea cand maidanezii vor capata drepturi de proprietate asupra teritoriului luat in stapanire si, poate, va trebui candva sa pun curtea si pe numele cainelui adoptiv. Intre timp, are si o fiica, singura pastrata din cei 14 copii (nu stiu sigur daca e corect politic sa le zic pui, acum, dupa decizia Curtii de anul trecut).

Moartea lui Ionut, copilul de 4 ani sfasiat de caini acum doua zile in Bucuresti, ar trebui sa ne trezeasca  pe toti la realitate. Nu, cainii nu sunt oameni. Nu, nu suntem egali, nu avem de-a face cu suflete la fel ca ale oamenilor doar pentru ca instinctul pur animalic al supravieturii i-a invatat sa astepte la semafor sau in statii de autobuz. Nu, nu sunt scutiti de masura radicala a starpirii cand numarul lor ne ameninta viata, siguranta si linistea. Cine moare de mila lor sa-i ia acasa, sa-i sterilizeze sau sa-i pazeasca de masculii rabdatori si foarte eficienti (daca pot).

Unii oameni pretind ca se sacrifica de dragul maidanezilor, dar ii adopta numai pentru a-i arunca inapoi in strada. Acestia pot fi considerati animale. Unele asociatii specializate in asa zisa protectie a animalelor se comporta mai rau ca fiarele cand simt mirosul banilor. Starilizarea a devenit, si ea, o buna afacere. Castrarea unui maidanez poate ajunge cat o operatie de hernie la om.

Unii politicienii si activisti, care fac tot posibilul pentru a bloca orice tentativa de a civiliza jungla oraselor, prelungind la infinit acest absurd razboi al speciilor, se comporta inuman in goana lor bezmetica dupa voturi. Opriti, va rog, prin orice mijloace, acest delir care nu ne face cinste ca specie.

M-am cam saturat sa ma simt mereu vinovat ca sunt biet om speriat in fata unei haite de caini gata sa ma sfasie in orice clipa.

Articol publicat si pe site-ul hotnews.ro.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22