De același autor
Vrei sa compromiti azi pe cineva? Acuza-l ca-i securist, acoperit, ofiter, omul serviciilor, ca executa ordin pe unitate etc. Politicieni, jurnalisti sau o parte din public s-au obisnuit sa arunce cu aceasta acuzatie ca sa-si darame adversarul sau cand cauta sa-si discrediteze interlocutorul. Scopul final este sa demonstreze ca omul nu e liber, ca nu actioneaza/scrie de capul lui ci gesticuleaza papusat de altii, ca lucreaza la comanda. Este una din cele mai lase si, culmea, securiste metode de a submina credibilitatea cuiva.
Acuzatia nu poate fi dovedita dar, odata lansata, cel acuzat nu se poate apara. Orice ar spune va pluti mereu o umbra de indoiala care, odata strecurata sub piele, se intinde ca raia si, in timp, lucreaza. Singura varianta este un proces in justitie si despagubiri civile.
Victor Ponta, Traian Basescu, Elena Udrea, Ion Cristoiu, B1 TV, Antena 3, Mircea Badea, Mihai Gadea, Sebastian Ghita, Cosmin Gusa si in general tot ce e mai putred astazi in spatiul public utilizeaza aceasta arma pentru a convinge publicul ca exista o conspiratie a serviciilor impotriva lor.
De notat grotescul situatiei. Adica tocmai postul unui securist dovedit, ca Dan Voiculescu, unii ca Ponta sau Basescu, amandoi cu niste semne de intrebare legitime in propriul CV, unul ca Ghita care a avut contracte cu SRI in timp ce era in comisia de control al serviciului, ii acuza pe altii de ceva ce lesne li se poate imputa chiar lor.
Cand li se usuca gura si nu le mai ajunge scuipatul, politicieni asupra carora exista indicii ca au colaborat cu serviciile se acuza unii pe altii de securism. Asta se cheama sa actionezi securistic pana la capat, cu maxim tupeu: pune in carca altora ceva ce ti s-ar putea imputa chiar tie.
Cam asta s-a intamplat si luni seara, la B1 TV, dezlantuit din senin impotriva lui Mugur Isarescu pe motiv ca a lucrat pentru securistatea lui Ceausescu. Acuzatia e veche insa ea pare resapata dintr-un singur motiv: pentru a-i da satisfactie lui Victor Ponta. Premierul se teme ca locul sau va fi luat de cineva din BNR plus ca Isarescu i-a torpilat Codul Fiscal, suficiente motive sa atace furibund.
Din nou trebuie subliniat scopul manipulator al acuzatiei. Nu aflarea adevarului pare sa-i fi macinat pe autorii mizeriei ventilate la TV. Nu mai putea dormi Oancea noaptea, care a lucrat 18 ani pentru Voiculescu, din cauza ca Isarescu e securist. Guvernatorul BNR trebuia improscat, tarat in noroi, murdarit cu ceva. A nu se intelege gresit: trecutul lui Isarescu are umbrele lui, dar impunerea temei in mod artificial are stricta legatura cu evenimentele politice tot mai precipitate din subteranele PSD. In treacat fie spus, in aceste zile se duce o lupta crancena pentru debarcarea premierului Ponta.
Implicarea lui Mugur Isarescu in delegitimarea unui proiect cheie al Guvernului, cum este Codul Fiscal, l-a scos din minti pe Victor Ponta. Premierul arunca mai nou cu acuzatia de securism in oricine ii sta in cale, o posibila trauma de pe vremea cand Traian Basescu l-a acuzat ca a lucrat ca ofiter SIE pe vremea cand era procuror. Oricat de siguri am fi ca a spus adevarul, trebuie spus ca nici fostul sef al statului n-a produs vreo dovada. I-a convins insa pe multi, prin simplu fapt ca a lansat acuzatia de la inaltimea functiei de presedinte, ca stie ce spune.
Acest efect spera sa-l obtina si Ponta cand sugereaza ca unii jurnalisti sunt ofiteri acoperiti. Numai ca nu-l prea ajuta reputatia de mitoman. Acuzatia de acoperit/securist/ omul serviciilor este ultima reduta in care se piteste azi, de regula, un mare ticalos. A spune, de pilda, despre niste jurnalisti onesti ca actioneaza la comanda serviciilor, deci ca nu apara interesul public ci executa comenzi, nu reprezinta altceva decat o ticalosie si un jalnic atac sub centura.
Exista si categoria celor care au inceput sa vada peste tot securisti, se simt urmariti si aud voci. Printre ei se numara cei din categoria Mircea Badea, cu ochii mereu bulbucati si vena umflata pe gat. Dupa decizia instantei de a rejudeca dosarul Rarinca, Badea a scris pe blog: ”Ti-ai dracului de Securisti! Nu se mai poate trai in tara asta. Este o atmosfera pestilentiala. Anii 50 au fost o gluma infantila. Pur si simplu nu se mai poate trai. Securitatea de pe vremea lui Ceausescu? Ha,ha,ha! Niste naivi imberbi. Romania este abia acum, oficial, tara Securitatii! Este odios!”.
In acest caz, vorbim tot de un act de tip securist: discreditarea justitiei prin incercarea de a convinge publicul ca judecatorii si procurorii nu actioneaza independent. Ati recunoscut, desigur, teoria tuturor penalilor si a avocatilor lor din presa: Tot, dar absolut tot ce se intampla in justitie nu are legatura cu legea, cu ancheta, cu actul de judecata ci tine de vointa oculta a serviciilor.
Manipularea consta in repetitia acestei acuzatii imposibil de dovedit sau de negat pana cand ea incepe ca capete valoarea de adevar prin simpla ei reluare la nesfarsit. Este, daca vreti, din manualul de manipulare: o minciuna repetata la nesfarsit tinde sa devina adevar. Calomniaza, calomniaza, ca tot ramane ceva.
Apoi, pentru amatorii de teorii conspirationiste, Romania a devenit raiul pe pamant. Acuzatia de securism aruncata de-a valma se sprijina totusi pe farame de adevar. Cu totii am constatat de vreo doi ani o tot mai mare implicare a serviciilor in viata publica, a fost tema centrala a companiei de anul trecut iar Serviciul Roman de Informatii joaca un rol determinant in lupta anti-coruptie pe care tine sa-l sublinieze de cate ori are ocazia. In plus, unii jurnalisti au pus umarul la decredibilizarea breslei pretinzand public ca au lucrat pentru servicii. Asadar, publicul are unele motive reale de ingrijorare.
Insa una este sa elucubrezi pe tema serviciilor care conduc lumea, intreaga justitie si ne controleaza viata, alta sa pui in discutie puterea tot mai mare pe care acestea incearca sa si-o ia in Romania. Expansiunea serviciilor este o realitate care poate fi discutata cu calm, cu fapte si argumente pe masa, nu cu acuzatii aiuritoare. Nu vad totusi legatura intre securistii de azi si cei de pe vremea lui Ceausescu, intre un serviciu integrat si apreciat de partenerii occidentali - cu toate derapajele lui - si fostul aparat represiv.
S-a produs intre timp la o rasturnare ciudata de paradigma. Romania a trait, in urma cu mai bine de zece ani, febra deconspirarilor de adevarati securisti. A fost o vreme cand presa "lingea" dosarele CNSAS, cum ironic se exprima pe atunci fostul premier Adrian Nastase la adresa ziaristilor care cautau sa dezgroape retelistica subterana de complicitati dintre ofiteri, colaboratori si oamenii papusati de acestia plasati in functii cheie din sistem. In paranteza fie spus, Nastase insusi era consiliat de fosti securisti, unul mai slinos decat altul.
Acestia erau si au ramas pana azi una din franele majore ale Romaniei, sursa de coruptie si rau. Astazi, asistam la o butaforie sinistra: tocmai cei care se lupta pe bune cu raul si coruptia sunt denuntati ca securisti de catre unii care au tinut ani de zile Romania in loc. Este ultima lor incercare disperata de a tine Romania trucata, rasturnata, intoarsa cu susul in jos.
Comentarii 16
corneliu - 08-28-2015
A-l compara pe Traian Basescu cu Ponta, Badea si Ghita sau a compara B1tv cu Antena 3 este dupa mine fie o lipsa de discernamant fie o ura viscerala impotriva Elenei Udrea fie pur si simplu o lipsa de recunostinta pentru tot ce a facut bine , in conditii cumplit de grele ,Traian Basescu, lucruri de care profitati acum si dvs dle Tapalaga.Cred ca ar trebui sa va fie rusine dle Tapalaga ca stricati tot ce ati scris corect pana acum.
RăspundeCorneliu C - 08-26-2015
Cu ocazia scoaterii de sub urmarirea penala a dlor Dinu Pescariu si Claudiu Florica, as dori sa adresez dlui jurnalist de dreapta anticomunist-reformista Dan Tapalaga rugamintea de a transmite doamnei Codruta cele mai calde felicitari cu ocazia victoriei depline a anticoruptiei in Romania, aceasta desigur cand reuseste sa o prinda la o tigara, intr-un moment de respiro cand Domnul Maresal Gaby Oprea ii ordona subordonatei Sale un scurt pe loc repaos. Si rog un interviu acordat doamnei Pora de catre cei doi eroi achitati. Cu Dumnezeu inainte si la dreapta!
Răspundeflocibaci - 08-25-2015
esti prost,sugei matu lu gadea mai fiboracii.
RăspundeLiviu din Timisoara - 08-25-2015
Domnu Tapalaga, ilustrul nostru ardelean ... totul e manipulare, mai mult ori mai putin discreta sau responsabila. Ieri, de pilda, articolul colegei Melania era pe prima pagina dar ...fiindca tema era destul de delicata, iar comentariile destul de acide, a fost mutat. Q.E.D.
RăspundeFibonacci - 08-23-2015
Ader intru-totul la acest comenatriu ! Si as mai aduga ceva. Obiectivul ziarist DT ar sari cu lopata si la cel care ar indrazni sa vorbeasca de rau sibienii, sau sasii, sau casele, sau doamnele trecute binisor de dupa amiaza vietii, dar care se dau zvapaiate. Si asta ca nu cumva sa se ajunga la! Adica UNDEVA !
RăspundeCorneliu C - 08-23-2015
Domnule Popescu, seriozitatea este ocupata de guignolii solemni de la gds si de tztuzterii lor. Nu pot sa-mi permit sa fiu ca dvoastra.
RăspundeVicentio B. - 08-23-2015
QUOUSQUE TANDEM ABUTERE CANTILIA PETITIA NOSTRA ? ( CICERO). O TEMA extrem, extrem de delicata/responsabila tratata cu tapaluga. Cred ca primul avantaj pentru Dan Tapalaga se va regasi in eventuala incercare a acestuia de al contacta telefonic pe Guvernatorul BNR, situatie in care Secretariatul va raspunde serviabil: > da Dle. Tapalaga, va facem imediat legatura ! < dupa care cred ca NIMENI nu poate garanta de securitatea PRIVATA a convorbirii. Vrei sa compromiti azi pe cineva ? Dece AZI, sistemul functioneaza bine merci de UN SFERT DE SECOL !. A folosi tema in sine pentru a induce opinia acida, respectiv a califica pe Ex- Presedintele Basescu in aceiasi categorie cu PLAGIATORUL DOVEDIT NATIONAL drept > tot ce e mai putred astazi in spatiul public < certifica REA CREDINTA, cat cuprinde notiunea in sine. Eu ma intreb: dece cei acuzati, daca se simt CALOMNIATI, nu recurg la singurele mijloace constitutionale, adica JUSTITIA ? P.S. Apropo Dle. Tapalaga ati compus personal candva un articol, care a generat in perioada imediat urmatoare o imbunatatire, evident in sens prioritar moral, macar cu UN CENTIMETRU spre un senss sensneaparat pozitiv /util pentru cei care il numiti, invariabil, PUBLIC ?
RăspundeVicentio B. - 08-21-2015
QUOUSQUE TANDEM ABUTERE CANTILIA PETITIA NOSTRA ? ( CICERO). O TEMA extrem, extrem de delicata/responsabila tratata cu tapaluga. Cred ca primul avantaj pentru Dan Tapalaga se va regasi in eventuala incercare a acestuia de al contacta telefonic pe Guvernatorul BNR, situatie in care Secretariatul va raspunde serviabil: > da Dle. Tapalaga, va facem imediat legatura ! < dupa care cred ca NIMENI nu poate garanta de securitatea PRIVATA a convorbirii. Vrei sa compromiti azi pe cineva ? Dece AZI, sistemul functioneaza bine merci de UN SFERT DE SECOL !. A folosi tema in sine pentru a induce opinia acida, respectiv a califica pe Ex- Presedintele Basescu in aceiasi categorie cu PLAGIATORUL DOVEDIT NATIONAL drept > tot ce e mai putred astazi in spatiul public < certifica REA CREDINTA, cat cuprinde notiunea in sine. Eu ma intreb: dece cei acuzati, daca se simt CALOMNIATI, nu recurg la singurele mijloace constitutionale, adica JUSTITIA ? P.S. Apropo Dle. Tapalaga ati compus personal candva un articol, care a generat in perioada imediat urmatoare o imbunatatire, evident in sens prioritar moral, macar cu UN CENTIMETRU spre un senss sensneaparat pozitiv /util pentru cei care il numiti, invariabil, PUBLIC ?
RăspundeBASCA - 08-21-2015
B1 era tribuna gedesistilor,ziaristi liberi(cred) si bine informati,care aruncau cu mortiere peste gard spre haznaua 3 si Rtv in incercarea de a anihila obuzele de mare calibru zvarlite de acestea in piata publica.Ghita a anulat riposta trimitand o trupa de rangeri fara arme,dar dotati cu teancuri de verzisori,arma cu care nu pierzi niciodata.A mai castigat o reduta,o noua gura de foc.Cand pica Ponta sau e legat patronu, programul se schimba ca de aia-i televiziune,sa vie in intampinarea evenimentelor,oameni noi stiri noi.Ratingul se face cu sange si noroi,vorba poetului.
RăspundeGheorghe Popescu - 08-20-2015
Chiar daca nu-ti place wisky-ul ci tuica, ar trebui totusi sa inveti sa scrii un cuvint inainte sa-l folosesti. Sa pocesti cuvinte nu arata ca esti smecher, arata ca esti prost. Si ar mai trebui sa te abtii sa scrii cind esti beat.
RăspundeGheorghe Popescu - 08-20-2015
Din cite inteleg eu din articol, toasu Tapalaga nu contesta ca a fi securist e un lucru rusinos si belicos, toasu doreste doar sa schimbe directia degetului aratator, din Tapalaga, Ene-Doghiroiu, Pora in Ponta, Basescu, Antena 3. Ponta e inamicul PNL+ Johannis, Basescu trebuie darimat ca vorbeste prea mult (si-I ia fata sasului) iar Antena 3 e dusmanul gazetaresc, toasu Tapalaga. Care ar fi deci motivele sa ii categorisim pe toti astia securisti si nu pe voi, naimiti sa dati din gura ca si Antena 3, doar ca vrei dumneata? Care-I deosebirea intre stilul dumitale invectiv si plin de fiere, comparat cu cel al lui Gidea sau al lui Badea? Te consideri cumva intelectual, sau diferenta sta in cantitateea de muschi? Sper sa nu provoci si dumneata vreun motociclist la o partida de box. Bade, esti penibil! Vezi sa nu ti se strepezeasca dintii de atita matraguna.
RăspundeLiviu din Timisoara - 08-20-2015
Ce ar fi fost de asteptat intr-o tara socialista din Europa, unde cultul personalitatii ar fi putut ajunge sa concureze Coreea de Nord , cu cel mai mare procentaj de intelectuali aserviti, asemeni celui de delatori ? Fiecare si-a servit portia de rahat, unii cu lingurita ...altii cu polonicul. Ii adaugam pe cei care au cerut supliment ! Uite, de ex. sa citim versurile lui C.V.Tudor ...care dupa 90, ca un lash, s-a apucat sa ia in mana stindardul nationalismului romanesc, compromitandu-l. Cel putin Paunescu a avut verticalitatea sa nu fie penibil ... sa-si nege trecutul. Stiu individ care lupta cu sarg in toamna lui 89 sa ocupe postul de secretar de partid pe centru universitar, care mai apoi ...era mare anticomunist. Asa incat, domnu Tapalaga, chiar cam pute tot.
RăspundeMarius Nicolescu - 08-19-2015
Domnule Tapalaga, va rog frumos sa ma lamuriti: domnul Oancea, care a lucrat 18 ani la Voiculescu este patronul B1 tv, sau fratele Paunescu? Nu stiu. Intreb si eu asa...ca un baiat de provincie.
RăspundeVictor - 08-19-2015
Si-n opinia dvs. D-le Tapalaga numai dacă am dovezi pot afirma despre X că este ofițer acoperit? Asta ar însemna că sunt printre cei câțiva ce l-au recrutat și /sau instruit pe respectivul căci dacă ar fi așa de ușor să afli cine lucrează "acoperit " ar mai putea fi numit acoperit? Cât despre Isărescu, pe când un articol despre trecutul lui și ce merite are de a fost menținut pe această funcție așa de mult timp? Aș menționa aici cum a ținut artificial jos cursul dolarului înainte de alegerile din noiembrie 1996 și cum după aproape s-a dublat. ...
RăspundeCorneliu C - 08-19-2015
Traian Basescu putred? Cu semne de intrebare in CV? B1tv putred? Domnu Dan, domnu Tapalaga, domnu jurnalist de dreapta, ce se intampla domnule? Ca ma ia ameteala la lingurica cand citesc compunerea dvoastra. Pai si reforma anticomunista si anticorupta a statului? Procesul comunismului? Cel mai stralucit deceniu ptr alte coordonate istorice din istoria Romaniei? Cum ramane cu ele? Alaturi de cine scotea capul pe chepengul garajului comeseana dvoastra, Doamna Mandela? Pe vremea aceea nu simteati nici un miros de putreziciune de nicaieri? Nici dvoastra, nici comeseana dvoastra? Ciudat. Acuma ca stati pe langa domnul viticultor Isarescu, sigur aveti narile libere? Sa nu va treziti mai incolo iar cu un damf de putreziciune in nari. Ia sa trageti niste aroma de viziky pe nas, va desfundati dvoastra bine si inspirati adanc. Nu de alta, dar sa nu mai aveti surprize surprize din acestea cu walking dead seria 6. Taxele si impozitele mele va saluta in fanta orizontala de sub nas pe dvoastra si pe sefii dvoastra trecuti, actuali si viitori. Tchussi!
RăspundeCorneliu C - 08-19-2015
Traian Basescu putred? Cu semne de intrebare in CV? B1tv putred? Domnu Dan, domnu Tapalaga, domnu jurnalist de dreapta, ce se intampla domnule? Ca ma ia ameteala la lingurica cand citesc compunerea dvoastra. Pai si reforma anticomunista si anticorupta a statului? Procesul comunismului? Cel mai stralucit deceniu ptr alte coordonate istorice din istoria Romaniei? Cum ramane cu ele? Alaturi de cine scotea capul pe chepengul garajului comeseana dvoastra, Doamna Mandela? Pe vremea aceea nu simteati nici un miros de putreziciune de nicaieri? Nici dvoastra, nici comeseana dvoastra? Ciudat. Acuma ca stati pe langa domnul viticultor Isarescu, sigur aveti narile libere? Sa nu va treziti mai incolo iar cu un damf de putreziciune in nari. Ia sa trageti niste aroma de viziky pe nas, va desfundati dvoastra bine si inspirati adanc. Nu de alta, dar sa nu mai aveti surprize surprize din acestea cu walking dead seria 6. Taxele si impozitele mele va saluta in fanta orizontala de sub nas pe dvoastra si pe sefii dvoastra trecuti, actuali si viitori. Tchussi!
Răspunde