Tăcerea justiţiei

Dan Tapalaga 02.07.2013

De același autor

Guvernul Ponta şi majoritatea USL sunt pe punctul de a opera o serie de modificări legislative de fond, care acordă puterii politice o mai mare influenţă asupra carierei şi activităţii magistraţilor, dar, spre deosebire de alţi ani, când orice tentativă similară era întâmpinatăcu proteste, acum sistemul a rămas inert.

Ministerul Justiţiei a pus în dezbatere pu­blică, la sfârşitul săptămânii trecute, un proiect de ordin al ministrului prin care se înfiinţează Comisia pentru analizarea se­sizărilor formulate în ma­teria răspunderii dis­ciplinare a judecătorilor şi procurorilor. Comisia ar urma să aibă trei membri, judecători sau procurori, desemnaţi de ministrul Jus­tiţiei. Rolul comisiei este să analizeze sesizările, să for­muleze propuneri mi­nistrului Justiţiei, care se adresează mai departe Ins­pecţiei Judiciare.

Când ministrul Justiţiei a devenit titular al acţiunii disciplinare, în noiembrie 2009, magistraţii din toată ţara s-au revoltat, pe bună dreptate. Guvernul Boc, la pro­pu­ne­rea ministrului Justiţiei de atunci, Cătălin Predoiu, modificase legea astfel încât acţiunea disciplinară împotriva magis­tra­ţilor să poată fi pornită nu doar de co­mi­siile de disciplină din cadrul Inspecţiei Ju­diciare, ci şi de ministru, şi de pre­şe­dintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în cazul judecătorilor, şi de procurorul ge­neral, în cazul procurorilor.

În urmă cu doi ani, magistraţii au anunţat că se impun „proteste radicale“, dacă mi­nisterul insistă cu acest proiect. În opinia lor, propunerea „afectează independenţa ac­tului de justiţie“ şi „încalcă principiul separării puterilor în stat“, lăsând po­si­bilitatea şicanării magistraţilor. Adunările generale ale magistraţilor de pe lângă ins­tanţele din ţară au respins atunci în bloc ideea ca ministrul Justiţiei, deci un om po­litic, să capete dreptul de a iniţia acţiuni dis­ciplinare, iar CSM s-a opus din răs­pu­teri.

Argumentul principal era, în esenţă, că mi­nistrul Justiţiei este om politic şi că ar putea abuza de dreptul de a porni ac­ţi­u­nea disciplinară împotriva unui judecător sau procuror. Un argument valid. La vre­mea respectivă, ministrul Justiţiei fusese inclus în rândul titularilor acţiunii dis­ci­plinare sub pretextul ineficienţei ins­pec­ţiei CSM. Comisia Europeană critica Ins­pecţia în fiecare raport că nu sancţionează abuzurile ma­gistraţilor. Răspunderea pentru progresele în re­for­marea sistemului judiciar re­venea, în final, gu­ver­nu­lui, însă puterea executivă nu avea pârghii de acţiune în domeniul răspunderii ma­gistraţilor, adică nu pu­tea să intervină în puterea judecătorească.

Guvernul Ponta a preluat arma con­fec­ţio­nată de Guvernul Boc şi a îmbunătăţit-o, înfiinţând o mică inspecţie judiciară la dis­poziţia ministrului Justiţiei. Din spatele unei comisii compuse din magistraţi pe ca­re tot el îi alege, ministrul Justiţiei va pu­tea cere, de acum încolo, sancţionarea unui judecător incomod, invocând „se­sizarea unui cetăţean“. Oricând se găsesc anonimi de bine.

Diferenţa faţă de acum doi ani este pa­si­vitatea sistemului, care nu doar că n-a mai ameninţat cu „proteste radicale“, ci s-a remarcat printr-o lipsă totală de re­acţie. Toate temerile exprimate de ju­de­cători şi procurori în 2011 rămân perfect valabile şi astăzi. Tăcerea justiţiei nu a în­ceput însă de ieri. Trocul numirilor po­li­tice la vârful parchetelor n-a mai scan­da­lizat pe nimeni şi nici n-a mai simţit vre­un magistrat nevoia unor „proteste ra­di­cale“. Au urmat alte agresiuni din partea puterii. Tăcere.

O serie de modificări aduse la Constituţie fie reduc puterea justiţiei, fie sunt de na­tură să o intimideze. De exemplu, a fost in­trodusă expresis verbis doar răs­pun­de­rea magistraţilor, nu şi a altor categorii pro­fesionale. Tot lor, magistraţilor, le-a fost dedicat articolul referitor la trans­for­marea parlamentului în organ de anchetă, în faţa căruia oricine are obligaţia de a se prezenta dacă este chemat. Cine a refuzat, în trecut, deplasarea în parlament, dacă nu şefii parchetelor? Cui altcuiva i-a fost destinată această nouă prevedere, dacă nu procurorilor? Nici aceste modificări inac­ceptabile în orice stat democratic, nici altele, cum ar fi scoaterea procurorilor din rândul magistraţilor, n-au generat pro­tes­tele de odinioară. Cel mult au fost în­tâm­pinate cu discrete luări de poziţie pe ho­lu­rile parlamentului, dar nu mai mult.

Pe cât de critici erau în trecut magistraţii, asociaţiile profesionale, CSM sau pro­cu­rorii şefi în faţa unor agresiuni ale puterii politice, pe atât de absenţi sunt astăzi. Pe cât de uşor utilizau cuvântul dictatură sau declanşau revolte când considerau că independenţa justiţiei se afla în pericol, pe atât de greu ridică azi glasul împotriva unor modificări radicale menite a su­bor­dona justiţia puterii politice. Nici ins­ti­tuţiile cheie – DNA, Parchetul General, ANI –, care în trecut deschideau pe bandă rulantă mari dosare cu numele grele, nu mai ajung de câteva luni bune nici măcar la nivelul de secretari de stat. Marea co­rupţie a intrat, parcă, în pământ.

Autismul sistemului se manifestă din nou. Vă mai amintiţi de „revolta ma­gis­tra­ţilor“, declanşată la începutul acestui an, din banalul motiv că un procuror fusese ales în fruntea CSM? Cum de energiile pu­se în mişcare atunci pentru mult mai pu­ţin nu se mai coagulează astăzi pentru mult mai mult, când viitorul magistraţilor se află într-un pericol real, nu închipuit?

Cum s-a ajuns în această situaţie absurdă? Reiau observaţiile făcute în urmă cu şase luni, în timpul revoltei magistraţilor. Aceas­tă putere în stat este formată dintr-o vastă categorie de magistraţi-autişti, mulţi dintre ei profesionişti oneşti, dar, vai, incapabili să observe amploarea pericolului ca justiţia să cadă în mâna politicienilor. Ei sunt manevraţi de grupuri mici, ac­ti­vate de bună-credinţă sau de rea-cre­din­ţă, în numele unor principii sau din opor­tunism şi la comandă politică. Ca­te­goria ma­gistraţilor de bună-credinţă a fost me­reu tăcută. Din acest motiv, când dic­ta­tu­ra puterii politice asupra puterii ju­de­cătoreşti devine un pericol real, nu în­chi­puit sau exagerat, sistemul alege să ta­că.

Tăcerea lor, tăcerea justiţiei anunţă liniş­tea care s-a instalat deja, pentru cine are urechi s-o audă. //

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22