De același autor
Etica in afaceri inseamna a introduce in deciziile de zi cu zi si in strategiile de management si alte norme decat cele impuse de lege. O companie este responsabila social in masura in care tine seama nu doar de interesele actionarilor, ci de interesele tuturor grupurilor afectate de activitatea ei. Ca atare, etica in afaceri este un cost. Etica in afaceri presupune a abate niste resurse de la traseul impus de calculul strict al eficientei economice. Etica in afaceri costa: bani, resurse umane si de timp, expertiza, oportunitati, precum investitii sau dezvoltare. Mai mult, etica in afaceri si forma ei cea mai vizibila, implicarea sociala a companiilor, sunt optiuni nedeterminate de lege. In forma clasica a filantropiei corporatiste, in forma reglementata a donatiei si sponsorizarii ori in forma moderna a programelor de responsabilitate sociala corporatista (RSC) integrate in strategiile de management, implicarea sociala a companiilor a fost multa vreme perceputa drept un cost mai mult sau mai putin necesar, un lux al marilor corporatii.
Implicarea sociala, forma a puterii corporatiste
Pe de o parte, implicarea comunitara a constituit apanajul celor puternici, un semn distinctiv al fortei economice. Astfel, ea a luat chipul generozitatii companiilor prospere. Corporatiile, ca organizatii detinatoare de putere economica si sociala, trebuia sa isi asume nu numai rolul de agenti economici, ci si pe acela de proteguitori ai interesului public, actionand in sprijinul comunitatilor in vecinatatea carora operau. Ca membri instariti ai societatii, marile companii se simteau obligate sa ajute grupurile sociale defavorizate.
Pe de alta parte, in cazul companiilor din domeniile de risc, precum industria tutunului, alimentara, a medicamentelor, a extractiei si prelucrarii petrolului, implicarea comunitara a luat forma convenabila social a strategiilor de management al riscului, fiind considerata o cale eficienta de a preveni si rezolva crizele create de poluare, de produsele daunatoare, de conditiile de lucru improprii.
Pe scurt, pana de curand, etica in afaceri si programele de RSC au fost considerate bijuteria de lux a marilor corporatii.
Responsabilitatea sociala si micile intreprinderi
Fara a mai fi perceputa drept semnul puterii economice, responsabilitatea sociala ia astazi forma civismului corporatist - o modalitate de a crea relatii de afaceri stabile si profitabile pentru toate partile implicate, o modalitate neagresiva, cat mai putin daunatoare de a functiona in preajma comunitatii, o cale prietenoasa de comunicare cu societatea. In aceasta forma, RSC nu este altceva decat o forma moderna, deschisa si flexibila de management. Practicile si programele de responsabilitate sociala devin, astfel, accesibile si tot mai interesante pentru micile intreprinderi din mediul occidental de afaceri.
Intr-un studiu* referitor la practicile de afaceri din micile intreprinderi occidentale, sunt evidentiate cateva trasaturi comune IMM-urilor: distinctia dintre management si actionariat este vaga, angajatii avand roluri multiple; principalele activitati privesc rezolvarea problemelor cotidiene; in micile intreprinderi predomina relatiile si comunicarea informale. De asemenea, relatiile interpersonale joaca aici un rol foarte important. Mai mult, in cazul IMM-urilor se poate vorbi de un grad ridicat de interdependenta in raporturile cu comunitatile; adesea, intreprinderile se implica in viata comunitatii realizand actiuni caritabile. In sfarsit, intreprinderile mici sunt vulnerabile pe piata, fiind supuse presiunii determinate de marile companii carora adesea le furnizeaza produse si servicii.
In aceste conditii, in statele europene occidentale este tot mai mult incurajata adoptarea de catre IMM-uri a practicilor de RSC. Standardele si modelele de responsabilitate sociala sunt promovate ca o solutie la problemele tot mai dificile cu care se confrunta IMM-urile pe piata europeana. Incertitudinea generata de presiunea marilor companii, pozitia instabila pe fostele piete traditionale forteaza micile intreprinderi sa se implice in parteneriate stranse, in relatii cu caracter personal care sa ofere incredere. Se remarca o tendinta a IMM-urilor de a recompensa instabilitatea pe piata cu o sporire a stabilitatii in relatiile interumane, cu angajatii, cu partenerii de afaceri, cu clientii. Implicarea sociala a intreprinderilor mici duce la cresterea reputatiei in comunitate, la imbunatatirea imaginii personale a proprietarului si administratorului, la cresterea increderii in intreprindere, la cresterea loialitatii fata de companie. Toate acestea garanteaza stabilitatea relatiilor cu partenerii de afaceri, cu angajatii si cu comunitatea.
Exista insa si factori care descurajeaza practicile de responsabilitate sociala in IMM-uri (vezi studiul citat): lipsa de cultura manageriala a proprietarilor si administratorilor, conceptia agresiva fata de piata si concurenta a managerilor din IMM-uri, stilul de management paternalist si autoritarist, conservatorismul, refuzul inovatiei in practicile de afaceri.
Mica afacere romaneasca. Diagnostic
Operand intr-un mediu politic ostil si corupt, nascut nefiresc, printr-un transfer de proprietate de la stat catre zona privata, uneori pe cai discutabile moral, rezultat al unor experimente adesea nereusite, precum diferitele forme de privatizare inventate de guverne, capitalul romanesc nu a avut ragazul sa-si creeze o identitate proprie, definita in jurul unor valori, al unor principii de operare pe piata, al unor practici de management. Afacerea romaneasca este lipsita de anvergura si perspectiva, este o afacere care rareori urmareste sa se dezvolte si sa inoveze domeniul in care opereaza, este vulnerabila fata de evolutiile pietei si fata de schimbarile legislative, este o afacere chinuita, facuta din economii de familie, o afacere ce nu aduce pietei investitii semnificative, mentinandu-se cu greu pe linia de plutire si cautand moduri de supravietuire la limita legalitatii.
Mica afacere romaneasca abia izbuteste sa supravietuiasca, nemaiavand resurse sa se dezvolte, necum sa-si puna probleme de identitate. Capitalul romanesc e lipsit de constiinta. Managementul unui astfel de capital e pe masura. Un diagnostic rapid ne arata un management pasiv, insensibil la schimbari din afara, orientat exclusiv catre sine, catre obiective pe termen scurt; un management nedispus sa riste si sa accepte competitia ca pe ceva firesc si dezirabil. Un management inchis, vizand doar interesele proprietarilor sau nici macar pe acestea; un management netransparent si nedornic de comunicare, atat in raporturile cu proprietarii, cat si in relatiile cu consumatorii si cu comunitatea. Un management confuz, in care administratia se confunda cu proprietarul, deci un management neprofesionalizat, care nu pune mare pret pe specialisti, pe dezvoltare personala, pe cunoastere, pe valori profesionale, pe inovatie. Un management conservator, neinteresat de reformarea culturii organizationale si crispat in fata schimbarii. Un management amoral, situat in afara optiunii moral-imoral, indiferent la problemele etice ridicate de procesul de decizie si de raportul dintre companie si grupurile din afara. Un management cvasi-anomic, care vede in lege - adesea, pe buna dreptate - o povara sau o piedica, daca nu chiar un act rauvoitor al statului; un management care constata ca unul dintre cele mai simple moduri de a obtine profit este incalcarea sau eludarea legii, ori ca incalcarea legii nu e intotdeauna sanctionata, parand uneori chiar incurajata de catre administratie si de catre societate. In aceste conditii, se poate vorbi de o asociere puternica intre lipsa de etica si succesul pe o piata in care incertitudinea, neincrederea in autoritati si instabilitatea legislativa par a face parte din regulile jocului.
Desi s-au nascut in culturi de afaceri diferite, desi opereaza in contexte diferite, exista suficiente analogii intre intreprinderile mici romanesti si cele vest-europene. Aceste asemanari pot sta ca argument pentru ideea dupa care responsabilitatea sociala nu mai este doar un atribut al companiilor multinationale, ci, pur si simplu, o conditie elementara a jocului economic intr-o piata deschisa. RSC este o solutie si pentru IMM-urile romanesti.
Rubrica de Etica si comunicare in afaceri este realizata in parteneriat de catre fundatia Forum for International Communications, prin programul CSR-Romania, si Grupul pentru Dialog Social, prin revista 22.
*David Murillo, Josep M. Lozano, SMEs and CSR: An Approach to CSR in their Own Words, in Journal of Business Ethics, septembrie 2006.
