La ce bun o revistă

Revista Contrafort a apărut ca o componentă de rezistență necesară într-un context macro în care lupta pentru identitate națională a basarabenilor forja un anumit tip de literatură, opozabilă istoric, politic și identitar colosului (post)sovietic.

Două cărți apărute recent, în genuri di­fe­rite (proză și poezie) și care se numără printre cele mai semnificative titluri din anul editorial 2013, au ceva în comun. Sunt semnate de scriitori ba­sarabeni tineri, întrucât Liliana Corobca, autoarea lui Kinderland (Cartea Ro­mânească), este născută în 1975, iar debutantul Ion Bu­zu, autorul lui 3ml de Kon­fidor (Casa de Pariuri Li­terare), în 1990.

Nu e aici loc și nici rost pentru o analiză literară a celor două cărți, cu instrumentele spe­cializării de critic și cu marcarea valorii lor artistice, a originalității de formulă și expresie. Ceea ce e important de subliniat este unificarea de câmp literar și de pa­radigmă culturală pe care cărțile celor doi tineri autori o dovedesc, ca și altele apă­rute anterior, ca și altele care vor apărea de acum înainte.

E o unificare culturală prin care frații ba­sa­rabeni, tratați îndeobște cu con­des­cendență pe malurile Dâmboviței de către mitici cu complexe de superioritate, se dovedesc nu numai perfect sincronizați cu cele mai noi tendințe din spațiul ro­mâ­nesc, ci și, uneori, în avangarda artis­ti­cului, cu ceea ce mișcă formele și rupe convențiile literare. Așa ceva era greu de imaginat cu două decenii în urmă, în 1994, când a apărut Contrafort.

Revista tinerilor (pe atunci) Vasile Gârneț, Vitalie Ciobanu, Grigore Chiper și a ce­lor­lalți remarcabili intelectuali basarabeni, datorându-și exis­tența Fundației Cul­tu­rale Române conduse de Augustin Buzura, a fost de la bun început altceva de­cât pot concepe adepții li­teraturii instrumentalizate și ai artei cu mesaj (fie el național ori social). Ea a umplut un gol și a repre­zentat, într-adevăr, un contrafort. O com­ponentă de rezistență necesară într-un con­text macro în care lupta pentru iden­titate națională a basarabenilor forja un anumit tip de literatură, opozabilă istoric, politic și identitar colosului (post)sovietic.

Contrafort a vrut și a reușit să treacă din­colo de această fază, gândind în interiorul unui alt moment cultural, pledând pentru sincronizare și creând astfel cadrul de po­sibilități pentru apariția unei noi generații de scriitori. Ei n-au mai vrut să reia, la ne­sfârșit, modelul bardului național, lu­mi­nând masele și lăcrimând cu ele, prin­zân­du-se în Hora Unirii la momentele im­portante și pupându-se apăsat cu „pa­tri­oți“ precum Corneliu Vadim Tudor. Ei au vrut și au reușit, dacă nu să creeze, cel puțin să motiveze un alt tip de scriitor, profesionalizat și decomplexat, scriind despre temele lui, explorând individual atât matricea comunitară, cât și acea Europă în forma „creierului meu“, cum scrie undeva, frumos și exact, Mircea Căr­tărescu.

Ei au fost, așadar, lovinescieni într-o prelungită și sufocantă fază iorghistă, reeditând bătăliile lui E. Lovinescu pentru autonomia esteticului și specificitatea lite­raturii. Au fost nevoiți să arate că tinerii scrii­tori basarabeni nu sunt pornografi (cum nu fusese nici Arghezi văzut așa de N. Iorga), că tinerii scriitori basarabeni nu sunt drogați plătiți de CIA (cum nu fu­seseră nici studenții bucureșteni hăituiți în iunie 1990), că, în fine, tinerii scriitori basarabeni nu sunt mai puțin patrioți decât alții dacă nu rimează România cu omenia și rus cu dus. Au primit, firește, acuzațiile din setul românismului de o anumită factură: că sunt vânduți, că sunt trădători de țară și neam, că știu limbi străine (nu-i întâmplător!), că dialoghează relaxat cu intelectualii altor spații cul­turale (oare de ce?), că nu poartă bentițe tricolore (aha!) și nu-și vopsesc băncile în roșu, galben și albastru (vedeți?).

Colegii noștri de la Contrafort au rămas intelectuali echilibrați și scriitori pe cont propriu, oferind un model de normalitate ce implică reflexivitate, autoanaliză, lu­ci­di­tate și respingând gândirea cu com­par­timentare categorială și judecata paușală. Propoziția Basarabenii sunt așa și im­pe­rativul Basarabenii trebuie să scrie așa au fost corectate nu prin decret, ci prin însăși realitatea polimorfă a unei literaturi scrise în deplină libertate a gândirii și imaginației, după cum și-a dorit fiecare scriitor. Iar Contrafort a oferit și a apărat acest model de pluralism democratic și de pluralitate literară, creând condițiile pen­tru apariția unei noi generații perfect sin­cronizate, cum spuneam, cu mișcarea de idei din spațiul românesc și din cel larg-european. Simplu spus, înainte de unirea Basarabiei cu România, spațiul cultural ro­mânesc și cel „moldovenesc“ sunt deja uni­ficate; și nu mai evaluăm un scriitor basarabean prin datul său de basarabean, ci prin rezultatul creației sale de scriitor. Iată la ce bun o revistă. Un asemenea efort, o astfel de activitate pe cât de în­delungată, pe atât de dezinteresată – în­seamnă patriotism veritabil.

Un Cuvânt către cititori al lui Vasile Gârneț: „Nu știm dacă Andrei Marga, ex-președintele ICR, un recunoscut om de cultură, și-a dat seama că își trece în palmares o tristă contraperformanță: în­cetarea apariției revistelor de cultură ba­sarabene“.

Punct? //