De același autor
Poeta Nina Cassian a murit la New York pe 14 aprilie. Avea 89 de ani.
Cu Nina Cassian dispare o poetă de vârf și se încheie o epocă. Dacă relevanța textelor poetice e în funcție de talentul autorilor, imponderabil, inclasificabil și nontaxonomic, generația literară din care a făcut parte Nina Cassian este – de mult – un operator de istorie literară și culturală, în sens larg.
E vorba de tinerii intelectuali, majoritatea cu convingeri de stânga în timpul celui de-al doilea război mondial, care ulterior au devenit maturii beneficiari ai epocii realismului socialist și care, mai apoi, au constatat cu amărăciune la ce a dus comunismul visat, susținut și predicat de ei.
Segmentul biografic inițial este unul de entuziasm al internaționalismului utopic-egalitar și de respingere netă a naționalismului ce fascinase generația anterioară, a lui Eliade. Nina Cassian, Geo Dumitrescu, Marin Preda și ceilalți visează nu numai să fie scriitori, ci și să opună o anume gândire unui establishment de dreapta progesiv transformat într-o structură totalitară. Segmentul următor înseamnă acomodarea încă tinerilor autori cu o altă structură totalitară, impunând o nouă gândire unică și pretinzând conformarea la ea. Deși avantajele (ediții, tiraje, premii de stat) sunt consistente, entuziasmul începutului de credință comunistă, deja anemiat în epoca Dej, dispare complet odată cu Epoca de Aur a lui Ceaușescu. De idealurile tinereții revoluționare se va alege praful. Realitatea socială este la antipodul celei pe care foștii tineri visau s-o construiască – iar contribuția lor, fie și simbolică, la instalarea socialismului real le dă coșmaruri, nevroze, traume.
Generația aceasta nu se va mai putea salva decât prin literatură, adică într-un mod complet diferit de cel pe care mizaseră în anii ‘40, când voiau să schimbe o lume cu alta. Lumea „nouă“ îi dezamăgește și, tot mai frecvent, îi oripilează cel puțin în aceeași măsură ca lumea „veche“ împotriva căreia orice tânăr, prin chiar tinerețea lui, avea a protesta. A nu mai putea să schimbi lumea în care trăiești, a nu mai putea, barem, să visezi la așa ceva e o lecție dură pe care această generație a primit-o: nu din sfera ideilor, ci din cea a faptelor și a datelor.
Nemaiputând să schimbe, încă o dată, societatea, scriitorii aceștia s-au refugiat, toți, în a reforma literatura. Arta a primit toată voința de reprezentare și întreaga lor capacitate transformatoare. Poezia românească și romanul autohton sunt marii beneficiari ai dez-iluzionării, ai dez-amăgirii și ai reinvestirii de valori din dreptul acestei generații excepționale. Valorile sociale vor fi apărate, susținute și codificate cultural prin expresivități și specificități. Marile teme vor fi, în marile cărți, scuturate de zgura ideologiei unice și a gândirii după șabloane. Problemele esențiale ale omului, axele existenței umanității dincolo de epoci istorice vor fi repuse acolo unde cenzura și poliția gândirii au creat un interval de maculatură ideologizată.
Nu numai personalitatea scriitorului, ci și umanitatea pe care el visase să o exprime sunt implicate în cărțile, noi, pe care el le scrie. Literatura devine miza, într-o epocă în care artistului autentic îi e tot mai rușine cu deviza. Curajul social, acțiunea politică, sentimentul civic, ardența revoluționară sunt transferate în zona ficțiunii. Numai arta mai poate însemna ceva, într-o societate confiscată de un stat totalitar și încremenită în rutină lozincardă și birocrație monoideologică.
Se înțelege, astfel, mai bine efortul Ninei Cassian de a disloca, cu textele sale, clișeele, prejudecățile; în primă și ultimă instanță, formele. Poeta avea oroare nu de vid, ci de spațiile culturale aglomerate de semne care nu mai semnifică nimic. Poezia trebuie să fie ruptură culturală, joc narcisist, eliberare a limbajului și desfășurare a imaginarului personal. În plin stalinism, Nina Cassian sperie forurile chiar și cu arta sa angajată de partea Partidului. E ceva ce nu se potrivește: autoarea noastră iese prea des și prea încrezătoare din rând, e incontrolabilă chiar și atunci când ne susține Tezele. Limbajul și imagistica, turnura unui text și răsucirea unui vers o trădează. În anii ‘50, Nina Cassian slăvește Partidul, dar literatura sa e pură Avangardă.
Treptat, Partidul iese din tabla ei de valori, pierzându-se, vorba poetului, în zarea eternei dimineți – și Literatura (tot cu majusculă) devine centrală și esențială. Vitalitatea Ninei Cassian a fost, până la sfârșit, una și aceeași cu vitalitatea artistică a textelor sale. Poeta a dat personalitate fiecărui rând, iar rândurile, ele, nu au trădat-o. Au ținut-o în formă și i-au dat o neverosimilă tinerețe. Ca în cazul oricărui scriitor adevărat, se poate spune că nu Nina Cassian a scris poeme și Marin Preda a scris romane – ci poemele Ninei Cassian au creat-o pe adevărata Nina Cassian; și romanele lui Preda l-au născut pe Preda.
Dispare definitiv un poet de vârf? Moare, cu adevărat, un mare scriitor? Textele lor sunt și vor fi atât de vii, încât înclin să cred că nu. //
