De același autor
Evolutia economiei romanesti s-a aflat in ultima perioada sub influenta a doua seturi de factori: unul care, teoretic, incurajeaza schimbari structurale - astfel de factori sunt modificari in preturile relative, o mai buna guvernare datorita diseminarii bunelor practici si privatizarii etc.; si un alt set de de factori, care se refera la corelarea politicilor si la implementarea de noi politici. Printre cele din urma se numara reforma politicii fiscale, continuarea liberalizarii contului de capital si tintirea directa a inflatiei ca nou regim al politicii monetare. O veste buna este ca rating-ul de investment grade obtinut de la Fitch si S&P pentru riscul suveran al Romaniei nu a fost invalidat, in ciuda unui an foarte dificil. Mai mult, convergenta nominala a avansat in raport cu noile tari membre UE. Exista insa tendinte in economia romaneasca care trebuie sa dea de gandit factorilor de decizie; incetinirea considerabila a ritmului dezinflatiei, adancirea continua a deficitelor externe si slabirea drastica a cresterii productiei industriale sunt cele mai importante.
Progoza noastra pentru 2006 este: 3,5-4,5% cresterea PIB-ului; 6,5-7,5% inflatia la finele anului si circa -9% deficitul de cont curent. Aceasta analiza nu este un exercitiu de prognoza, par excellence; ea aduce in atentie o serie de probleme care vor avea probabil impact asupra politicilor economice si asupra rezultatelor acestora in 2006. Totodata, analiza emite cateva opinii asupra provocarilor pe termen mediu.
Socurile pe partea de oferta si dinamica productiei
Productia industriala a crescut cu mult mai putin in 2005 fata de anul anterior; a crescut cu circa 2%, in timp ce PIB a crescut probabil cu aproximativ 4,0 % (Tabelul 1). Partial, aceasta se explica prin impactul inundatiilor. Pe de alta parte, este plauzibil sa sustinem ca industria romaneasca si, mai ales o parte din sectoarele ei, au fost lovite dur de o serie de socuri puternice: aprecierea masiva a monedei nationale, cresterea tarifelor la energie catre nivelele din UE, sistarea ajutoarelor de stat, competitia mai dura pe piata interna, ridicarea barierelor pentru importurile europene de confectii din China (confectiile sunt un bun de export important al Romaniei pe pietele din UE). As adauga aici dificultatile pe care numeroase companii le au in alinierea lor la cerintele acquis-ului comunitar (de exemplu, in domeniul protectiei mediului).
Cresterea salariilor a afectat considerabil competitivitatea productiei romanesti. Calcule care combina impactul aprecierii RON si al cresterii salariilor arata ca rata reala efectiva de schimb (ce se bizuie pe costul unei unitati de forta de munca) a urcat cu peste 30% din noiembrie 2004. Aceasta inseamna ca, cu cat mai mult situatia pietei interne se aliniaza reperelor din UE, cu atat mai dificil este pentru numeroase companii autohtone sa se supuna noilor conditii de piata. Si aceasta s-a vazut in cresterea mai mica a productiei si a PIB-ului.
O intrebare fireasca: a ajuns oare productia industriala la punctul minim, la nivelul cel mai jos la care se petrec modificarile cu toate costurile lor dureroase? Daca punctul minim nu a fost inca atins, se poate sa vedem valori si mai scazute in lunile urmatoare; curba consumului din ultimele luni ale anului, cu influenta ei asupra anumitor sectoare si servicii industriale, poate de aceea induce in eroare. Daca aceasta este situatia, atunci cresterea PIB in 2006 ar putea fi chiar mai mica decat in 2005, si anume sub estimarea de circa 4%. La incetinirea cresterii PIB din anul acesta ar putea contribui aprecierea monedei nationale si noi cresteri la tarifele energiei. Pe de alta parte, daca s-a atins limita inferioara, cresterea productiei industriale poate incepe din nou in 2006, chiar daca aceasta crestere ar fi mai vizibila in a doua parte a anului. O absorbtie mai rapida a socurilor ar ajuta si la imbunatatirea evolutiei PIB, la care ar putea contribui si o recolta mai buna (recolta de anul trecut a scazut cu 12% fata de 2004). Mai multe lucrari de infrastructura ar putea, de asemenea, stimula cresterea PIB-ului
Un semnal de alarma este insa necesar: cresterea productivitatii nu a fost impresionanta in 2005, ceea ce ar trebui sa calmeze un optimism exagerat. Si formarea capitalului (investitiile fixe) nu a crescut suficient pentru a deveni o forta care sa impulsioneze cresterea PIB-ului in locul consumului (Tabelul 1). Toate aceste incertitudini ar plasa cresterea PIB-ului din acest an intre 3,5-4,5%, cu un rezultat spre limita superioara a intervalului daca recolta va fi substantial mai buna decat in 2005.
Pe termen mediu, cresterea economica depinde esentialmente de mersul productivitatii, care, la randul ei, este conditionata de profunzimea schimbarilor structurale (o disciplina financiara mai buna, un management mai bun, mai multe investitii si absorbtia de tehnologie noua etc.). In acest context, este de salutat ca partea alocata pentru cercetare si dezvoltare in bugetul public a urcat la 0,4% din PIB in acest an, fata de 0,27% in 2005; aceasta cifra va urca la 0,7% in 2007. Companiile vor trebui, la randul lor, sa investeasca mai mult in cercetare si dezvoltare, in absorbtia de noi tehnologii.
Deficitele externe
Deficitul comercial a continuat sa se mareasca rapid, crescand cu aproape 40% fata de 2004; el a depasit 10 miliarde de euro in 2005. Extinderea rapida a creditelor bancare si aprecierea leului au jucat un rol important in aceasta privinta. Deficitul de cont curent a atins aproape 6,8 miliarde de euro in 2005, ceea ce reprezinta aproximativ 9,2% din PIB. Deficitele externe sunt rezultatul combinat al unor socuri atat pe parte de oferta, cat si pe cea de cerere; in timp ce socurile pe partea de oferta (cum s-a aratat anterior) au incetinit productia industriala, factorii legati de cerere (intre care creditele bancare, cota unica de impozitare si cresterea salariilor) au determinat marirea consumului.
Explozia creditelor poate fi considerata principalul factor determinant pentru cresterea deficitelor externe. Expansiunea creditelor a avut loc in toate economiile in dezvoltare din spatiul european in ultimii ani. In aceste economii sub-bancarizate ratele profitului sunt exceptionale comparativ cu nivelul mediu din UE si accederea in UE este perceputa ca o garantie pentru ameliorarea in timp a coerentei si performantei politicilor. Aceste motive sunt suficient de puternice ca sa explice proliferarea creditelor bancare si, ca urmare, marirea deficitului comercial si a deficitului de cont curent. Mai mult, contributia mare a creditelor neguvernamentale in largirea deficitelor de cont curent (in Romania, ponderea a atins aproape 90%) face ineficienta abordarea traditionala a FMI pentru reglarea deficitelor externe; diminuarea deficitelor bugetare si chiar acumularea de surplusuri se dovedeste ineficace in conditiile in care are loc liberalizarea contului curent, o preconditie pentru intrarea in UE.
In conditiile in care cresterea PIB-ului si a productiei industriale au incetinit semnificativ anul trecut, se naste intrebarea: sunt deficitele externe sustenabile? De fapt, apare o serie de aspecte legate de adancirea deficitelor externe care trebuie clarificate. Astfel, imbunatatirea mediocra a productivitatii economice din acest an pare sa confirme ingrijorarile pe care le-am exprimat in urma cu cativa ani in legatura cu o problema de competitivitate, mai precis: capacitatea economiei de a face fata aprecierii masive a ratei de schimb datorata fluxului mare de bani trimisi de cei care lucreaza in strainatate si a altor influxuri de capital atrase de intrarea Romaniei in UE (vezi Daniel Daianu, Pariul Romaniei, 2004, p. 210). Se poate argumenta ca deficitele externe nu ar trebui sa ne ingrijoreze, considerand "naturala" cresterea creditelor bancare, iar prezenta capitalului strain in industria bancara se presupune ca asigura incredere fata de persistenta liniilor de creditare. Dar aceste argumente au limitele lor; in economia reala nu exista strazi cu sens unic; iar corectii dureroase sunt inevitabile in momentul in care deficitele depasesc un anumit nivel. Cand se intampla, asemenea corectii implica o depreciere severa a ratei de schimb, care ar putea reaprinde inflatia si ar putea crea presiuni importante in bilanturile bancare. Si sa ne reamintim ca dezinflatia nu este suficient de solida in Romania. Speram totusi ca investitiile sa creasca si tehnologia noua sa imbunatateasca competitivitatea firmelor noastre. Atat timp cat indicatorii de vulnerabilitate a economiei romanesti (tabelul 2) sunt intr-o forma buna, scenariile pesimiste sunt foarte improbabile pe termen scurt.
Dar politicile trebuie sa fie prudente in 2006, ca si in anul urmator. Dupa cum am subliniat, incercarea de a controla deficitul extern prin politica bugetara nu are eficacitate, din moment ce contul de capital este liber, iar creditul bancar anuleaza efectul de evictiune (crowding out). Pe de alta parte, aceasta nu inseamna ca politica bugetara poate fi relaxata. In acest caz functioneaza o eficienta asimetrica a politicilor. Deficitul bugetar in 2006 este si el ilustrat cu un interval de variatie (-0,5, -1,0), deoarece constructia actuala este discutabila (anumite venituri sunt supraevaluate, iar anumite cheltuieli subestimate).
Corectarea politicilor, ce ar fi necesara la un anumit moment, poate deveni destul de dureroasa in asemenea circumstante. Speram totusi ca expansiunea creditului bancar sa scada intr-un viitor nu foarte indepartat si sa ajute Banca Nationala si guvernul sa evite masuri de corectare a dezechilibrelor balantei de plati ce ar putea provoca recesiune economica.
Dezinflatia, politica salariala si finantele publice
Dupa progresul remarcabil din ultimii ani, dezinflatia a avansat putin in 2005: la sfarsitul anului, rata inflatiei a coborat la 8,6%. Desi tendinta dezinflationista a continuat in 2005, ea a fost periclitata de presiuni prociclice; cota unica si cresterile salariale semnificative au marit veniturile personale si ale companiilor intr-un moment in care avantul economiei se baza in mare masura pe cererea interna. Banca Nationala, pentru a descuraja capitalul "fierbinte", a coborat drastic rata dobanzilor, o schimbare ce a indus anumite riscuri, descurajand economisirea si stimuland consumul. Astfel, ratele depozitelor bancare au devenit negative in termeni reali in 2005. In plus, este deja cunoscut rolul major jucat de cresterea tarifelor la energie si a accizelor in incetinirea dezinflatiei.
Tinta inflatiei a fost revizuita de doua ori in 2005: prima data dupa introducerea cotei unice de 16%, iar a doua oara in august 2005, cand socurile mentionate mai sus au facut imposibila atingerea valorii revizuite in prima faza. Derapajul de 1,1% peste tinta revazuta de 7,5 este aproape irelevant, deoarece acopera numai patru luni. BNR s-a confruntat in ultimii ani cu dileme majore; in primul rand vorbim de incercarea de a preveni influxuri majore de capital speculativ (atras de diferentialele ratelor dobanzilor si aprecierea monedei nationale), combinata in acelasi timp cu nevoia de a pastra o politica prudenta care sa nu incurajeze consumul. Un alt compromis a trebuit facut in ce priveste folosirea aprecierii ratei de schimb ca instrument dezinflationist vs. pericolul erodarii competitivitatii productiei romanesti. Ministerul de Finante s-a aflat la randul lui in situatii similare; pe de o parte, trebuie sa practice deficite bugetare scazute (ca sa sprijine dezinflatia), in timp ce imbunatatirea infrastructurii si cresterea fondurilor pentru educatie sunt imperativ necesare; aceasta problema devenind mai complicata prin efectele cotei unice. Aceste dileme si compromisuri vor caracteriza politicile si in anii ce urmeaza.
Pentru tintirea inflatiei adevaratul test va fi acest an. Rezultatele din ultimele patru luni din 2005, cand a fost introdus noul regim, nu sunt concludente. Ar fi fost mai bine sa se amane introducerea tintirii inflatiei tinand cont de caracteristicile nefavorabile ale mecanismului de transmisie monetara intern si de cresterea preturilor administrate. Testul pentru acest an va continua sa fie unul foarte dificil atat timp cat conditiile monetare sunt speciale: aproape jumatate din masa monetara scapa controlului BNR din cauza tranzactiilor denominate in euro si dolari; diferentialele ratelor dobanzilor sunt inca mari; explozia creditelor bancare si liberalizarea contului de capital au erodat capacitatea BNR de a controla lichiditatea. In fapt, Banca Nationala este obligata de aceste circumstante sa urmareasca, sotto voce, si alte obiective pe langa misiunea principala de reducere a inflatiei.
Tinta inflatiei de 5% pentru 2006 este practic imposibil de atins si pietele stiu acest lucru. Se poate argumenta ca o asemenea tinta ar ajuta guvernul sa refuze noi cereri salariale si ar transmite un semnal puternic despre fermitatea politicii BNR; si ca asteptarile dezinflationiste se mentin daca tinta de 5% este pastrata. Dar sunt o serie de contraargumente fata de adoptarea unei tinte de inflatie super ambitioase. Daca aceasta tinta devine putin credibila, pietele nu o vor lua in seama si alte previziuni (ale bancilor comerciale si ale institutiilor financiare internationale) vor fi emise de sectorul corporatist, ce vor avea impact asupra preturilor reale. In fapt, chiar ultimul raport al BNR privind inflatia arata ca probabila o inflatie pe 2006 de aproape 6,6% in scenariul de baza. Aceasta observatie slabeste practic puterea dezinflationista a tintei de 5% pentru acest an, intrucat este normal ca indivizii si companiile sa ia in considerarea valoarea de 6,6% ca previziune BNR. Prognoza noastra plaseaza inflatia in 2006 in intervalul 6,5-7,5%.
Banca Nationala este constienta ca o depasire substantiala a ratei inflatiei pe 2006 este probabila, dar spera sa se apropie de tinta de 4% din 2007. Totusi BNR ar trebui sa ia in considerarea natura complicata a anului accederii in UE, caracterizat prin cheltuieli bugetare mai mari. Chiar daca politica bugetara ar presupune evictiunea (crowding out) a unor cheltuieli private prin incasari mai mari din taxe si impozite, va creste probabil si volumul de cheltuieli publice datorita fondurilor europene si banilor obtinuti din privatizare pentru lucrari de infrastructura. In consecinta, un buget public de cheltuieli mai mare va creste cererea agregata care, daca nu este intampinata de o productie interna adecvata, va afecta dezinflatia si va conduce, ceteris paribus, la deficite externe mai mari. In plus, intensitatea efectului de evictiune este discutabila cand exista o liberalizare aproape totala a contului de capital, iar posibilitatea de creditare este la indemana. Efectul Balassa-Samuelson poate, de asemenea, scaderea inflatiei la 4% in 2007. O posibila crestere a TVA in 2007 ar fi un alt factor negativ pentru dezinflatie. Din aceste motive, BNR trebuie sa fie precauta cand isi pune toate sperantele intr-o rata scazuta a inflatiei in 2007 cu pretul ratarii cu o marja considerabila a tintei pentru acest an. E posibil ca ratarea tintei de inflatie cu o marja larga sa se intample trei ani la rand, iar acest lucru nu va imbunatati credibilitatea. In plus, daca in 2007 ar avea loc alegeri anticipate, s-ar complica si mai mult misiunea BNR de a urmari o tinta scazuta de inflatie in acel an.
Politica salariala
Un element esential in decelerarea inflatiei este controlul salariilor. In acest sens exista doua aspecte importante: primul este cresterea salariala necorelata cu o crestere a productivitatii, care conduce la marirea presiunii inflationiste. Incetinirea productiei industriale sugereaza ca aceasta crestere salariala a depasit rata de crestere a productivitatii muncii. In consecinta, presiunea inflationista este generata si de politica salariala. Un alt aspect important aici este cel al indexarii salariale, care poate afecta tinta de inflatie. De preferinta, indexarea ar trebui sa aiba loc doar o data pe an. In acest sens, BNR este indreptatita sa sustina o astfel de politica pentru a succesul dezinflatiei.
Bugetul public
Executia bugetului public pe 2005 s-a incheiat cu un deficit de 0,8%. Acest deficit s-a datorat in primul rand unor incasari mai mari la TVA si accize, generate de o crestere a consumului si importurilor si cresterii nivelului acccizelor. Deficitul mai mic a fost generat si de rectificarea bugetara operata in 2005, care, din pacate, a implicat o diminuare a cheltuielilor de capital (aceste cheltuieli au scazut de la 3,3% in 2004 la 2,8% din PIB in 2005).
Desi bugetul public pleaca de la o predictie de deficit de -0,5% pe anul 2006, unele dintre premisele care duc la aceasta evaluare sunt discutabile; ma refer in primul rand la cresterea PIB si a inflatiei, estimarea unor cheltuieli (unele cresteri salariale nu au fost bugetate) si la o crestere anticipata a colectarii TVA in particular. De aceea, o rectificare bugetara trebuie sa tina seama de revizuirea acestor premise.
Executia bugetara trebuie sa ramana stricta in 2007 pentru a se continua dezinflatia. Pe de alta parte si nu mai putin important, trebuie crescuta finantarea proiectelor de infrastructura si o atentie deosebita trebuie acordata imbunatatirii capacitatii de absorbtie a fondurilor europene. Bugetul de stat pe 2007 va cunoaste un "soc", asa cum am mentionat anterior, atat la capitolul cheltuieli, cat si la venituri, datorita includerii cofinantarilor pentru fondurile europene. Veniturile din privatizari (care vor alcatui un Fond National de Dezvoltare) se vor adauga fondurilor publice deja in crestere.
Plata contributiei datorata de Romania Uniunii Europene si cofinantarea fondurilor europene vor insuma, potentialmente, 2-2,5% din fondurile bugetare suplimentare. Pentru a evita o crestere majora a deficitului bugetar trebuie ameliorata colectarea taxelor si largita baza de impozitare. Ar putea fi inevitabila cresterea anumitor taxe pentru ca statul sa mentina deficitul bugetar sub -1,5% din PIB in 2007. Daca aceasta crestere va presupune o crestere a cotei TVA (sa zicem, de la 19 la 22%) tinta BNR de a mentine inflatia in jur de 5% in 2007 va primi o lovitura importanta. O crestere a cotei unice pe de alta parte ar reprezenta un cost politic pentru guvern si ar afecta cetatenii cu venituri foarte modeste.
"O politica macroeconomica pentru un buget mai mare" este o tema-cheie pentru guvern si Banca Nationala in anii ce vin; daca nu este formulata si programata corect, cresterea cheltuielilor bugetare poate conduce la cresterea inflatiei si a deficitului extern. Modul in care este alcatuit bugetul va fi deosebit de important in acest sens, pentru ca una este sa cheltuiesti mai multi bani pe cresteri salariale (necorelate cu dinamica productivitatii), si cu totul altceva este sa investesti in dezvoltarea infrastructurii si educatiei, sau reformarea sistemului de pensii. Cu cat bugetul public sprijina mai mult productia interna, cu atat vor fi rezultatele mai bune. Pentru ca acest lucru sa se intample, banii publici trebuie cheltuiti in domeniul infrastructurii intr-un mod inteligent.
Angajamentele Romaniei la Uniunea Europeana
Romania trebuie sa-si indeplineasca cat mai bine angajamentele pe care si le-a luat in vederea aderarii la Uniunea Europeana. In acest scop, elitele ar trebui sa defineasca mai bine care sunt interesele nationale si care sunt modalitatile concrete de atingere a lor.
Privatizarea si reglementarea utilitatilor publice sunt doar doua din aspectele care trebuie mentionate. Decizia de a nu privatiza Romgaz cu un investitor strategic este potrivita in contextul actual intern si international. In acelasi timp, reglementarea utilitatilor privatizate trebuie sa devina mai eficienta pentru a preveni abuzurile pe piata energiei. Pe de o parte, cresterea tarifelor la energie pe piata interna va forta companiile romanesti sa devina mai competitive (potrivit regulilor europene), pe de alta parte, acest argument este mai putin convingator in ce-i priveste pe consumatorii casnici. Intr-o tara in care un procent important din populatie are venituri foarte modeste si in care exista productie interna de petrol, gaze si hidroenergie, alinierea la nivelul UE a tarifelor la energie pentru consumatorii casnici este o masura indoielnica din punct de vedere economic, social si politic. O crestere mai graduala a preturilor la utilitati pentru consumatorii casnici (care s-ar intinde dincolo de momentul accederii in UE, in acelasi ritm cu cresterea medie a salariilor) ar fi o masura potrivita.
Infrastructura este un mare punct nevralgic. Exista fonduri europene substantiale la care se adauga fonduri din ultimele privatizari, dar aceste resurse trebuie valorificate prin proiecte si practici viabile. Guvernul a anuntat ca autostrada Bucuresti-Brasov va fi finantata de la bugetul de stat, pentru a evita intarzierile. Aceasta fiind o ruta de trafic intens, ar fi indicat sa se utilizeze parteneriate de tip public-privat cu scopul de a economisi bani publici, care sa fie investiti ulterior in proiecte care cu greu pot fi finantate privat fara garantia statului.
Logistica necesara pentru utilizarea fondurilor europene reprezinta o provocare formidabila pentru guvernul roman. S-a facut putin in ceea ce priveste gasirea cailor potrivite pentru a schimba sistemul nostru administrativ anacronic si inflexibil. Nu e suficient sa angajezi oameni care sa fie mai bine platiti. 2007-2013 este probabil perioada in care Romania poate accesa cel mai mare volum de fonduri europene disponibile ca asistenta. Constrangerile Agendei Lisabona, plus frictiunile continue dintre tarile net donatoare si cele net beneficiare vor reduce probabil nivelul finantarii dupa 2014. Daca Romania nu va demonstra ca are capacitatea de a absorbi in mod adecvat fondurile europene, perspectivele pe termen lung privind asistenta financiara se vor inrautati.
Uniunea Europeana are propriile interese supranationale specifice, dar in acelasi timp este o constelatie de interese nationale care, de multe ori, se afla in conflict, iar aceasta realitate complexa este o provocare pentru decidentii la nivel national.
Contextul international
Mediul international va continua sa fie influentat de incertitudini majore cu radacini in dezechilibrele globale si in tensiunile economice produse de conflicte geopolitice. Stagnarea economica in Europa, dar si in alte parti ale lumi, iar, pe de alta parte, ascensiunea economica a Chinei, Indiei si a altor economii asiatice vor determina multe tari (inclusiv Uniunea Europeana si pe membrii sai) sa adopte mecanisme protectioniste in vederea protejarii pietelor interne (impotmolirea negocierilor comerciale Doha vorbeste de la sine in aceasta privinta).
Pretul produselor de baza (in special la petrol si gaze) va continua sa fie sub presiunea cresterii economice a statelor asiatice si a unor blocaje pe partea de oferta. Aceste circumstante vor afecta economia Romaniei.
*Adaptare dupa analiza din Raportul SAR, 9 martie 2006