Carnagiul american: realitate sau „fapt alternativ“?

Într-un discurs inaugural puțin mai ra­fi­nat decât cele din campania electorală, Do­nald Trump a atacat „establishmentul ca­re știe cum să se protejeze pe sine, dar nu și pe cetățenii țării noas­tre. Victoriile lui nu au fost și victoriile tale. Triumful lui nu a fost și triumful tău“. Cândva o mare națiune, astăzi vedem „mame și copii prinși în capcana sărăciei din ora­șele noastre interioare, fa­brici ruginite împrăștiate precum pietrele funerare pes­te peisajul națiunii noas­tre... bandele criminale și drogurile au răpit prea multe vieți și au jefuit țara noastră de un potențial nerealizat. Acest carnagiu american se oprește aici, se oprește chiar acum“.

Comentatorii s-au năpustit repede asupra expresiei „carnagiul american“ ca fiind o noțiune mult prea distopică pentru inau­gurarea unei președinții. Dar oare ima­gi­nea întunecată oferită de Trump re­pre­zin­tă într-adevăr America de astăzi? Sau este doar un alt „fapt alternativ“ din seria de­ja cunoscută - precum cele 3 până la 5 mi­lioane de voturi ilegale sau magnitudinea mulțimilor venite pentru discursul de inau­gurare? Răspunsul este complicat.

Revirimentul economiei

Redresarea economică a Statelor Unite de după 2007 a depășit-o pe cea a com­pe­ti­to­rilor ei; deși fragilă, „creșterea eco­no­mică... rămâne invidia lumii dezvoltate“, spune Wall Street Journal. Și în timp ce Japonia vinde mai multe scutece pentru adulți decât pentru copii, iar Danemarca lansează campanii de educație sexuală pen­tru promovarea procreării, Statele Unite sunt mult mai bine poziționate pentru a evita declinul demografic de care sunt atin­se Europa, Rusia, Japonia și China. America păstrează o cultură antre­pre­no­rială de invidiat; valoarea combinată a tu­turor „unicornilor“ europeni de tehno­logie creați în anii 2000 pălește doar prin comparație cu Facebook. Chiar dacă lupta cu rasismul este departe de a se fi înche­iat, grupurile minoritare aflate în plin avans demografic rămân optimiste cu pri­vire la capacitatea lor de a trăi „visul ame­rican“. Chiar problemele specifice ac­cen­tuate de Trump sunt mai puțin alarmante decât sugerează limbajul folosit. Crimi­na­litatea a scăzut în ultimii 25 de ani. „Ame­ricanii trăiesc acum într-una dintre cele mai puţin violente epoci din istoria na­țiunii“, concluzionează Matt Ford în The Atlantic. Retorica „fabricilor ruginite“ es­te nedreaptă în raport cu producția ma­nu­facturieră, care a crescut la nivel național (deși locurile de muncă au avut de suferit pe fondul automatizării). Imigrația ilegală scade de un deceniu, iar de la Marea Re­ce­siune mai mulți migranți mexicani s-au în­tors acasă decât au venit în Statele Unite.

La scară națională, „carnagiul american“ nu este o descriere potrivită a SUA. Dar este o realitate tristă pentru o mare parte din muncitorimea albă și clasa de mijloc vul­nerabilă, categoriile-cheie care au fă­cut posibilă o președinție Trump. Glo­ba­li­za­rea și liberalizarea comerțului au făcut mi­nuni pentru elitele de pe coastă, pentru piețele financiare și pentru clasa de mijloc în creștere din Asia. Dar roa­dele lor s-au dovedit ama­re pentru Middle Ame­rica.

Industriile americane au ară­tat rezistență în răspunsul lor la NAFTA și în con­cu­rența cu Japonia și Ger­ma­nia; pe de altă parte, in­trarea Chinei în Or­ga­ni­za­ția Mondială a Comerțului (WTO) a zdrobit multe dintre comunitățile ma­nu­facturiere. Producătorii americani nu au putut concura cu o țară care combină în mod unic o „mână de lucru uriașă, sa­larii super reduse, sprijin gu­ver­na­men­tal“. Rezultatele? 2,4 milioane de ame­ri­cani și-au pierdut locul de muncă între 1999 și 2011, din cauza concurenței chi­neze, iar muncitorii albi de vârstă mijlocie din Upper South, Appalachia și Midwest au fost puternic afectați.

Globalizarea inechitabilă

Apologeții globalizării au recunoscut de multă vreme costurile sale inegale și au promis remedii pentru „perdanți“. Dar ajutorul guvernamental a fost un fel de „plasture pentru o economie care avea o arteră spintecată“. Iar „șocul chinez“ nu a fost singura presiune asupra clasei de mijloc inferioare și a muncitorilor albi. Sin­dicatele slabe, societatea civilă des­tră­mată, automatizarea, imigrația ilegală, sistemul mediocru de învățământ public au afectat nu numai mobilitatea socială, dar au erodat noțiuni tradiționale, precum cel de siguranță sau de apartenență.

Pentru a înțelege mai bine consecințele, ne putem uita la profilul făcut de Wall Street Journal unui ținut din Pennsyl­va­nia. De peste 25 de ani, ținutul Luzerne nu a votat pentru un candidat republican la președinție, dar acum Trump a obținut victoria la o diferență de 20 procente. Lo­curile de muncă în industria manu­fac­tu­rieră s-au redus cu o treime în ultimii 16 ani, fără ca noile joburi din industria ser­viciilor să ofere venituri comparabile. Or­ganizațiile comunitare – biserici, sin­di­ca­te, societățile fraternale (care pentru Ale­xis de Tocqueville expuneau esența ca­rac­terului american) - deveniseră tot mai slabe. Totodată, mulți dintre alegătorii de­mo­crați au votat pentru candidatul re­pu­blican; Trump era văzut ca „un alt Oba­ma“, un „agent al schimbării“. Acești ale­gători erau destul de răspândiți la nivelul Rust Belt-ului american („Centura Ru­gi­ni­tă“, zona de nord-est, până nu de­mult ini­ma industrială a SUA, acum în declin), ca­re a jucat un rol important în victoria lui Trump. Mai presus de toate, ți­nutul Lu­zer­ne se confruntă, ca și alte co­munități si­mi­lare, cu un nou flagel: depen­dența de anal­gezice și heroină. Obser­va­torii au com­pa­rat această criză de sănătate publică cu epi­demia de cocaină și SIDA din anii ’80 sau chiar cu explozia ratei de mortalitate din Rusia postsovietică. Un ve­ritabil carnagiu.

Orbirea partidelor

Niciunul dintre partidele politice nu a răspuns în mod adecvat crizei care se apropia. De mai multă vreme, sondajele ară­tau că mica burghezie și clasa mun­ci­toare albă, o parte importantă a bazei re­pu­blicane, erau mai puțin neoliberale de­cât conducerea partidului. Puțini erau cei care împărtășeau entuziasmul elitelor de partid pentru mâna de lucru slab calificată din afară, comerțul liber sau tăierile de im­pozite pentru cei cu salarii mari.

Pe fondul amplificării dislocărilor sociale și economice la nivelul acestui grup de­mo­grafic, anumiți intelectuali au încercat să împingă Partidul Republican într-o di­rec­ție comunitară, oarecum de-a lungul li­niilor gaullismului francez, al creștin-de­mocraților europeni sau către conser­va­to­rismul britanic al „unei singure națiuni“. Dar partidul a evitat o reinventare au­ten­tică. Această inflexibilitate și lipsa de crea­tivitate intelectuală, cuplate cu resen­ti­men­­tele culturale (și rasiale) incitate de me­­dia conservatoare, i-au asigurat lui Trump spațiul de manevră politică pentru a se transforma în campionul „omului uitat“.

Și­ stânga americană are partea sa de vină. Focalizarea îngustă asupra unui stat asis­tențial cu atribuții extinse a făcut imper­cep­tibilă dorința reală a alegătorilor pen­tru un loc de muncă decent și pentru sta­tutul moral pe care acesta i-l conferă. Cu zelul celor convinși că se află de partea bu­nă a istoriei, prin excluderea vocilor social conservatoare și adoptarea unor poziții ideologice pure pe chestiunea controlului armelor de foc, a imigrației, a avortului și a căsătoriilor gay, democrații au pregătit te­renul pentru distrugerea partidului în vaste regiuni ale țării. Chiar înainte de ale­geri, oficialii Partidului Democrat din Ohio au avertizat campania lui Clinton des­pre convingerea alegătorilor locali care credeau că partidul național „era mai preocupat de cum folosește o persoană baia“ - o referire la dezbaterea generată despre drepturile transsexualilor - „decât de locurile lor de muncă“. Acest libe­ra­lism clintonian - combinat cu pro­gre­sismul cultural militant - cu greu ar fi pu­tut recâștiga inimile majorității ale­gă­to­rilor din Middle America.

Fantasmele salvării

Trump s-a prezentat drept protectorul victimelor „carnagiului american“. Cu siguranță că acest lucru este un populism fals. Cu toate acestea, Trump creionează o cale independentă, cel puțin în sens re­toric, anunțând mari investiții în in­fra­struc­tură, extinderea concediului de ma­ternitate, o politică industrială națională, precum și un înlocuitor veritabil la Oba­macare. Un astfel de populism con­ser­vator ar putea îmbunătăți condiția socială a suporterilor mai puțin înstăriți - și, pro­babil, a comunităților foarte sărace (latino și de culoare). Dar această revoluție po­litică ar cere președintelui o disciplină mo­rală, o rigoare intelectuală și o compasiune autentică pentru ceilalți americani - vir­tuți aproape inexistente, fie în campanie sau în cariera lui Trump.

Chiar și dacă „trumpismul“ reușește să îl tran­sceandă pe Trump omul, costurile dis­cursului apocaliptic al președintelui de­pă­șește orice beneficii potențiale. Conser­va­torismul, scrie Yuval Levin, „înseamnă recunoștința... pentru ceea ce este bine și pentru ceea ce funcționează în so^­­cie­tatea noastră“. Viziunea lui Trump este lipsită de o astfel de smerenie. Între epoca (nedefinită) când America era măreață și propria lui ascensiune stă neantul - nicio realizare, lider sau vreo instituție care me­rită să fie prețuită. Cuvintele lui Trump de la Convenția Republicană - „Doar eu pot să repar“ - sugerează un mesianism cu to­tul nepotrivit pentru o republică cons­ti­tuțională. Insidios, Trump îi transformă pe cetățenii care suferă în mod real în victime dependente. Suferința conferă o inocență morală. Este ca și cum noi, nu­mai noi, am suferit vreodată. Restul lumii du­că-se naibii. Această nerecunoștință, atrac­ție pentru fantasmele salvării, nostal­gie și victimizare sunt nepotrivite pentru un popor liber și autonom. Reamintindu-ne cuvintele lui Lincoln, acestea nu sunt tră­săturile națiunii care a fost, este și trebuie să fie din nou - într-un secol în care crizele globale au nevoie de un leadership american activ - „ultima, cea mai bună speranţă a lumii“.

* David Jimenez este Fulbright Scholar şi predă limba engleză și studii americane la Universitatea Ovidius din Constanţa.

Opiniile din acest articol sunt strict personale.

Traducere de OCTAVIAN MANEA