De același autor
De fapt, scriu aceste ganduri pentru a-mi marturisi o neliniste. Sunt ingrijorata nu pentru ca Franta si Olanda au raspuns prin “nu” Constitutiei Europene, ci pentru ca o parte a politicienilor romani nu inteleg sa-si mai franeze metehnele politicianiste, cu substrat demagogic, creand dificultati acelor protagonisti care si-au asumat actul guvernarii cu majora responsabilitate, in functie de interesele tarii. Romania si guvernul ei trebuie sa se concentreze aproape exclusiv asupra calendarului angajamentelor de politica interna si externa de indeplinit. In aceste conditii, nu cred, de pilda, ca in anul acesta ar fi oportun sa se tot vorbeasca despre alegeri anticipate sau despre schimbarea premierului si a echipei sale. E descurajant. De asemenea, consider ca nu e momentul potrivit pentru speculatii absurde vizand unificari arbitrare de partide si schimbari de pozitii doctrinare. Nu vad, bunaoara, ce sens ar avea acum si ce justificare in fata propriului electorat schimbarea continutului ideologic si a denumirii Partidului National Liberal - partid cu o vechime de mai bine de o suta de ani -, doar pentru a trage niste foloase aleatorii, asadar iluzorii. Cei care fac astfel de propuneri, chiar din interiorul partidului, sunt, cu siguranta, lipsiti de crez politic. Ma refer explicit la declaratiile recente ale d-lui Valeriu Stoica si ale apropiatilor sai. Ele reprezinta niste calcule tipic politicianiste (sau jocuri ascunse), in urma carora nu vor avea de profitat decat acele formatiuni care, de cincisprezece ani, din punct de vedere politic, n-au urmarit decat distrugerea partidelor legitimate istoric. Au reusit deocamdata in cazul partidului din care fac parte, PNTCD. Sper insa ca nu vor reusi in cazul PNL (din care nu fac parte)! Asadar, pot evoca toate acestea cu neutralitatea unui spectator din afara, atragand atentia ca e vorba de o capcana.
In concluzie, nu cred ca e cazul sa ne agitam pe tema unor false oportunitati. Deocamdata, avem un guvern preocupat sa rezolve problemele Romaniei si ale romanilor. Ceea ce, in situatia data, nu e un lucru tocmai usor, avand in vedere rezistenta invechitelor structuri la reformele necesare in cele mai importante domenii: justitie, administratie, in combaterea coruptiei etc. Actuala guvernare, care doreste sa fie una eficienta, nu mai are nici o zi de pierdut in ceea ce priveste reformele. Cu siguranta, ea merita din partea noastra mai degraba sustinere decat vorbarie sterila.