De același autor
Ziarul Adevărul a publicat, în data de 21 aprilie 2009, un articol intitulat Directorul Arhivelor Naţionale a desecretizat fără drept informaţii, sub semnătura domnilor Iulius Cezar şi Răzvan Popa. Din păcate, articolul respectiv conţine numeroase inexactităţi şi asocieri abuzive, care pun într-o lumină falsă activitatea mea ca director general al Arhivelor Naţionale. Doresc să fac câteva precizări pe care le consider absolut necesare pentru corecta informare a opiniei publice.
La Arhivele Naţionale a sosit la data de 2 aprilie 2009, prin poşta electronică, o solicitare din partea domnilor Popa şi Cezar, prin care se cereau informaţii despre scopul emiterii Dispoziţiei nr. 1/31 ianuarie 2008 şi a Dispoziţiei nr. 2/11 februarie 2008. În aceeaşi zi, am avut cu d-l Popa – la solicitarea domniei sale – o scurtă discuţie telefonică, în care i-am spus că voi răspunde în scris întrebărilor adresate, conform prevederilor legale (maximum 30 de zile). Însă domnii Popa şi Cezar nu au mai avut răbdare. Utilizând informarea dintr-o singură sursă, ei au încălcat deontologia propriei profesiuni.
Consecinţa acestei decizii a fost, în opinia mea, dezinformarea cititorilor. Mai ales că autorii invocă o singură sursă identificabilă: doamna Camelia Moraru. Fostă şefă a Serviciului Arhive Contemporane, care gestionează îndeosebi arhivele fostului CC al PCR, doamna Moraru a fost destituită din funcţia publică prin Dispoziţia nr. 308/17 iunie 2008 pentru incompetenţă managerială, neglijarea îndatoririlor de serviciu, refuzul de a îndeplini sarcinile de serviciu, conflicte de interese şi incompatibilităţi cu funcţia publică.
Autorii îmi reproşează că aş fi emis „un ordin naţional care «a scos la vedere» documente importante ale României“, din care ar face parte „acte valoroase, documente strategice şi chiar planul de microfilmare“, precum şi „dosarele de cadre ale aparatului CC al PCR (...), dosarele unor persoane importante, dar şi acte privind patrimoniul CC al PCR“, „acte de proprietate ale unor imobile vechi“ sau chiar „acte de atestare a românilor în Transilvania“.
Precizez că, prin Dispoziţia nr. 1/31 ianuarie 2008 a directorului general al Arhivelor Naţionale ale României, urmau să fie declasificate documente care cuprind informaţii de interes public, referitoare la sursele financiare, bugetul şi bilanţul contabil, fişele posturilor, programele şi strategiile Arhivelor Naţionale etc., incluse de altfel în prevederile art. 5 lit. e şi f din Legea nr. 544/12 octombrie 2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public. Ca urmare a unei adrese a Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă a Ministerului Afacerilor Interne, am revenit asupra acestei decizii prin Dispoziţia nr. 2/11 februarie 2008. Informaţiile respective nu au fost diseminate şi nicidecum nu au fost compromise.
Este cazul să spun că domnii Popa şi Cezar fac o gravă confuzie între documentele deţinute de Arhivele Naţionale, aflate în mare parte în circuitul ştiinţific prin intermediul sălilor de studiu, şi documentele create de Arhivele Naţionale în urma activităţii desfăşurate ca instituţie a statului român. Astfel, categoriile de documente cuprinse în Dispoziţia nr. 1/31 ianuarie 2008 nu pot fi studiate de către cercetători.
La nivelul Arhivelor Naţionale nu au fost întocmite planuri logistice, cum se nota în articolul din Adevărul. Documentele care „prevăd locaţiile în care sunt retrase arhivele în caz de calamităţi ori de incidente“ sunt denumite Planuri de evacuare şi conţin, într-adevăr, informaţii clasificate, dar ele nu au făcut obiectul Dispoziţiei zilnice nr. 1/31 ianuarie 2008.
De asemenea, planurile de microfilmare nu conţin „fişe importante cu mai tot ceea ce s-a microfilmat în România, inclusiv în zona patrimoniului“ şi nu cuprind niciun fel de informaţii cu caracter istoric. În fapt, în planurile de microfilmare sunt consemnate informaţii sau date tehnice referitoare la realizarea transpunerii pe peliculă a imaginii documentelor.
Citând-o pe doamna Moraru, autorii menţionează că am „manifestat un interes deosebit pentru documente din arhiva fostului CC al PCR şi CC al UTC“. Trebuie amintit că accesul publicului la aceste documente a fost sistematic restricţionat de către fostele administraţii ale Arhivelor Naţionale vreme de un deceniu şi mai bine, excepţie făcând puţini cercetători, aflaţi într-un fel de „cooperativă“ a privilegiaţilor. Documentele create de organismele locale şi centrale ale Partidului Comunist Român – inclusiv „dosarele de cadre ale aparatului CC al PCR“ –, aflate în păstrarea direcţiilor teritoriale ale Arhivelor Naţionale, nu conţin informaţii clasificate, altfel spus nu erau secretizate.
Era vorba de documente de interes public, pe care cetăţenii români şi străini aveau dreptul să le consulte conform art. 20 din Legea nr. 16/1996 (a Arhivelor Naţionale). Eu nu am făcut decât să restabilesc autoritatea legii în privinţa accesului la documentele de interes istoric. În plus, Recomandarea nr. R (2000) 13 a Comitetului de Miniştri al Statelor Membre ale UE prevede că documentele care au fost date în cercetare unei persoane nu pot fi refuzate altor solicitanţi. Or, în 2006, Comisia Prezidenţială pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România a avut acces la dosarele create de fostul CC al PCR, ceea ce a reprezentat un precedent care nu putea fi trecut cu vederea.
Astăzi, în baza unui permis, oricine poate cerceta la sala de studiu documentele create de fostul PCR. Este bine să reţinem că este vorba despre un drept în baza legii, şi nu de expresia bunului plac. În altă ordine de idei, este dreptul cercetătorilor să realizeze fotocopii după documentele aflate în cercetare la sălile de studiu ale Arhivelor Naţionale, implicit a celor care privesc istoria comunismului românesc, în baza legislaţiei existente, aşa cum, de altfel, se întâmplă încă din anii 1990 în arhivele altor state foste comuniste.
Cât despre documentele privind „atestarea românilor în Transilvania“, precizez că orice student la Istorie ştie că acestea au intrat în cercetare cu mult înainte ca eu să preiau funcţia de director general al ANR.
Există în articolul din Adevărul unele afirmaţii care par a fi făcute cu scopul evident de a asocia Arhivele Naţionale şi persoana mea cu ideea de acţiune ilicită, de vecinătate cu acţiunile unor persoane care au intrat în atenţia justiţiei din România în ultimii ani. Ideea că Arhivele Naţionale ar fi implicate acum în acţiunile unor reţele de „samsari imobiliari“ este pur şi simplu calomnioasă.
Liberalizarea accesului la documentele deţinute de Arhivele Naţionale ale României nu a fost în beneficiul unei persoane sau al unui grup restrâns, ci a slujit societăţii româneşti în întregul său. Fără teama de a greşi, a fost vorba de punerea în practică a unui deziderat mai vechi al societăţii civile şi al unei părţi a corpului politic de reformare morală şi instituţională a acestei ţări.
Una dintre recomandările Raportului Final al Comisiei Prezidenţiale Consultative pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România, prezentat de preşedintele României în parlament la 18 decembrie 2006, privea tocmai facilitarea accesului la arhive, eliminarea secretomaniei şi a practicilor abuzive, care au continuat să guverneze activitatea arhivistică şi după 1989. În pofida reacţiilor furibunde ale unor grupuri de interese, intra şi extrainstituţionale, îmi exprim convingerea că reforma în curs la Arhivele Naţionale este ireversibilă.
* Dr., director general, Arhivele Naţionale ale României.
(Titlul aparţine redacţiei)
