Intelectualii si oligarhia: o provocare

Dragos Paul Aligica 04.05.2007

De același autor

Daca isteria si cacofonia produse de pseudo-jurnalistii si lumpen-intelectualii tributari oligarhiei ar amuti pentru o clipa, am descoperi ca toata armatura intelectuala a incercarii de legitimare si justificare a instaurarii regimului oligarhic in Romania se reduce la cateva propozitii de o jenanta incoerenta. Altfel spus, am vedea cat de lipsita de suport intelectual este actuala ofensiva oligarhica. Aceasta este o constatare surprinzatoare. Nu vorbim aici despre input-ul contingentului ce, frizand patologicul, asuda si scrasneste zilnic in editoriale si la TV, ci despre asteptari pe care le aveam de la corpul de elita al intelectualilor apropiati oligarhilor, intelectuali ce, conform calculelor, ar trebui sa iasa in apararea noilor lor parteneri cu munitia grea a stiintei de carte. Altfel spus, vorbim despre persoane nu lipsite de notorietate, care, inainte de a-si descoperi afinitati cu cercurile cleptocrate, se bucurau de recunoasterea elitei reformatoare romanesti. Problema nu este optiunea politica sau afinitatile elective ale acestor persoane. Acestea sunt chestiuni de constiinta ce nu ne privesc si pe care nu le judecam. Problema este alta: cand contributia unor figuri publice cu pretentii se reduce la aceleasi refrene propagandistice si diversioniste si la aceleasi fandari logice semidocte cu care ne-au obisnuit ganditorii de talk-show, dezbaterea publica sufera in mod fatal. Suntem dezamagiti. Ne asteptam ca intelectualii publici, indiferent de optiune (prooligarhica sau prodemocratica), sa ridice nivelul dezbaterii prin rigoare conceptuala si informatie bine documentata. Am vrea ca acestia sa-si indeplineasca functia sociala, nu sa se eschiveze de la ea.

 In dezbaterea publica romaneasca s-a conturat o tabara de intelectuali si jurnalisti ale caror analize converg in ideea ca Romania aluneca pe panta instaurarii unui regim oligarhic. Mai mult, acestia isi asuma public fara rezerve un angajament politic si moral bazat pe principii democratice. Daca la argumentele clare si bine documentate impotriva instaurarii regimului oligarhic, aduse in varii forme de ei, li s-ar raspunde cu contraargumente pe masura, am avea o dezbatere publica de substanta si realmente constructiva. Caci nu trebuie sa ne lasam furati de cliseele miturilor democratice si sa credem ca pozitia prodemocratica este imuna criticii si inatacabila analitic. Ne putem foarte usor imagina argumente solide in favoarea ideii ca, de fapt, in actualul context istoric romanesc, sistemul piramidal oligarhic este superior celui democratic. De pilda, ne putem imagina argumente - daca nu valide, cel putin inteligente - ce ar putea lega necesitatea modernizarii si europenizarii rapide de necesitatea centralizarii deciziei economice si politice. In mod similar, un autor cu adevarat versat in literatura de specialitate ar putea apara actuala evolutie, utilizand elemente ale teoriei neocorporatiste sau chiar forme mai recente ale teoriei elitelor. In sfarsit, ne putem imagina moduri in care cineva cu oarecare pregatire in analiza datelor empirice ar putea chestiona substanta empirica a tezei oligarhizarii si incerca sa arate ca, de fapt, trendul nu duce in acea directie.

Din pacate, provocarea conceptuala lansata in mod repetat de tabara prodemocratica nu a gasit un raspuns pe masura din partea acelor figuri publice de la care, notorii fiind acum afinitatile lor, ne-am fi asteptat sa se ridice la inaltimea momentului si sa se comporte nu ca marunti propagandisti, ci ca adevarati doctrinari ai nascentului regim oligarhic romanesc. Sa elaboram aceasta constatare in speranta ca vom trezi in acestia ambitia de a-si da adevarata masura, dandu-ne astfel satisfactia unei dezbateri intelectuale reale.

 

Teza oligarhizarii

 

 Teza taberei prodemocratice este familiara: principalii indicatori de trend politic in Romania se misca rapid catre parametrii unui tip de regim cunoscut in stiintele politice sub numele de "sistem oligarhic". Datorita studiilor facute asupra acestor sisteme in alte tari, putem prezice cu destula siguranta cum va arata curand sistemul romanesc: un oligopol al puterii politice si economice organizat sub forma piramidala. La varf vor sta doua-trei "familii", sustinute de la baza de un consortiu alcatuit din mai multe straturi de grupari similare, in numar de 10-15. Acest sistem va controla direct si indirect aparatul de stat, administratia publica, principalele ramuri ale economiei, relatiile externe si, evident, mass-media si dezbaterea publica.

Sistemul in cauza nu va fi in echilibru stabil. Reasezari in interiorul piramidei vor avea loc in mod continuu. Componenta duopolului sau troicii de la varf se va schimba. Dar nu prin alegeri democratice. Acestea vor fi doar o forma simbolica, ce va valida mecanismele interne de rotire a cadrelor. Altfel spus, reasezarile de putere in reteaua oligarhica vor fi cele ce vor determina dinamica electorala, si nu invers. Oricum, structura si principiile de functionare vor ramane neschimbate, indiferent de reasezarile interne din piramida sau de schimbarea figurilor politice desemnate sa reprezinte sistemul. Evident ca socuri externe sau miscari interne de tipul revolutiei anticoruptie din Italia anilor ‘90 ar putea destabiliza ordinea piramidei oligarhice. Dar, pe termen mediu, aceasta posibilitate ramane mai degraba una teoretica. Odata consolidate, oligarhiile au o durata de viata impresionanta. Continuitatea liniilor de comanda si control, circulatia administrata a elitelor, dublata de aparenta libertatii democratice si a simbolurilor ei, le dau o rezilienta deosebita.

 

Eschivari si diversiuni

 

 Teza potrivit careia Romania se afla in plina tranzitie catre un sistem de tipul mai sus descris este una verificabila empiric. Datele statistice, sustinute de simple observatii de bun-simt, par a converge in concluzia ca trendul oligarhizarii nu este o speculatie, ci o realitate in devenire. Data fiind miza acestor evolutii, ar fi de asteptat ca principala tema a dezbaterii intelectuale actuale in Romania sa fie una relativ la: a) semnificatia datelor empirice ce confirma trendul si b) legitimitatea si dezirabilitatea unei forme de organizare oligarhica a Romaniei. Cu toate acestea, problematica nu a fost atacata inca prin nici un contraargument, fie el empiric sau normativ.

 Aceasta tacere este paradoxala, pentru ca, asa cum exista o tabara ce accepta teza in cauza, exista si o serie de figuri publice care par a avea rezerve fata de ea. Pozitia lor este insa greu de precizat. In esenta, acestia lasa impresia ca vor sa schimbe subiectul sau ca se prefac ca nu inteleg despre ce este vorba. Astfel, unii tin sa se prezinte ca observatori obiectivi si detasati ai evenimentelor. Desi este greu de crezut ca tipul de regim politic in care vor trai le este o chestiune indiferenta, strategia refugierii in clamarea dreptului la detasare, neutralitate si echidistanta le creeaza iluzia ca pot naviga prin turbulenta momentului ascunzandu-si optiunile reale fara ca cineva sa se prinda de jocul lor. Altii merg mai departe, dezvoltand o strategie "sapientiala". Logica este aiuritoare: toti sunt o apa si un pamant. Toti gresim. Nu exista alb si negru. Doar nuante de gri. Sa urmam calea de mijloc. Sa fim toleranti. Confruntarea nu este buna. Deci, sa dialogam. Ergo, reconcilere nationala. Avantajul acestei strategii este ca te lasa perplex. Mintea iti este deturnata de la manevrele de pozitionare ale sapientului catre misterul propunerii de fond. Ce se propune in mod concret? Un regim mixt, adica o republica oligarhic-democratica, parlamentar-prezidentiala, condusa de un Doge, avand capitala la Ploiesti si ambasadele transformate in reprezentante  Rompetrol cu puternice sectii culturale? Sau poate o reapropiere intre Traian Basescu si Dinu Patriciu, urmata de o vizita la vernisajul unei expozitii de arta cu tema "realitatea virtuala"?

 Cea mai interesanta insa este strategia diversionista. La inceput a fost tema capitalismului: oligarhii nu sunt ceea ce crede toata lumea - adica niste escroci care distrug un fragil regim democratic pentru a scapa de inchisoare. Nu. Ei sunt eroi ai "acumularii primitive de capital", fiinte providentiale, care "creeaza locuri de munca", salvatorii "capitalului national" din ghearele strainilor. Apoi am vazut la lucru diversiunea "pericolul regimului autoritar Basescu". Acum, ca teza "dictaturii Basescu" este empiric invalidata intr-un mod in care nici macar un politolog cu certificare in studiourile TV nu o mai poate nega, a aparut o alta preocupare: "republica prezidentiala  vs. parlamentara". Astfel, "politologi" cu aparente responsabilitati didactice vin in talk-show-uri raportand epuizati indelungi ore de discutii cu studentii pe marginea unor lucrari ce, evident, dovedesc "superioritatea republicilor parlamentare fata de cele prezidentiale". Nu trebuie inteles ca tema nu se cere dezbatuta. Din contra. Ar fi insa de interes o dezbatere reala, cu un specialist real. De pilda, cu profesorul Adrian Miroiu, expertul roman in "teoria optiunilor publice", neoinstitutionalism si teoria deciziei aplicata la sisteme de vot si constitutionale, autorul care, prin tratatul sau Fundamentele politicii: preferinte si alegeri colective (tiparit de Polirom in 2006), a sincronizat teoria politica romaneasca cu dezvoltarile occidentale din ultimii 30 de ani. Sau macar cu unul dintre doctoranzii sai, care, citind aceasta carte si invatand de la indrumatorul sau ce inseamna "disciplina profesionala", are scrupulul de a fi mai retinut in invocarea zeitatii numite "Stiinta Politica", fiind constient de prapastia care ii separa pe politologi de suetisti pe teme politice. O astfel de dezbatere ar fi binevenita, mai ales daca ar avea loc in modul traditional consfintit intre intelectualii seriosi, nu prin aluzii en-passant prin studiouri TV, nu facand parada de titluri si nume in fata unei audiente ce nu te poate cenzura pentru impostura, ci cu argumente puse lucid pe hartie si apoi prezentate judecatii publice, preferabil in paginile unor publicatii prestigioase.

 

O provocare

 

Pana una-alta, aceasta brusca preocupare a unora pentru republica parlamentara pare suspicios legata de faptul ca aceasta pare un sistem mai usor de manipulat de catre factiunile oligarhice. Iata de ce, pentru a evita suspiciunea unei agende ascunse, acesti proaspat convertiti la virtutile parlamentarismului ar trebui sa accepte subsumarea discutiei constitutionaliste dezbaterii mai largi privind regimul oligahizarii Romaniei, dezbatere propusa de tabara prodemocratica. Si daca asa stau lucrurile, atunci dezbaterea ar trebui sa debuteze cu intrebarile la care raspunsurile lipsesc inca. Tema oligarhizarii si cleptocratiei a fost pusa pe tapet atat de violent de evolutiile recente, incat eschivarile nu mai sunt posibile. Pentru a da substanta si relevanta dezbaterii publice, este nevoie deci de niste raspunsuri concrete la intrebari concrete: Sunt domniile lor de acord cu teza oligarhizarii? Sunt de acord ca datele de trend indica aceasta directie? Este oligarhia ceva rau? Este legitim un astfel de regim? Este dezirabil? Este fezabil? Poate ca, in actualul context istoric romanesc, sistemul oligarhic este superior celui democratic. Poate ca oligarhia este, de fapt, o forma de guvernare superioara democratiei. Poate ca nu intelegem cat de benefice sunt in practica sistemele politice in care portofoliul de resurse umane al guvernului se suprapune cu cel al unor firme private. Sau cat de functionale economic sunt de fapt regimurile in care angajatii unui megapatron devin ministri si directori de agentii, pentru a-i sterge apoi datoriile la stat facute pe vremea cand lucrau la patronul in cauza. Sau cat de eficiente si liberale sunt aranjamentele politice in care culisele devin substitutul democratiei reprezentative, iar parlamentul ia decizii anticonstitutionale cu impunitate. Avem nevoie sa ni se explice unde gresim cand credem ca un regim democratic este superior. Sau cand sustinem ca regimul domniei legii este preferabil arbitrariului oligarhic.

Un lucru este sigur: a accepta provocarea unei dezbateri in jurul acestor intrebari este un gest meritoriu si demn de respect. Pana la urma, a face parte din garda intelectuala a elitei oligarhice nu este ceva condamnabil in sine. Istoria este plina de cazuri de intelectuali ilustri ce au servit cu succes curti oligarhice. Este mai rusinos sa mimezi echidistanta decat sa-ti asumi public pozitia pe care ti-o dicteaza interesele si principiile. Este mai penibil sa inventezi eschivari si diversiuni intelectuale decat sa elaborezi si aperi ideile in care crezi. In sfarsit, este mai jenant sa dai impresia ca nu ai eruditia, imaginatia si forta intelectuala de a apara pe fata regimul caruia i te-ai dedicat decat sa iesi in arena fara rezerve pentru a-i dovedi legitimitatea.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2021 Revista 22